Mesajul a fost trimis. Multumesc!

O şoferiţă neatentă a spulberat doi tineri aflaţi pe un moped

Publicat in Ziarul Profit - Arges, sâmbătă 24 august 2013 ·

Valeria Roxana Ioana, de 25 ani, din Bălileşti, şi prietenul acesteia, Cătălin Popescu, de 29 ani, din Stâlpeni, au fost zilele trecute, victimele unui accident de circulaţie petrecut pe raza comunei Stâlpeni în urma cărora au ajuns la

spital pentru a primi îngriiri medicale. Vinovată de acest accident este o şoferiţă neatentă, Camelia Popescu, care nu s-a asigurat     atunci când a vrut să iasă în strada principală unde erau staţionaţi regulamentar cei doi tineri aflaţi pe un moped. În urma impactului puternic, tinerii au fost proiectaţi pe asfalt, iar Valeria a fost cea care a suferit cele mai multe leziuni. După incident, un martor a sunat la 112 pentru a cere ajutor, mai ales că tânăra zăcea inconştientă pe asfalt. Aduşi la spital la scurt timp de la producerea accidentului, cei doi tineri au primit îngrijiri medicale. Pentru că tânăra a suferit multiple traumatisme cranio-faciale, dar şi ale membrelor inferioare, a rămas sub supraveghere medicală, iar prietenul ei a fost externat la scurt timp de la primirea ajutorului medical întrucât rănile nu-i puneau viaţa în pericol. Poliţiştii au demarat o anchetă în acest caz şi din primele cercetări a reieşit faptul că şoferiţa este vinovată de producerea accidentului fapt pentru care i s-a întocmit dosar pentru vătămare corporală. Dar, nici tânărul care conducea mopedul nu a scăpat basma curată, întrucât poliţiştii au constatat că acesta nu deţinea permis pentru conducerea mopedului conform legilor în vigoare.     Simona Ivaşcu

  Carusel stiri in top CSA propune reguli mai stricte la stabilirea preturilor RCA: Tarifele trebuie sa acopere riscurile asumate, cheltuielile aferente şi marja de profit a asigurătorului Asiguratorii care vand polite RCA ar putea fi obligati sa stabileasca tarifele de prime, astfel incat, cu o probabilitate de cel putin 99,5%, primele estimate pe urmatoarele 12

Articolul in Ziarul Profit - Arges >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Foști șefi din SRI, anchetați de DNA într-un dosar de corupție. Florian Coldea și Dumitru Dumbravă, în vizorul procurorilor

Press Alert acum 26 minute
Florian Coldea (dreapta) Generalii Florian Coldea și Dumitru Dumbravă sunt chemați joi la DNA. În dosar mai este audiat și avocatul Doru Trăilă, apropiat al lui Dumbravă. Omul de afaceri Cătălin Hideg a depus denunț la DNA. Generalul în rezervă Dumi

Cod galben de averse în România. Prognoza ANM pentru București

Wall-Street.ro acum 3 ore
Administraţia Naţională de Meteorologie (ANM) a emis, joi, o atenţionare Cod galben de ploi şi instabilitate atmosferică, valabilă pe parcursul acestei zile în 13 judeţe. Conform prognozei de specialitate, între orele 10:00 - 23:00, pe raza judeţelo

Ciolacu, despre protestele aparatului de lucru al Guvernului: Susţin că muncesc prea mult pentru 1.000 şi ceva de euro pe lună. Cred că putem găsi soluţii pentru structuri de personal mai suple / Ministerele să finalizeze reorganizarea

News.ro acum 35 minute
Premierul Marcel Ciolacu a criticat, joi, protestul angajaţilor din aparatul de lucru al Guvernului, el arătând că ”sunt angajaţi care protestează susţinând că muncesc prea mult pentru 1.000 şi ceva de euro pe lună”. ”Cred că atât la Guvern, cât şi

A murit actorul Costel Constantin, la vârsta de 81 de ani. Mesajul lui Ion Iliescu

Mediafax acum 3 ore
Actorul Costel Constantin a murit la vârsta de 81 de ani. Fostul preşedinte al României, Ion Iliescu, a postat pe blogul său un mesaj emoţionant. „Am aflat cu tristeţe că ultimul „Apus de soare” al lui Costel Constantin nu mai e doar numele unei pie

Guvernul aprobă majorarea cu 10% a salariilor unor categorii de bugetari

Mediafax acum o ora
Guvernul aprobă, în şedinţa de joi, majorarea cu 10%, în două tranşe, a salariilor unor categorii de bugetari, a anunţat premierul Marcel Ciolacu. „Începem prin a rezolva unele inechităţi existente în rândul personalului bugetar. Aprobăm o majorare

Nou termen în dosarul accidentului din 2 Mai. Vlad Pascu a refuzat să dea declaraţii

Mediafax acum 19 minute
Dosarul în care doi tineri au murit în accidentul provocat de Vlad Pascu în 2 Mai a fost preluat de un alt judecător, Carmen Berevoianu, după ce judecătoarea Ancuţa Popoviciu a fost recuzată de familiile victimelor. Familia celor doi tineri ucişi a

Premierul Marcel Ciolacu, lămuriri despre decontarea unor cheltuieli pentru ochelari: Am plafonat suma la 500 de lei de persoană, după ce unii funcţionari publici s-au gândit că-şi pot deconta ochelari de fiţe, care costă mii de lei

News.ro acum 2 ore
Premierul Marcel Ciolacu a venit, joi, cu lămuriri despre facilitatea dată de Executiv privind decontarea unor cheltuieli pentru ochelari, el arătând că au plafonat suma la 500 de lei de persoană, după ce unii funcţionari publici s-au gândit că-şi p

Guvernul validează ajutorul de stat pentru compania TAROM, de aproape 100 de milioane de euro. Ciolacu: Există acum toate condiţiile ca TAROM să ia măsurile necesare pentru a deveni la fel de eficientă

News.ro acum 2 ore
Guvernul validează în şedinţa de joi ajutorul de stat pentru compania TAROM, de aproape 100 de milioane de euro, premierul Marce Ciolacu declarând că există acum toate condiţiile ca TAROM să ia măsurile necesare pentru a deveni la fel de eficientă.

Palatul Victoria îi râde în nas Rusiei: Planul de a îngenunchia Republica Moldova folosind arma energiei a eşuat

Mediafax acum 2 ore
„O decizie majoră vizează noul pachet de ajutor pentru Republica Moldova, adoptat prin ordonanţă de urgenţă. În primul rând, continuăm exportul de energie, măsură esenţială pentru supravieţuirea economică a fraţilor noştri”, spune Marcel Ciolacu. El

Atenționare cod galben de descărcări electrice și grindină în mai multe zone ale țării. Cum va fi vremea în Capitală

Ziare.com acum 2 ore
Atenționare meteorologică cod galben, emisă joi, 23 mai, de către ANM, în care sunt anunțate averse, descărcări electrice și izolat grindină în Banat, Carpaţii Occidentali, vestul Carpaţilor Meridionali, în vestul Transilvaniei şi local în Maramureş

Vremea

București
acum

18°
joi

13°/18°
vin.

14°/27°
sâm.

15°/25°
dum.

12°/24°
Iasi
acum

27°
joi

13°/27°
vin.

14°/27°
sâm.

14°/24°
dum.

11°/24°
Constanta
acum

22°
joi

15°/22°
vin.

15°/19°
sâm.

16°/18°
dum.

15°/18°
Cluj-Napoca
acum

22°
joi

11°/22°
vin.

12°/24°
sâm.

11°/22°
dum.

10°/22°
Timisoara
acum

18°
joi

14°/20°
vin.

14°/20°
sâm.

12°/26°
dum.

14°/24°