“Avem o gamă de opţiuni şi vom acţiona în conformitate cu interesele naţionale ale SUA şi cu evaluarea pe care o avem pentru a avansa în obiectivele pe care le avem în Siria”, a spus purtătorul de cuvânt al Preşedinţiei SUA.
Conform Casei Albe, sunt disponibile mai multe opţiuni cu privire la Siria, iar serviciile de informaţii adună fapte şi dovezi.
În acelaşi timp, Iranul, principalul aliat regional al regimului sirian Bachar al-Assad, a avertizat sâmbătă contra oricărei intervenţii militare în Siria şi afirmă că există dovezi că rebelii au recurs la arme chimice în luptele de miercuri din apropierea Damascului, transmite AFP.