Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Vocile de aur ale Bistriţei au încântat peste 1000 de oameni

Publicat in Adevarul, sâmbătă 24 august 2013 ·

Parte din programul Zilelor Bistriţei a fost şi un concert extraordinar susţinut de către cei mai cunoscuţi tenori pe care i-a dat municipiul: Ştefan Pop, Ovidiu Purcel şi Florin Ormenişan. Cei trei tenori, acompaniaţi de Orchestra Operei Române din Cluj-Napoca au reuşit să umple la refuz Biserica Evanghelică.

Concertul “Cei trei tenori” care se organizează de patru ani cu ocazia Zilelor Municipiului nu a lipsit nici anul acesta.

Dacă protagoniştii au fost aceiaşi, nu acelaşi lucru îl putem spune şi despre locaţie, anul acesta cele mai bune voci ale Bistriţei având posibilitatea să concerteze într-una din cele mai vechi şi valoroase clădiri din municipiu şi nu pe Pietonalul Liviu Rebreanu ca până acum. Locul preoţilor a fost luat de către Ştefan Pop, Ovidiu Purcel şi Florin Ormenişan. Aceştia au fost acompaniaţi de către Orchestra Operei Române din Cluj-Napoca. Proaspăt deschisă publicului, accesul fiind posibil de doar câteva zile, Biserica Evanghelică s-a dovedit neîncăpătoare pentru saşii şi iubitorii genului care s-a adunat în număr mare să-i urmărească pe cei trei. Iar publicul prezent nu a fost dezamăgit nici de această dată, cei trei tenori pregătindu-le muzică religioasă şi clasică universală. Ştefan Pop, Ovidiu Purce şi Florin Ormenişan, marile voci ale Bistriţei Ştefan Pop este cel mai cunoscut tenor bistriţean, reuşind ca la cei 26 de ani ai săi să urce pe marile scene ale lumii. A urcat pe scenele Operei de Stat din Hamburg, Viena, Zurich sau Paris, precum şi a Teatrului Balşoi din Moscova interpretând roluri la care alţii doar visează. Ovidiu Purcel a reuşit şi el să aducă la Bistriţa premii importante, fiind în prezent angajat al Deutsche Oper Am Rhein din Dusseldorf. Tenorul Florin Ormenişan a fost angajat al celebrei Opere din Viena, locuind momentan în Statele Unite.

Articolul in Adevarul >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Zelenski îi transmite lui Putin că negocierile pot începe de luni. Mesajul președintelui Ucrainei la finalul Summitului pentru Pace

Ziare.com acum o ora
Kievul poate începe luni discuţii de pace cu Rusia dacă Moscova se va retrage de pe tot teritoriul ucrainean, a declarat duminică, 16 iunie, preşedintele Ucrainei, Volodimir Zelenski, potrivit BBC. Dar, vorbind la încheierea unui summit pentru pace

Suspiciuni de toxiinfecție alimentară în Măgura. Zeci de turiști, printre care și copii, transportați la spital

Ziare.com acum 2 ore
Inspectoratul pentru Situaţii de Urgenţă (ISU) Buzău a intervenit, duminică după-amiază, 16 iunie, pentru acordarea primului ajutor medical unui grup de 42 de persoane. Dintre acestea, 39 sunt copii, toţi din Bucureşti, cu stări de rău şi simptome d

Examenul de Bacalaureat începe luni. Precizările Ministerului Educației despre probe și rezultate

Ziare.com acum 5 ore
Peste 134.000 de candidaţi înscrişi la examenul de Bacalaureat, sesiunea iunie - iulie 2024, susţin luni, 17 iunie, prima probă la Limba şi literatura română - oral. Potrivit unui comunicat al Ministerului Educaţiei transmis duminică, probele de eva

Elena Lasconi a decis să îşi depună candidatura pentru preşedinţia USR

Ziua Constanta acum 4 ore
Primarul municipiului Câmpulung, Elena Lasconi, a declarat duminică, într-un mesaj postat pe Facebook, că a decis să îşi depună candidatura pentru preşedinţia Uniunii Salvaţi România (USR). În mesajul adresat cetăţenilor din Câmpulung, Lasconi afirm

Adrian Ilie a fost condamnat la 8 luni de închisoare! » Ce se întâmplă cu „Cobra”

Gazeta Sporturilor acum 3 ore
a fost condamnat la 8 luni de închisoare cu suspendare de Judecătoria Sectorului 4 din București. Fostul mare atacant al României, al Valenciei și al Stelei București nu va fi închis însă, deoarece instanța a hotărât ca executarea pedepsei, pentru c

Euro 2024: Ţările de Jos, scor 2-1 cu Polonia

News.ro acum 2 ore
Echipa naţională a Ţărilor de Jos a învins duminică, la Hamburg, scor 2-1, echipa naţională a Poloniei, într-un meci din grupa D a turneului final Euro 2024. Cu Lewandowski şi Milik pe bancă, polonezii au reuşit să deschidă scorul în minutul 16 al p

Atac armat într-un parc acvatic. Printre răniți se află și mai mulți copii

Ziare.com acum 5 ore
Aproximativ 10 persoane, inclusiv copii, au fost rănite într-un atac armat produs într-un parc acvatic administrat de un oraş lângă Detroit, sâmbătă seară, a declarat poliţia, care a numit incidentul ca fiind împuşcături aleatorii, transmite Reuters

Un copil de 14 ani a sărit în apă ca să își SALVEZE cel mai bun prieten de la încec, deși avea mâna în ghips. Care a fost deznodământul gestului său

Gandul acum 2 ore
Trei prieteni din Sibiu au ieșit să se joace cu un vaporaș cu motor, în acest wekeend, pe malul unui lac din Sibiu. La un moment dat, însă, au pierdut controlul jucăriei, iar unul dintre ei s-a dus să o recupereze și a fost la un pas să se înece. Un

Violențe la Euro 2024. Poliția din Germania a evitat un măcel. Zeci de italieni înarmaţi, arestaţi înainte de a-i ataca pe fanii albanezi la Dortmund

Adevarul acum o ora
Aproximativ cincizeci de suporteri italieni au fost arestaţi, sâmbătă, 15 iunie 2024 înaintea meciului selecţionatei ţării lor împotriva Albaniei (2-1), de la EURO 2024, disputat la Dortmund.

Declarația pentru pacea în Ucraina, semnată de 80 din 93 de ţări la summitul din Elveţia. Ce națiuni au refuzat

Adevarul acum 2 ore
Declaraţia finală de la summitul din Elveţia privind pacea în Ucraina a fost aprobată doar de 80 din cele 93 de state participante, potrivit unei liste publicate duminică de gazdele elveţiene, citată de dpa, potrivit Agerpres.

Vremea

București
acum

30°
dum.

18°/30°
lun.

20°/32°
mar.

22°/33°
mie.

21°/34°
Iasi
acum

25°
dum.

13°/26°
lun.

17°/28°
mar.

17°/28°
mie.

18°/32°
Constanta
acum

28°
dum.

18°/28°
lun.

20°/27°
mar.

21°/25°
mie.

21°/25°
Cluj-Napoca
acum

25°
dum.

13°/25°
lun.

15°/25°
mar.

15°/27°
mie.

17°/30°
Timisoara
acum

27°
dum.

15°/29°
lun.

17°/29°
mar.

18°/32°
mie.

20°/36°