Discutam zilele trecute cu un american, care a observat că am accent şi s-a interesat din ce ţară vin. I-am spus că sunt din Moldova - o mică ţară situată între Romania şi Ucraina. I-am mai spus că vorbim aceeaşi limbă română ca în România, iar în perioada interbelică am fost chiar în componenţa României, dar acum suntem ţară independentă.
Mi-a spus că idependenţa este bună (“Independence is good!”), dar eu i-am răspuns că nu întotdeauna - cel puţin în cazul nostru. La care el a meditat puţin şi a zis că independenţa aduce cu sine şi responsabilitatea. Am căzut de acord şi i-am spus că aceasta şi este problema, căci dacă ne uităm la cei peste 20 de ani de independenţă, putem concluziona că guvernanţii noştri nu au fost destul de responsabili, pentru că de altfel demult am fi fost și noi țară membră a UE.
M-a impresionat plăcut optimismul americanului, care la cele auzite mai sus a exclamat: ”Hey, but you’re here!” - spus într-un fel cu sensul că odată ce eşti aici în America eşti salvat; la care a mai adăugat: “This can be your country!” , adică odată ce sunt aici - America poate fi țara mea.
Desigur că nu toți americanii sunt încîntați de emigranții veniți din țări mai sărace; după ce-i povestisem unei americance, că foarte mulți moldoveni pleacă la muncă în Rusia - ea a exclamat: „Eh, de-am putea să-i deportăm în Mexic și noi pe toți cei care trăiesc aici doar din ajutorul social primit de la stat...” - implicit de la plătitorii de taxe printre care se numără și ea.
Așa sunt americanii, unii mai înțelegători - alții mai puțin înțelegători, unii mai drăguți - alții mai răutăcioși, dar ce mă fascinează la această țară este că aici se pune în capul mesei omul școlit: el pe lîngă un salariu mai generos se bucură de o ofertă mai bună dacă merge să ia un credit la bancă, se bucură de reduceri la comp
