Cererea vicepremierului şi ministrului olandez pentru Afaceri Sociale, Lodewijk Asscher, ca Uniunea Europeană să instituie un „cod portocaliu“ privind circulaţia forţei de muncă în interiorul spaţiului comunitar, reprezintă mai mult decît un nou puseu al populismului.

Solicitarea este cuprinsă într-un articol apărut concomitent în ziarul olandez Volkskrant şi în cel britanic The Independent, semnat de ministrul olandez, alături de David Goodhart, un autor britanic cunoscut pentru abordările sale antiimigraţioniste.

De data aceasta, lucrurile încep să o ia pe o cale ce poate deveni periculoasă nu doar pentru români şi bulgari, nu doar pentru cetăţenii statelor membre din Europa Centrală şi de Est, ci pentru întreaga construcţie europeană. Pînă acum, discursul antiimigraţie fusese îmbrăţişat cu drag de presa tabloidă britanică, în cadrul unei campanii pline de exagerări, dar şi de exponenţi ai formaţiunilor extremiste şi antieuropene – printre acestea, şi partidul olandez zis „al Libertăţii“. Un partid care a făcut parte din coaliţia guvernamentală pînă la alegerile din toamna anului 2012 ( şi nimeni nu s-a gîndit să „pedepsească“ Olanda pentru asta...) şi care, printre altele, a introdus în actul fondator al coaliţiei prevederea potrivit căreia Haga se va opune oricărei extinderi a spaţiului Schengen. Ceea ce s-a şi întîmplat.

Dar Lodewijk Asscher – ca să revenim la chestiune – nu este în nici un caz un extremist. Partidul său de centru stînga, Partidul Muncii, face parte din familia social-democrată europeană şi se află în coaliţia care susţine guvernul al doilea, al liberalului Mark Rutte. Principalul „merit“ al cererii ministrului de la Haga este acela că scoate discursul antiimigraţie din cadrul prea puţin frecventabil, delimitat de presa tabloidă în goană după senzaţional şi de discursul unor lideri populişti antieuropeni. De data aceasta, peric