Constituirea noii Direcţii Naţionale de Antifraudă Fiscală (DNAF) vizează 10% dintre contribuabilii români care nu sunt corecţi şi încearcă să facă evaziune, cu restul de 90% dintre aceştia nefiind probleme de acest fel, a declarat ministrul Finanţelor Publice (MFP), Daniel Chiţoiu, citat de Agerpres.
Şeful MFP a menţionat faptul că, în cadrul noii structuri antifraudă, va exista o direcţie care se va ocupa cu investigarea din punct de vedere penal a infracţiunilor economice şi care îşi va intra în atribuţii cel târziu până la finele lunii noiembrie 2013.
Daniel Chiţoiu a adăugat că speră ca restructurarea şi reorganizarea ANAF să se finalizeze în 2015, scopul fiind acela de a avea o administraţie eficientă şi de a veni în sprijinul contribuabilului.
F. A. Constituirea noii Direcţii Naţionale de Antifraudă Fiscală (DNAF) vizează 10% dintre contribuabilii români care nu sunt corecţi şi încearcă să facă evaziune, cu restul de 90% dintre aceştia nefiind probleme de acest fel, a declarat ministrul Finanţelor Publice (MFP), Daniel Chiţoiu, citat de Agerpres.

F. A.