Agresorul şi-a omorât cumnatul şi a fost condamnat la 15 ani de închisoare pe vremea lui Ceauşescu. Acum, face bani de pe urma fraierilor pe care îi şantajează şi dacă aceştia nu cotizează, îi reclamă la ….Poliţie.
Aceasta este şi povestea lui Ionel Cristian Aurel, de 35 de ani, care a ajuns la spital pentru că a refuzat să mai cotizeze la unchiul puşcăriaş.
Ionel Cristian Aurel, de 35 de ani, din comuna Godeni, satul Capu Piscului, a ajuns la spital zilele trecute pentru a primi îngrijiri medicale după ce a fost victima unei agresiuni venite din partea unui unchi. Pentru că nu are un loc stabil de muncă, bărbatul îşi câştigă existenţa făcând chirii cu căruţa prin sat. Şi cum, cea mai rentabilă ocupaţie este furtul şi mai apoi, comercializarea de material lemnos, evident că şi Aurel are astfel de îndeletniciri. Şi, ca fost pârnăiaş, unchiul său a speculat acest aspect şi, fără o ezitare, şi-a denunţat nepotul la Poliţie pentru furt de lemne fără să se gândească vreun moment că-i va face rău. Ce l-a determinat pe bărbat să dea cu pâra la Poliţie: refuzul nepotului de a-i mai da o parte din banii câştigaţi din vânzarea lemnelor. Ca urmare a reclamaţiei, acum mai bine de o lună, Aurel a fost prins şi amendat cu 2000 de lei şi, i s-a întocmit dosar penal. Atunci, s-a rupt „lanţul de iubire“ dintre cei doi şi, a început războiul declaraţiilor şi al nervilor, pentru că acolo unde se întâlneau cei doi, ieşea cu injurii şi la final cu ….scântei. În ziua incidentului, împreună cu fratele său, a dus o căruţă cu balastru unui localnic şi, spre seară, la întoarcerea acasă, au oprit la un bar să se răcorească cu o bere. La ceva timp, Aurel a ieşit afară să-şi facă necesităţile fără să se gândească vreun moment că unchiul său, îl zărise şi-i pregătise o surpriză care a fost la un pas de a-l trece pe bietul om direct în „lumea celor drepţi“