Halep nu a promis degeaba. Visele se împlinesc prin ambiție și printr-o tonă de încredere în propria rachetă.

Pentru mulți, Simona Halep și victoriile ei frumoase nu sînt niște surprize. Reprezintă însă, din fericire, speranța materializată că sportul din România nu doarme la infinit, așa cum ne speriaserăm recent, în virtutea secetei din ultimii ani. Halep și Sorana Cîrstea vin ca niște confirmări că, de acum înainte, putem trăi și noi turneele de Mare Șlem sau orice alt mare turneu cu inimă tricoloră. Nu am mai trăit de mult sentimentul acesta. Dar este un sentiment bun, plăcut, liniștitor și aducător de emoții în același timp. Îl așteptam de mult, iar acum este, întreg și rotund, la noi în farfurie.

Încrederea în propria persoană transpiră din Simona Halep. Este vorba despre o încredere echilibrată, camuflată ideal sub modestie și firesc. Cîștigată, muncită, încă perfectibilă. Un amestec de picioare bine înfipte în pămînt și adrenalina cuceririi, pas cu pas, a redutelor importante din circuitul feminin. Completată cu încrederea primită din partea celor din jur, cu susținerea unui public din ce în ce mai entuziast și mai pretențios, cu misiuni viitoare, stabilite de Simona însăși, dar și de cei care au început s-o aplaude din ce în ce mai mult, după isprăvile aproape săptămînale.

Visul Simonei, acela de a intra în Top 20 WTA, devine azi realitate. Și acest vis poate fi motorul pentru bucata de drum care urmează, o bucată de drum care începe cu US Open, cu presiunea și greutatea suplimentară a unei veri reușite, care obligă și invită la lucruri bune.

După New Haven, visul american continuă la New York. Așteptăm cu toții filmul competiției de anul acesta, dar cel mai mult, cu siguranță, îl așteaptă Simona. Din interior nebunia aceasta de început de toamnă e mai grandioasă și are alte culori, mai intense și mai atrăgătoare. Iar fata aceasta șt