Nu sunt o vitezomană. Dimpotrivă. Sunt un om chiar foarte cumpătat la volan. Chiar şi pe autostrada vieţii am încercat mereu să păstrez viteza legală, să respect regulile de circulaţie. Iar când m-am mai ciocnit de câte un divorţ, a fost numai atunci când coliziunea devenise de neevitat...

Dar să nu mă pierd în metafore... Aşadar, cum spuneam, prudenţa mă caracterizează pe şosea. Nu mi-e ruşine să port diagonala centurii de siguranţă chiar dacă îmi şifonează rochia. Nu mă simt umilită când pe lângă mine trec în zbor maşinile curajoşilor, iar când mi se mai întâmplă să depăşesc suta, mă sperii eu însămi de mine şi piciorul mi se ridică aproape automat de pe acceleraţie. Doar pe şoselele germane am condus cu viteze ceva mai îndrăzneţe. Atât de... perfecte sunt şoselele pe-acolo: zburzi pe ele cu 170 la oră şi nici nu simţi!

Pe ale noastre însă mi-e o frică de mor! Mă uit la contrasens ca şi cum aş privi-o pe doamna cu coasa, iar imaginaţia mea de nestăvilit îmi aduce în faţa ochilor scene de groază cu bolizi ai căror vizitii pierd controlul volanului şi-mi încalcă mie felia, făcându-mă franjuri. Caut mereu să mă trag mai spre... marginea marginii din exterior a şoselei, iar roţile din dreapta aproape că ar zbughi-o pe arătură doar ca să-mi ducă maşina cât mai departe de blestematul contrasens... Deşi evit jurnalele de ştiri din cauza abundenţei de lucruri rele cu care mă împroaşcă zilnic, nu mă pot abţine să nu mă îngrozesc atunci când văd nenorocirile care se întâmplă, zilnic, pe şoselele mioritice. Imaginea slujitorilor SMURD extrăgând firimituri de oameni din adunături de fiare contorsionate a ajuns un laitmotiv al telejurnalelor. Fiecare sărbătoare, mai mică sau mai mare, este însoţită de catastrofe rutiere în care Bachus, în cârdăşie cu şoferi bezmetici şi iresponsabili, trimite pe lumea cealaltă oameni nevinovaţi. La fel şi în