Mesajul a fost trimis. Multumesc!

UTA se indreapta spre faliment

Publicat in Arad Online, luni 26 august 2013 ·

Scris de Leo Sfara - Nici întâlnirea de azi, de la Finanțe, nu a adus lumină în curtea clubului fanion al Aradului. Telenovela de prost gust, cu Giovanni Catanzariti și Adrian Marțian în rolul principal continuă.

Arad. UTA pare jucăria lui Catanzariti și Marțian, am mai spus-o. Catanzariti nu vrea să dea UTA până Marțian nu rezolvă cu datoriile, iar acesta nu reușește să obțină derogare de la Fisc, deoarece nu se acceptă garanțiile care au fost oferite de către prietenul lui Mutu.

Întâlnirea de azi, de la Finanțe, dintre avocații celor două părți, nu a dus-o pe UTA pe linia de plutire, ci mai mult au îngropat-o. Concret, garanțiile oferite de Adrian Marțian, în urmă cu ceva vreme, au revenit în actualitate, avocatul Dan Idita spunând că utilajele de la „Biodiesel” acoperă suma de 230.000 de euro, amenințând și cu darea în judecată a Fiscului arădean, mai ales că Petru Haș, inspectorul care se ocupă de caz a spus că e nevoie de garanții solide și precise. Exact același lucru s-a întâmplat și atunci când se făcea dosarul de licențiere, iar Marțian striga, în gura mare, că finanțiștii arădeni sunt contra UTA-ei. Cum alte garanții sau hârtii noi nu s-au adus la dosar, putem spune că serialul de toată jena a celor doi acționari continuă, iar UTA e în pragul falimentului.

Cel mai probabil, Marțian va continua să caute soluții ieftine de preluare a clubului, Catanzariti nu va face nimic până partenerul său va rezolva cu datoriile, așa că timpul va trece și clubul va intra în colaps din cauza celor doi.

Fanii sunt la capătul răbdării și consideră că Marțian nu are bani să continue la UTA, iar pe Catanzariti îl consideră fricos, căci nu vrea să bage clubul în insolvență, de teama unor dosare penale.Neagu a plecat

Așa cum a declarat imediat după meciul de sâmbătă, antrenorul-jucător George Neagu a părăsit Aradul, la fel ca și mai mulți jucători care au

Articolul in Arad Online >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Un avion de mici dimensiuni s-a prăbușit la Gura Portiței. Două persoane au murit

HotNews acum 2 ore
Un avion de mici dimensiuni cu două persoane la bord s-a prăbuşit, duminică seară, în zona Gura Portiţei din Delta Dunării. Victimele nu au putut fi salvate, anunță Departamentul pentru Situații de Urgență. Accidentul aviatic a avut loc în jurul ore

Atenţionare de călătorie pentru românii care merg în vacanță în Italia. Cod roşu de incendii de vegetaţie pentru mai multe provincii din Sicilia

HotNews acum o ora
Ministerul Afacerilor Externe informează românii care se află, tranzitează sau vor să călătorească în regiunea Sicilia din Italia că autoritățile au emis un buletin de alertă care vizează pericolul de producere a incendiilor de vegetaţie luni, 21 iu

Două persoane, căzute într-o prăpastie pe Defileul Jiului! Pompierii, chemați în ajutor

Ziua Constanta acum 57 minute
Intervenție de urgență în această seară pentru salvarea a două persoane căzute într-o prăpastie pe Defileul Jiului. Potrivit IGSU, în urma unui apel la 112, care anunța faptul că o persoană a căzut într-o prăpastie, pe Defileul Jiului, salvatorii s-

Irina Begu a câștigat turneul UniCredit Iași Open

Ziua Constanta acum 2 ore
Jucătoarea română de tenis Irina Begu a câștigat turneul UniCredit Iași Open (WTA 250), dotat cu premii totale de 239.212 euro, duminică, după ce a învins-o în finală pe elvețianca Jil Teichmann, cu 6-0, 7-5. Irina Begu (34 ani, 110 WTA), cap de ser

Accident grav cu mai multe motociclete pe Transalpina. Traficul este oprit, intervin elicoptere SMURD

HotNews acum 4 ore
Trei motociclete au fost implicate, duminică, într-un accident rutier produs pe Transalpina. În urma accidentului, traficul rutier a fost blocat, fiind alertate două elicoptere SMURD pentru preluarea victimelor, anunță ISU Alba și Centrul Infotrafic

Marius Tucă Show începe luni, 21 iulie, de la ora 20.00, LIVE pe Gândul. Invitat: Gheorghe Piperea

Gandul acum 59 minute
Marius Tucă Show începe luni, 21 iulie, de la ora 20.00, live pe Gândul. Invitatul zilei este Gheorghe Piperea, europarlamentar. Emisiunea poate fi urmărită live pe Facebook și pe canalul de YouTube Gandul. „Tineți aproape!”…

Un șofer a blocat autostrada A1 cu un camion, pe sensul Pitești – București. Ce a urmat apoi

Cancan acum o ora
Scene neobișnuite duminică după-amiază pe Autostrada A1, pe sensul Pitești – București, unde traficul a fost complet blocat în urma unui protest neașteptat. Un șofer de camion a oprit vehiculul de mare tonaj de-a latul carosabilului, s-a urcat pe ca

Bărbat arestat preventiv, după ce şi-a agresat cu un cuţit soţia în tren, de față cu călătorii, în Mureș

HotNews acum 2 ore
Bărbatul a fost prins de polițiști după ce unul dintre călători a sunat la 112, iar în următoarea gară poliţiştii au urcat în vagon, preluând atât victima, cât şi agresorul. Ulterior, acesta a fost arestat pentru 30 de zile. Incidentul a avut loc pe

Zeci de magistrați, unii pensionari, plătesc chirie între 60 și 197 de lei în locuințe din centrul Capitalei puse la dispoziție de Ministerul Justiției

HotNews acum 3 ore
81 de persoane – foști sau actuali magistrați, avocați sau notari – stau în locuințe de serviciu ale Ministerului de Justiție. Printre ei, foști șefi ai instanței supreme. Chiriașii plătesc între 60 și 197 de lei. 36 dintre ei sunt pensionari „speci

FOTO VIDEO Îmbrânceli cu jandarmii la un protest în Piața Victoriei / Manifestanții scandează „Florin Georgescu președinte”

HotNews acum 9 ore
În Piața Victoriei din fața Guvernului au avut loc duminică mai multe îmbrânceli cu jandarmii ale celor veniti la un protest de susținere a lui Florin Georgescu. Sute de persoane, cu steaguri tricolore, au venit duminică înn jurul orelor prânzului,

Vremea

București
acum

26°
dum.

18°/33°
lun.

20°/37°
mar.

25°/41°
mie.

23°/37°
Iasi
acum

24°
dum.

17°/31°
lun.

19°/33°
mar.

20°/38°
mie.

18°/33°
Constanta
acum

23°
dum.

19°/30°
lun.

20°/35°
mar.

24°/30°
mie.

23°/27°
Cluj-Napoca
acum

24°
dum.

17°/28°
lun.

17°/32°
mar.

20°/32°
mie.

18°/31°
Timisoara
acum

26°
dum.

19°/33°
lun.

18°/39°
mar.

20°/33°
mie.

20°/36°