*
După trei paşi, copilul orb strănută, după care văzu nişte luminiţe albe ce se roteau în aer. Punctele luminoase veneau de undeva de sus, îi înconjura chipul şi apoi, jucându-se, i se aşezau pe umeri, pe palme şi pe gene. La atingerea lor, copilul simţi înăuntrul său o uşoară teamă, amestecată cu bucurie.
Văd nişte bulgări mici de lumină, îi spuse el fratelui său mai mare care se oprise lângă semafor.
Ce fel de bulgări? întrebă acesta.
Bulgări mici ca nişte puncte. Îmi stau pe umeri şi pe mâini şi bâzâie ca un roi de albine.
Sunt suflete, zise fratele mai mare lovind uşor cu bastonul alb în trotuar.
Cum suflete? făcu copilul.
Suflete, răspunse celălalt, răsfrângându-şi chipul gol în vitrină. Dacă sunt suflete, de ce sunt atât de mici? spuse fratele mai mic, contemplându-şi înăuntrul său chipul înconjurat de un nimb de puncte strălucitoare.
De ce sunt atât de uşoare? mai adaugă el cu nedumerire.
Sufletele sunt uşoare şi mici, spuse fratele mai mare. Atât de mici şi atât de uşoare, încât nu le percepe decât bunul Dumnezeu. Şi, uneori, copiii.
Copilul orb întrebă:
După ce voi muri, mă voi transforma şi eu într-un bulgăr de lumină?
Dacă sufletul tău va fi bun şi drept, după moarte, vei deveni şi tu un punct mic şi luminos, care se va mişca în aer şi pe care-l va vedea un alt copil, asemenea ţie.
Dacă voi fi foarte bun şi foarte drept, nu-i aşa că voi fi un punct mai mare? Cât acest bănuţ pe care-l strâng în palmă? întrebă copilul, ridicându-şi ochii orbi spre zidurile unei mănăstiri ce strălucea în zare.
Nu, spuse omul în negru, ivit pe porţile mănăstirii. De ce neapărat vrei să fii un punct mai mare? Dacă vei fi mai bun şi mai drept decât alţii, sufletul tău va fi un punct mai mic şi mai puţin luminos, şi aceasta ca să nu întunece alte suflete ce-i vor ieşi în cale. Vei fi atât de a
