Povestea:

Casa lui Moş Lucaci se sprijină pe tălpile ei de lemn, de piatră de râu şi de lut. În mijlocul curţii, cu mustăţile muiate în câteva picături de ţuică, bărbatul ne spune cum e cu ziua aceasta de 6 august. „Apoi, din ziua de Probejenie – ori Schimbarea la faţă –, nimic nu mai rămâne cum o fost. Începe a se face toamnă”. O pală de vânt îi zvârle în faţă o frunză îngălbenită, iar omul o prinde şi-o răsuceşte între degete. „Pădurea îşi schimbă culorile, florile prind să miroasă a umed, iar iarba... iarba de-acu’ nu mai creşte...”.

Hotarul dintre vară şi toamnă e-al berzelor ce se pregătesc „de ducă”. Da’n Postul Sântei Marii, 6 august e şi zi de „dezlegare” la peşte. De-aceea vom intra şi noi în cuhnie.

Cu ani în urmă, cât trăia Tuşa Maria, ea era stăpână între oale şi cratiţe. Dar peştele, la ceas de sărbătoare, tot Moş Lucaci îl gătea. Azi ne dezvăluie reţeta de ştiucă în sos de vin.

Reţeta:

Cu mâna sigură, curăţă solzii. Ştiuca rânjeşte – cu dinţii-capcană, gata să prindă un deget. Dar bătrânul n-o ia în seamă. Cu o lovitură de cuţit îndepărtează capul de trup. Îl curăţă de cele rele dinăuntru. Scoate apoi cu grijă şira spinării, dar fără să despice cu totul ştiuca în două. În tavă, dintâi pune beţe de brad, deasupra peşte şi iarăşi două scândurele de răşinoase. Adaugă, tăiate mărunt, două cepe, trei ciuperci albe, ulei, dafin, ienibahar, piper şi sare. Pe din două: vin alb şi apă – cât să se acopere totul. Fierbe ştiuca la foc mic, sub capac, până carnea ei se pătrunde, apoi e scoasă pe o farfurie, să se răcească. Moş Lucaci scoate şi scândurelele de brad, dar sosul încă-l mai lasă pe flacără, să scadă. Un ultim dichis: o linguriţă de muştar.

Sub soarele fierbinte, mâncam fără vorbă, „muţi ca peştele” de-atare minune.

Povestea:

Casa lui Moş Lucaci se sprijină pe tălpile ei de lemn, de piatră de râu şi de lut.