Povestea:
Probabil nu e bucurie mai mare decat sa te afli in mijlocul naturii si sa renunti pentru cateva ore la tot ceea ce s-ar putea numi "confortul" de fiece zi. Un cort, o undita si o apa limpede de munte, unde pastravii-curcubeu fac salturi de nivel... olimpic.
Amintirea unei astfel de luminoase contopiri cu natura aduce in prezent si ritualul gatirii "pastravului in harzob de cetina". Spun "gatire" si incerc sa ma folosesc aici de toate sensurile ascunse ale cuvantului, caci nu doar despre prepararea propriu-zisa a pestelui cu pricina e vorba, ci si despre o gateala demna de o mireasa... Intai de toate pregatesti focul. Imprejmuiesti locul cu pietre inalte, sa-l tina acolo, sa nu se imprastie prin tot locul. Asezi lemnele uscate si le lasi sa arda in voie, pana ce se face jaraticul.
Reteta:
Pastravul - pe care abia de l-ai scos din apa inspumata, cu stropii sai de lumina facand concurenta soarelui - il cureti mai intai ca pe oricare altul, cu grija la icre ori lapti, daca este cazul, caci acestea vor capata alte intrebuintari placute gurii, mai tarziu. Presari deasupra lui usurel sare, piper, storci si zeama unei jumatati de lamaie cu care il stropesti pe dinauntru si pe dinafara, pana ce crezi ca l-ai inmiresmat cum se cuvine. Il invelesti in frunze de stejar, ori de tei, ori de lipan, de vei gasi pe acolo. De nu, tot intre straturi de cetina il pui. Asa "infasat" il fixezi apoi intre ramurele de brad, slefuite dinainte cu un briceag ascutit (unealta fara de care nu se cuvine sa pleci in inima muntilor). Cu alte crengi si mai subtiri, ori mai bine cu funie din coaja de tei, dar asta e o stiinta aparte, ori cu o sarma de inox le legi una de cealalta. Invelesti totul in cetina - verde, raspandind in jur miros dulce-amar de rasina... Asa, in patul acesta de brad, ii faci culcus in jaratic si-l lasi acolo, sa se patrund
