Roşia Montana Gold Corporation, un fond de investiţii off-shore, a promis românilor mii de locuri de muncă, miliarde de dolari colectaţi din impozite şi "protecţia mediului". Realitatea, scrie Wolfe-Murray în publicaţia amintită, este că 3 sate vor fi distruse, alături de 4 munţi, şi că va fi construit un rezervor masiv de 214 milioane de tone de deşeuri de cianură, în cel mai mare proiect de acest fel care s-a încercat vreodată în Europa.
Râurile şi apele subterane din regiune, inclusiv Dunărea, pot fi otrăvite şi doar aproximativ 200 de locuri de muncă vor fi create, susţine autorul. Impozitul pe venit de la profitul de 20 milioane este necunoscut, deoarece contractul companiei cu guvernul român este secret de stat, iar legile fiscale din România sunt pline de lacune, scrie Wolfe-Murray în editia britanica a cotidianului Huffington Post, citat de ziare.com.
Cel mai bun lucru despre proiectul Roşia Montană este că o asociaţie a localnicilor a reuşit să-l blocheze în ultimii cincisprezece ani. Folosind avocaţi voluntari, asociaţia a reuşit să oprească proiectul în instanţele locale de nenumărate ori, ceea ce ne arată că ONG-urile şi sistemul juridic din România nu sunt la fel de corupte şi de slabe aşa cum multora le place să asume, scrie Wolfe-Murray.
Actualul guvern român încearcă sa saboteze scepticii prin rescrierea Legii minelor, permiţând astfel companiilor cu licenţe de exploatare să confişte orice teren le place, afirmă autorul. Dar investitorii nu vor renunţa. Avem de-a face cu un test pentru industria minieră internaţionala: modelul de afaceri al acestora depinde de faptul că ţări sărace şi slab guvernate, ca România, li se supun voinţei lor şi le permit accesul liber la resursele lor minerale, susţine Wolfe-Murray.
Unul dintre susţinătorii exploatării la Roşia Montană este senatorul