Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Corneliu Idu, patronul operatorului portuar Comvex Constanţa, omul din spatele celor mai bine clasaţi jucători de tenis români

Publicat in Ziarul Financiar, luni 26 august 2013 ·

Simona Halep, 22 de ani, este cel de al treilea jucător din Constanţa care ajunge pe una dintre cele mai bune locuri în topul mondial de tenis, iar puţini ştiu că în spatele acestui rezultat se află un om de afaceri local – Corneliu Idu (foto stânga).

El a dezvoltat unul dintre cele mai mari cluburi de tenis din România – Tenis Club Idu – şi a susţinut par­cursul profesional al Simonei Halep (foto dreapta) în perioada junioratului (până la vârsta de 16 ani). Idu deţine 51% din acţiunile operatorului portuar Comvex, afacere de peste 100 de milioane de lei anul trecut, prin care este controlat tot importul şi exportul de minereuri de fier, cărbuni, cocs şi bauxită din portul Constanţa.

„Constanţa este o zonă cu istoric în tenis. Iar Simona Halep şi Horia Tecău au crescut la noi. În ultimii doi ani de juniorat ai Simonei i-am asigurat toate cheltuielile, pregătire fizică, antrenamente de tenis, taxe de concurs sau deplasări în străinătate, şi la fel am făcut şi pentru Horia, pentru că îmi place tenisul şi pentru că aceşti tineri au nevoie de ajutor pentru a răzbate. Pe lângă faptul că este un sport foarte costisitor, trecerea de la juniori la seniori este foarte dură“, spune Corneliu Idu.

Simona Halep nu este singura jucătoare din Constanţa care a beneficiat de sprijinul omului de afaceri, Horia Tecău (clasat în prezent pe locul 28 în topul celor mai buni jucători de dublu din lume) fiind la rândul său sponsorizat şi „crescut“ de Tenis Club Idu. De-a lungul carierei celor doi, Corneliu Idu spune că investiţiile necesare pregătirii unor astfel de sportivi s-au ridicat la câteva sute de mii de euro pe an, sume fără de care aceştia poate nu ar fi reuşit să aibă asemenea rezultate, „şansa fiind de partea lor“. Tenis Club Idu l-a costat pe omul de afaceri 5 milioane de euro şi este considerat în prezent una dintre cele mai bune şcoli de

Articolul in Ziarul Financiar >>

Citeste si top 10 stiri de azi

UPDATE - Elena Lasconi a fost aleasă preşedinte al USR în urma votului membrilor partidului: De astăzi, începe reconstrucţia USR / Ce spune despre candidatura la Preşedinţie / Reacţia lui Dominic Fritz - VIDEO

News.ro acum o ora
Elena Lasconi a fost votată de membrii USR preşedinte al formaţiunii, în urma unui scrutin care a avut loc pe parcursul a două zile, primind 7.701 voturi. Ea a câştigat cu un procent de 68,14% din voturile exprimate. Lasconi a declarat că de astăzi

Comisia Europeană: România nu îndeplineşte, în prezent, criteriile pentru a adera la zona euro

News.ro acum 36 minute
Comisia Europeană a publicat, miercuri, raportul ei de convergenţă, în care evaluează progresele realizate de Bulgaria, de Cehia, de Ungaria, de Polonia, de România şi de Suedia în direcţia aderării la zona euro. Documentul evidenţiază rezultate mix

Poliția Română face angajări masive. Ce posturi au fost scoase la concurs

Ziare.com acum 48 minute
Poliția Română scoate la concurs 1.053 de posturi de ofițeri de poliție, dintre care 600 de posturi de trecere din corpul agenților în corpul ofițerilor, precum și 453 de posturi, prin încadrare directă, din sursă externă, a anunțat Ministerul de In

Meciul România – Slovacia, decisiv pentru calificarea în optimile EURO 2024, se vede în două pieţe din Timişoara

Press Alert acum 4 ore
Jocul România – Slovacia, ultimul din grupa E al „tricolorilor” la EURO 2024, va putea fi vizionat de timişoreni în două pieţe publice din oraş. Partida decisivă va fi redată live pe ecrane atât în Piaţa Libertăţii, într-un nou eveniment organizat d

NATO: Mark Rutte va fi următor secretar general al organizației

Press Alert acum 2 ore
Aliații NATO l-au desemnat miercuri pe premierul olandez Mark Rutte să fie următorul șef al NATO. Funcția a fost vizată și de președintele României, Klaus Iohannis, dar acesta s-a retras din cursă în urmă cu câteva zile. Anunțul a fost făcut prin in

Băuturile alcoolice și tutunul vor putea fi cumpărate doar cu buletinul. Ce amenzi primesc comercianții care nu verifică vârsta clienților

Ziare.com acum o ora
Proiectul de lege care prevede că vânzătorii de băuturi alcoolice și produse din tutun trebuie să ceară buletinul fiecărui client pentru a verifica vârsta a fost adoptat de Camera Deputaților miercuri, 26 iunie. Vânzătorii din unităţile comerciale ş

Elena Lasconi îşi va depune candidatura pentru alegerile prezidenţiale: „Voi câştiga”

Adevarul acum 23 minute
Noul preşedinte al USR, Elena Lasconi, a anunţat, miercuri, că îşi va depune candidatura pentru alegerile prezidenţiale din acest an. Primărița municipiului Câmpulung Muscel crede că dacă va fi votată să ajungă în turul al doilea al alegerilor din t

Scriitorul Varujan Vosganian este noul preşedinte al Uniunii Scriitorilor din România

Ziua Constanta acum o ora
Scriitorul Varujan Vosganian este noul preşedinte al Uniunii Scriitorilor din România. „Alegeri la Uniunea Scriitorilor din România. Noul preşedinte este domnul Varujan Vosganian, membru al Filialei Bucureşti Poezie, cu 660 de voturi din 740 de votu

Ceremonial militar organizat de Garnizoana Tulcea pentru a celebra Ziua Drapelului Național al României

Ziua Constanta acum 33 minute
Astăzi, 26 iunie 2024, Mihai Huleni, vicepreședinte al Consiliului Judeţean Tulcea, și Ștefan Coman, consilier al președintelui Consiliului Județean, Horia Teodorescu, au participat la ceremonialul militar organizat de Garnizoana Tulcea pentru a cel

Reacția Rusiei după alegerea lui Mark Rutte la șefia NATO: ”Puţin probabil să poată schimba ceva”

Ziare.com acum 33 minute
Rusia a declarat miercuri, 26 iunie, că alegerea prim-ministrului în exerciţiu al Ţărilor de Jos, Mark Rutte, în funcţia de secretar general al NATO nu va atrage după sine schimbări în politica Alianţei Nord-Atlantice, care urmăreşte să reprime în m

Vremea

București
acum

32°
mie.

20°/32°
joi

20°/34°
vin.

18°/34°
sâm.

20°/35°
Iasi
acum

29°
mie.

17°/29°
joi

17°/30°
vin.

19°/31°
sâm.

19°/32°
Constanta
acum

28°
mie.

20°/28°
joi

19°/25°
vin.

21°/26°
sâm.

21°/26°
Cluj-Napoca
acum

28°
mie.

18°/28°
joi

17°/29°
vin.

17°/28°
sâm.

19°/28°
Timisoara
acum

30°
mie.

19°/30°
joi

18°/31°
vin.

18°/30°
sâm.

20°/32°