Îmi parvine un grupaj de versuri. Culese la calculator. Puse elegant în pagini.

Citez din primul poem: „O,poezie, gând ferice, suflări alese între Muze

Te cântă inima ce bate ca ritmul rândurilor spuse,

Cutremuri glasul ce vibrează, ca struna harpelor din ceruri,

Străbate sufletul cuvântul, ce străluceşte prin eteruri...”

(Poezie, gând ferice)

Interesant! Să fie copiate de undeva? Imitaţie? Ba bine că nu!

Jos, stă scris:

„Creaţie proprie: Poezia, gând ferice.

Maria Dabija, 13 ani

Or. Basarabeasca.”

Întorc pagină după pagină. Poem după poem. Cel de al doilea întitulat: „Pocăinţă”. Auzi, dta, la 13 ani... pocăinţă!

Citesc: „Lăcata sufletul închide, cu lanţuri mii şi dureroase

Cuprinde inima un cleşte, se lasă-acum o grea sentinţă

Şi rănile te dor cumplit, lăsând doar urme sângeroase

Să rupi lăcatele mereu, lăsând şi-un loc la pocăinţă!”

E bine. Are domnişoara vocabular. Are simţul ritmului. Are metafore. Are simţul armoniei. În fine, are fior poetic!

Şi iar îmi zic: cum vine asta? La doar... 13 ani? Or, şi sub acest splendid poem stă menţiunea:

„Maria Dabija,13 ani...”

Sus în capul paginilor stau scrise două numere de telefoane. Sun la primul. Răspunde mama. Vorbeşte rusa. Sun la al doilea. Răspunde Maria. @