Povestea presupusului “atac speculativ” contra leului, de la sfârşitul lui 2008, revine în discuţie după ce Consiliul Concurenţei a stabilit că n-a fost nici o acţiune concertată. Rămâne în discuţie dacă a fost sau nu “atac”. Iată şase opinii venite dinspre cele două tabere: Lucian Isar, Mişu Negriţoiu, Florin Cîţu, Lucian Croitoru, Adrian Vasilescu, Daniel Oanţă.

Vestea bună este că se discută, vestea proastă este că încă nu există baza de discuţie comună pe care ar putea sta chiar şi opiniile divergente. Iar motivul este însuşi termenul de “atac speculativ”, atât de ambiguu şi volatil încât oricine poate începe prin a pretinde orice pentru ca abia apoi să-l definească aşa cum îi convine.

Faptele, pe scurt, sunt următoarele: După ce leul a început să se deprecieze, Banca Naţională, suspectând un atac concertat, a lăsat piaţa fără lichiditate pentru a încurca planurile băncilor care cumpărau euro din bani împrumutaţi. Prin urmare, dobânzile pe piaţa interbancară au luat-o razna iar unele bănci nu şi-au putut “închide poziţiile”, adică nu şi-au achitat la sfârşitul zilei împrumuturile făcute.

Acestea sunt fapte asupra cărora există un minim consens. Divergenţele apar la întrebările care au fost cauze şi care efecte sau ce a fost planificat şi ce era inevitabil. Poziţia opusă este că BNR a fost victima propriei incompetenţe de politică monetară şi, pentru a masca consecinţele, a inventat totul.

Un lucru este corect – Banca Naţională a avut grijă să controleze perfect comunicarea şi să rotunjească în favoarea sa toate nuanţele. Iar una din metode a fost să-şi asume pe propria răspundere, ca fapte, opinii care au fost infirmate abia acum. A lucrat atent până şi la scenografie: la o conferinţă de presă oarecum tehnică, ţinută de şeful supravegherii Nicu Cinteză, a apărut ca din întâmplare Mugur Isărescu, prefăcându-se surprins că găseşte pe cineva