de C. MIERLUŞCĂ
27 august 2013 21:45
0 vizualizari
A-A+ Cătina (Hippophaë rhamnoides L.) face parte din fam. Eleagnaceae. Este un arbust care poate atinge înălţimea de 8 m, înfloreşte alb-verzui în perioada martie-aprilie. Fructifică anual, însă abundent începând de la vârsta de 4-5 ani. Fructul se coace începând de la sfârşitul lunii august sau septembrie, rămânând iarna pe ramuri.
Poate fi întâlnită la altitudini care urcă până la 2.000 m în Europa şi 4.500 m pe platourile din Tibet şi chiar 5.000 m în Munţii Himalaya. În România este răspândită în Muntenia, Moldova şi mai puţin pe litoral, în special în zona terenurilor degradate. Se înmulţeşte prin seminţe. Puterea de germinare se menţine timp de 3 ani. Se poate înmulţi prin butaşi sau se recoltează toamna, punându-se la păstrare până primăvara în beciuri, unde se ţin în nisip. Lungimea lor este de 20 de cm. Primăvara se sădesc prin înfigere, nelăsându-se nimic deasupra solului.
Frunzele se folosesc la tăbăcirea pieilor fine. Conţin tanin, acid ascorbic şi acid oleanolic. Frunzele de cătină se utilizează în reumatism, boli ale stomacului şi ale pielii. În medicina populară mongolă, fructele de cătină au o largă utilizare în bolile de plămâni, reumatism şi boli vasculare. Se elimină lichidul pleural din plămâni, se foloseşte la tratarea umflăturilor cu sânge, de tip hematom şi la tratarea hemoragiilor, vindecă inflamaţiile stomacului şi intestinului. J. Valnet recomandă cătina albă ca tonic general şi antiinfecţios.
Cătina are efect favorabil în normalizarea metabolismului. Uleiul de cătină vindecă arsurile şi afecţiunile oftalmologice. Sucul de cătină are efect asupra colesterolului din sânge şi asupra bolilor coronariene.
Fructul de cătină constituie în Europa cel mai bogat rezervor de vitamine. Conţine până la 2.000 mg vitamine şi, datorită prelucrării adecvate a