Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Venitul lunar de completare nu va mai fi acordat tuturor disponibilizaţilor din companiile de stat

Publicat in Mediafax, miercuri 28 august 2013 ·

Venitul lunar de completare destinat sprijinirii angajaţilor disponibilizaţi din companiile de stat până la găsirea unui nou loc de muncă nu va mai fi acordat tuturor, ca până în prezent, ci doar acelor salariaţi care se vor încadra în anumite condiţii.

Modificarea a fost introdusă de Guvern în şedinţa de marţi, prin ordonanţă.

"Începând cu data intrării în vigoare a ordonanţei, venitul lunar de completare prevăzut de OU 36/2013 se va acorda numai persoanelor disponibilizate în condiţiile stabilite prin această ordonanţă de urgenţă, din cadrul operatorilor economici reclasificaţi în sectorul administraţiei publice conform listei publicate de INS", se arată într-un comunicat al Guvernului.

În proiectul de ordonanţă a fost prevăzut că persoanele disponibilizate din companii de stat vor beneficia de măsuri de protecţie socială doar dacă planul de disponibilizare prevede concedierea colectivă a unui număr mai mare de 1.000 salariaţi din acea unitate.

Conform legii aplicate până în prezent, persoanele disponibilizate primesc indemnizaţie de şomaj, venit lunar de completare şi plăţi compensatorii acordate în conformitate cu prevederile contractelor de muncă aplicabile la nivelul fiecărei societăţi. Venitul lunar de completare este stabilit odată cu indemnizaţia de şomaj şi este egal cu diferenţa dintre salariul individual mediu net pe ultimele 3 luni înainte de concediere, stabilit pe baza clauzelor din contractul individual de muncă, dar nu mai mult decât salariul mediu net pe economie din luna ianuarie a anului în care s-a efectuat concedierea, comunicat de Institutul Naţional de Statistică, şi nivelul indemnizaţiei de şomaj.

Venitul de completare este acordat lunar, pe perioade stabilite diferenţiat, în funcţie de vechimea în muncă a persoanelor concediate în condiţiile prezentei ordonanţe de urgenţă, respectiv pe 12 luni, pentru perso

Articolul in Mediafax >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Foștii șefi din SRI, Florian Coldea și Dumitru Dumbravă, plasaţi sub control judiciar. La fel și partenerul lor, avocatul Doru Trăilă

Ziare.com acum o ora
Fostul prim-adjunct al SRI Florian Coldea, generalul SRI Dumitru Dumbravă şi avocatul Doru Trăilă au fost plasaţi sub control judiciar, după aproape 15 ore de audieri la DNA, ca urmare a plângerii depuse de omul de afaceri Cătălin Hideg. Atât Coldea

VIDEO Un restaurant s-a prăbușit în insula Mallorca. Cel puțin patru morți și zeci de răniți

HotNews acum o ora
Cel puţin patru persoane şi-au pierdut viaţa şi 20 au fost rănite în urma prăbuşirii unui restaurant în insula spaniolă Mallorca , a declarat o purtătoare de cuvânt a serviciilor de urgenţă din arhipelagul turistic Baleare, relatează AFP. Restaurant

Elon Musk anticipează apariție de AI mai inteligentă decât oamenii în doi ani, în timp ce CEO-ul Baidu vorbește de un termen de mai mult de 10 ani

HotNews acum 33 minute
​Inteligenţa generală artificială (AGI) va fi disponibilă până în 2026, consideră fondatorul Tesla, Elon Musk, potrivit CNBC. Estimarea acestuia este una mai optimistă decât cea a lui Robin Li, CEO al uneia dintre cele mai mari firme de tehnologie d

Preşedintele Cehiei a ajuns la spital, după un accident cu motocicleta. Fost general NATO, Petr Pavel, este recunoscut pentru activitățile sale extreme

Ziare.com acum 38 minute
Preşedintele ceh Petr Pavel, în vârstă de 62 de ani, a fost rănit şi spitalizat în urma unui accident de motocicletă, dar nu este grav, a anunţat joi biroul său, relatează agenţia CTK. "Preşedintele a fost rănit în timp ce se afla pe motocicletă", a

Incendiu devastator în județul Alba. Arde un atelier de tâmplărie, dar focul s-a extins la o pensiune și o locuință

Ziare.com acum o ora
Pompierii intervin vineri dimineaţă pentru stingerea unui incendiu izbucnit la un atelier de tâmplărie din municipiul Aiud, focul extinzându-se la acoperişurile unei locuinţe şi unei pensiuni. Două persoane au ieşit singure din locuinţă, iar 14 pers

SUA pregătesc un pachet de armament în valoare de 275 de milioane de dolari pentru Ucraina

News.ro acum o ora
Statele Unite pregătesc un pachet de ajutor militar de 275 de milioane de dolari pentru Ucraina, care va include obuze de artilerie de 155 mm, muniţie aeriană de precizie şi vehicule terestre, au declarat joi trei oficiali americani pentru Reuters.

Estonia susţine că Rusia i-a îndepărtat balizele de navigaţie de pe râul de frontieră Narva

News.ro acum 3 ore
Poliţiştii ruşi de frontieră au îndepărtat geamandurile de navigaţie de pe partea estoniană a râului Narva, care separă cele două ţări, au declarat joi autorităţile de la Tallinn, adăugând că vor solicita o explicaţie, precum şi returnarea echipamen

„Preşedintele Rusiei va face acest lucru pentru mine”. Trump spune că Putin îl va elibera pe reporterul american Evan Gershkovici după alegeri

HotNews acum o ora
Candidatul republican la preşedinţia SUA, Donald Trump, a declarat joi că se va folosi de relaţia sa cu liderul rus Vladimir Putin pentru a obţine eliberarea jurnalistului Evan Gershkovici de la Wall Street Journal dintr-o închisoare din Rusia, rela

China a înconjurat Taiwanul pentru a-şi testa capacitatea de a „prelua puterea” asupra insulei

HotNews acum 35 minute
China a indicat vineri că manevrele militare în jurul Taiwanul început cu o zi în urmă au ca scop testarea capacităţii sale de „a prelua puterea” în insula autonomă, potrivit media de stat, relatează AFP și Agerpres. Un soldat al armatei taiwaneze p

VIDEO+FOTO Cum au sărbătorit jucătorii celor de la U-BT Cluj-Napoca al patrulea titlu consecutiv? Cu tradiționala baie în Someș!

Gazeta Sporturilor acum 10 ore
Baschetbaliștii de la U-BT Cluj-Napoca au o tradiție atunci când se impun într-o competiție, să facă baie în Someș, indiferent de anotimp.

Vremea

București
acum

20°
vin.

14°/27°
sâm.

16°/25°
dum.

12°/25°
lun.

11°/23°
Iasi
acum

18°
vin.

15°/28°
sâm.

15°/25°
dum.

11°/24°
lun.

9°/16°
Constanta
acum

17°
vin.

15°/19°
sâm.

16°/18°
dum.

15°/18°
lun.

10°/18°
Cluj-Napoca
acum

16°
vin.

13°/24°
sâm.

12°/23°
dum.

10°/22°
lun.

11°/19°
Timisoara
acum

16°
vin.

14°/20°
sâm.

13°/26°
dum.

13°/24°
lun.

15°/25°