Când natalitatea scade fără oprire, iar speranța de viață este în permanentă creștere, concluzia este una singură: devenim încet, dar sigur o țară a bătrânilor
În primele șase luni ale acestui an, în România s-au născut aproape 90.000 de copii. Anul trecut, numărul celor veniți pe lume în maternitățile autohtone a trecut ușor de 200.000, cu peste 100.000 mai puțini decât în urmă cu două decenii și de două ori mai puțini decât acum 30-40 de ani. Nici nu e de mirare că numărul copiilor și adolescenților români a scăzut de la 7,4 milioane, în 1990, la 5,8 milioane în 2000 și până la circa 4,3 milioane în prezent. Unii pun scăderea natalității pe seama problemelor economice, însă adevărul pare a fi cu totul altul: mentalitățile s-au schimbat, multe românce aleg să nască mai puțini copii decât mamele lor, și, de cele mai multe ori, la vârste semnificativ mai mari. „Am vrut întâi să am un loc de muncă stabil și bine plătit, să ne cumpărăm o casă, să vedem o parte din lume“, își explică Diana, consilier juridic din București, decizia de a face primul copil la 33 de ani (cu peste zece ani mai mult decât vârsta pe care o avea mama sa la prima naștere). În plus, deși mai are doi frați, tânăra pare destul de hotărâtă să nu mai aducă pe lume și un al doilea urmaș: „E deja destul de greu cu unul singur, dar poate ne vom schimba părerea peste câțiva ani“.
Pe lângă nașterile tot mai rare, România este martoră, în ultimele decenii, la un alt fenomen demografic cu impact direct în economie. Față de momentul căderii comunismului, speranța de viață a crescut cu patru ani (de la 69,5 în 1990 la 73,5 ani în 2010). Cu alte cuvinte, românii trăiesc mai mult decât în urmă cu o generație, ceea ce accentuează modul în care evoluează proporția bătrânilor în totalul populației.
România cu păr alb
În prezent, unul din șapte locuitori are peste 65 de
