Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Medicul Angelinei Jolie: Am conceput proceduri oncologice noi, ca ea să fie încântată de rezultate

Publicat in Gandul, miercuri 28 august 2013 ·

După ce Angelina Jolie a povestit, la începutul verii, în mod afectuos, despre o femeie care a ajutat-o să treacă peste operaţia dificilă de dublă mastectomie şi apoi peste cea de reconstrucţie mamară, Kristi Funk a vorbit şi ea deschis despre evenimentele triste prin care a trecut actriţa americană şi despre cum a tratat-o pe aceasta.

"Am studiat amănunţit şi am vrut să fac ceva mai creativ decât am făcut până acum în viaţa mea. Am dezvoltat o serie de schimbări noi şi frumoase pentru pregătirea operaţiei, dar şi pentru procedura chirurgicală în sine", a declarat aceasta.

Ea a subliniat că Jolie ajută oamenii vorbind despre cancer şi despre operaţia suferită.

"În esenţă, ea este o persoană generoasă, aşadar, ea nu ar putea ţine un secret de genul acesta şi să fie ceea ce este. Ea este o persoană care îşi doreşte să salveze vieţi şi face acest lucru în fiecare zi", a spus Kristi Funk.

Angelina Jolie a dezvăluit, în luna mai, că a suferit o dublă mastectomie pentru a preveni dezvoltarea unui cancer mamar. Într-un articol intitulat "Opţiunea mea medicală", publicat în New York Times, actriţa americană a scris că a suferit această operaţie deoarece este purtătoare a unei gene "defectuoase" care îi creşte riscul de cancer ovarian şi de sân.

Potrivit actriţei în vârstă de 37 de ani, care este partenera de viaţă a lui Brad Pitt, medicii i-au spus că prezintă un risc de 87% să dezvolte cancer mamar şi un risc de 50% pentru cancer ovarian, din cauza acestei gene (BRCA1).

Mama Angelinei Jolie a murit la vârsta de 56 de ani, în urma unui cancer. De asemenea, mătuşa actriţei a murit din cauza unui cancer mamar, la aproape două săptămâni după ce artista americană a anunţat că a suportat ea însăşi o dublă mastectomie.

Angelina Jolie, care a câştigat premiul Oscar pentru rol secundar, în 2000, cu partitura din "Tinereţe furat

Articolul in Gandul >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Elon Musk, mai bogat ca niciodată după victoria lui Trump. Averea lui e aproape cât PIB-ul României

Ziare.com acum 41 minute
Averea netă a lui Elon Musk a atins un nivel record de 347,8 miliarde de dolari vineri, datorită creşterii continue a acţiunilor Tesla şi a unei noi runde de finanţare care a evaluat startup-ul său de inteligenţă artificială, xAI, la 50 de miliarde

Cine este Scott Bessent. Omul ce se va ocupa de economia lui Trump din în funcţia de secretar al Trezoreriei SUA

Mediafax acum 53 minute
Bessent va avea sarcina de a supraveghea cele mai importante angajamente economice ale preşedintelui ales, inclusiv reducerile majore de taxe, fiind de asemenea responsabil de stabilitatea celei mai mari economii a lumii, cu cea mai importantă piaţă

Putin afirmă că Rusia va continua să testeze noua rachetă hipersonică Oreşnik în condiţii de luptă şi că dispune deja de un stoc pregătit pentru utilizare

News.ro acum 2 ore
Preşedintele Vladimir Putin a declarat vineri că Rusia va continua să testeze noua rachetă hipersonică Oreşnik în condiţii de luptă şi că dispune deja de un stoc pregătit pentru utilizare, în timp ce Ucraina a anunţat că lucrează la dezvoltarea unor

Alegeri 2024 în diaspora. Câți români au votat la secțiile din străinătate până sâmbătă dimineață

Ziua Constanta acum 24 minute
Până sâmbătă la ora 3.00, s-au prezentat la urne în diaspora, la primul tur al alegerilor prezidenţiale, 41.055 de alegători, potrivit datelor furnizate în timp real de Autoritatea Electorală Permanentă. Conform AEP, de la deschiderea secţiilor vine

ALEGERI PREZIDENŢIALE 2024 - Momentele care au marcat campania electorală pentru alegerile prezidenţiale

News.ro acum 43 minute
Acuzaţii de spionaj, zboruri private, ferme de troli, un precedent juridic periculos la adresa democraţiei şi umbra lui Traian Băsescu au marcat campania electorală pentru prezidenţiale. Marcel Ciolacu a zburat cu un avion privat în Monaco, alături

Calendar ortodox, 23 noiembrie 2024. Iată ce sărbătoare este astăzi

Ziua Constanta acum o ora
În această lună în ziua a douăzeci şi treia, pomenirea celui între sfinţi Părintelui nostru Amfilohie, episcopul Iconiei. Acest sfânt, după ce a trecut fiecare treaptă bisericească şi a strălucit cu nevoinţă şi dumnezeiască cunoştinţă, a fost hiroto

Șofer din Lugoj, mort după ce mașina în care se afla a fost lovită de trenul Bucureşti-Timişoara

Libertatea acum 6 ore
O maşină a fost lovită de un tren, vineri seară, în municipiul Lugoj, iar şoferul a decedat. Mecanicul de locomotivă a suferit un atac de panică, el fiind evaluat de medic, relatează News.ro.

Marcel Ciolacu, întrebat dacă îşi dă demisia de la şefia PSD dacă nu intră în al doilea tur al alegerilor prezidenţiale: Categoric, da!

News.ro acum 43 minute
Candidartul social-democrat la Preşedinţie, Marcel Ciolacu, anunţă că, dacă nu intră în al doilea tur al alegerilor prezidenţiale, va demisiona din funcţia de preşedinte al PSD. Întrebat dacă România este pregătită să aibă un preşedinte femeie, lide

Iniţiatorul constituirii Bisericii Ortodoxe Române din Ucraina susține că SBU l-a interzis pe teritoriul țării vecine

HotNews acum 8 ore
Avocatul Eugen Pătraş, care este iniţiatorul constituirii Bisericii Ortodoxe Române din Ucraina, a anunțat vineri că a primit interdicţia de a pătrunde pe teritoriul statului ucrainean pe o perioadă de trei ani, informează Agerpres. Pătraş, care est

Încoronarea regelui Charles al III-lea i-a costat pe britanici 86,5 milioane de euro, anunţă Guvernul

News.ro acum 10 ore
Încoronarea regelui Charles al III-lea i-a costat pe contribuabilii britanici 72 de milioane de lire sterline (86,5 milioane de euro), potrivit datelor oficiale, relatează AFP. Britanicii antimonarhişti primesc apă la moară din cauza încoronării reg

Vremea

București
acum

sâm.

2°/7°
dum.

1°/7°
lun.

3°/7°
mar.

2°/7°
Iasi
acum

sâm.

1°/3°
dum.

-1°/5°
lun.

-0°/6°
mar.

-1°/5°
Constanta
acum

sâm.

2°/16°
dum.

2°/6°
lun.

4°/8°
mar.

3°/7°
Cluj-Napoca
acum

-1°
sâm.

-4°/1°
dum.

-5°/2°
lun.

1°/4°
mar.

0°/6°
Timisoara
acum

sâm.

-0°/5°
dum.

-1°/6°
lun.

2°/8°
mar.

2°/6°