Mesajul a fost trimis. Multumesc!

FOTO Holograf a filmat un nou clip pentru piesa “Roua dimineţii”

Publicat in Romania Libera, miercuri 28 august 2013 ·

Formaţia Holograf a filmat ieri un nou videoclip pentru "Roua dimineţii", cel de-al patrulea single extras de pe albumul "€œLove Affair". Noul clip va avea premiera luna viitoare, pe 19 septembrie.

Regia noului clipului a fost semnată de George Petroşel, fiul lui Edi Petrosşl, bateristul celebrei formaţii, aceasta fiind prima astfel de colaborare între George şi Holograf.

"Noi am mai colaborat cu George la diverse şedinţe foto sau mici alte filmări, dar niciodată până acum pentru un clip şi ne bucurăm foarte mult că am putut face acest lucru. Cred că pentru el a fost mai greu pentru noi şi că a avut emoţii, având în vedere că ne cunoaşte de când era foarte mic, însă s-a descurcat excelent”, a explicat Vrăbete.

Mesajul piesei este unul simplu şi emoţionant: "€œPiesa €Roua dimineţii€™ vorbeşte despre eforturile pe care trebuie să le facem fiecare dintre noi că să ne păstrăm sentimentele, afecţiunea şi oamenii apropiaţi. Ceea ce ne aduce întâlnirea cu omul pe care îl căutăm este un lucru foarte preţios şi nu trebuie lăsat la intamplare”, a mai spus bassistul.

Piesă "Roua dimineţii" este coloană sonoră a filmului "Ultimul zburător", regizat de Ovidiu Georgescu, motiv pentru care videoclipul conţine şi secvenţe din peliculă.

Formaţia Holograf a filmat ieri un nou videoclip pentru "Roua dimineţii", cel de-al patrulea single extras de pe albumul "€œLove Affair". Noul clip va avea premiera luna viitoare, pe 19 septembrie.

Regia noului clipului a fost semnată de George Petroşel, fiul lui Edi Petrosşl, bateristul celebrei formaţii, aceasta fiind prima astfel de colaborare între George şi Holograf.

"Noi am mai colaborat cu George la diverse şedinţe foto sau mici alte filmări, dar niciodată până acum pentru un clip şi ne bucurăm foarte mult că am putut face acest lucru. Cred că pentru el a fost mai greu pentru noi şi că a avut emoţii

Articolul in Romania Libera >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Un nou schimb de prizonieri între Rusia și Ucraina. Câți soldați au fost eliberați

Ziare.com acum 4 ore
Un nou schimb de prizonieri a avut loc marți, 25 iunie, între Rusia și Ucraina, mediat de Emiratele Arabe Unite, transmite AFP. "La încheierea procesului de negocieri, 90 de soldaţi ruşi care se aflau în pericol de moarte în captivitate au fost repa

Euro 2024: Zero peste tot în grupa C. S-au calificat în optimi Anglia, Danemarca şi Slovenia

News.ro acum 2 ore
Echipa naţională a Angliei a încheiat la egalitate marţi seara, la Koln, scor 0-0, cu reprezentativa Sloveniei, în grupa C a turneului final Euro 2024. Într-un alt meci la Munchen, Danemarca şi Serbia au făcut 0-0. Astfel, sârbii au fost eliminaţi,

NATO anunță miercuri, 26 iunie, nominalizarea oficială a lui Mark Rutte în funcția de secretar general

Ziare.com acum 7 ore
Cele 32 de state membre ale Alianței Nord-Atlantice vor confirma miercuri, 26 iunie, nominalizarea premierului interimar olandez Mark Rutte în postul de secretar general al Alianţei, au anunţat marţi, 25 iunie, surse diplomatice citate de AFP. Ambas

EVALUARE NAŢIONALĂ 2024 - 7.069 de absolvenţi ai clasei a Vlll-a înscrişi la examen nu s-au prezentat la prima probă, cea de Limba şi literatura română / Un elev a fost eliminat pentru tentativă de fraudă

News.ro acum 9 ore
Peste 7.000 de absolvenţi ai clasei a Vlll-a înscrişi la examenul de evaluare naţională nu s-au prezentat marţi la prima probă, cea de Limba şi literatura română, rata de participare fiind de 95,6%. Un elev a fost eliminat din examen pentru tentativ

UPDATE-Uniunea Europeană lansează oficial negocieri de aderare cu Ucraina

News.ro acum 7 ore
Uniunea Europeană (UE) a lansat în mod oficial marţi, la Luxemburg, negocieri de aderare cu Ucraina, o etapă catalogată drept ”istorică”, atât la Bruxelles, cât şi la Kiev, relatează AFP. (Vom reveni) ”O Ucraină puternică nu este posibilă fără UE, i

Restricţii de trafic în Capitală pentru ceremonia dedicată Zilei Drapelului Naţional

Mediafax acum 9 ore
Astfel, se va restricţiona traficul rutier după cum urmează: - în intervalul orar 06:00 – 11:00, pe Str. Constantin Mille, între Calea Victoriei şi Str. Ion Brezoianu; - în intervalul orar 08:00 – 11:00, pe Str. Constantin Mille, între Str. Oteteleş

Gigi Becali, sfat pentru Edi Iordănescu înainte de România - Slovacia: „Nu le convine nici lor”

Gazeta Sporturilor acum 12 ore
Gigi Becali (66 de ani), patronul de la FCSB, a oferit un punct de vedere cu privire la modul în care România ar trebui să abordeze meciul cu Slovacia, ultimul al Grupei E de la Campionatul European din Germania. - Costel Pantilimon, fostul portar a

România a ridicat nivelul de alertă pentru călătoriile în Kenya. MAE: Evitați zonele cu demonstrații

Ziare.com acum 7 ore
România a ridicat, marţi, 25 iunie, nivelul de alertă pentru Kenya la 8/9 şi cere cetăţenilor români să evite orice călătorie în zonă. Celor care se află deja acolo le recomandă să îşi notifice de urgenţă prezenţa la Ambasada României la Nairobi. ”P

Euro 2024: Tricolorii s-au antrenat la Frankfurt înaintea meciului de miercuri cu Slovacia

News.ro acum 4 ore
Naţionala României a avut marţi seara programat antrenamentul oficial înaintea ultimului meci din grupă, cel cu Slovacia, care îi poate duce pe tricolori în optimile de finală ale EURO 2024. Pentru a proteja gazonul de pe Frankfurt Arena, UEFA a mut

Sindicalişti: Veniturile angajaţilor plătiţi cu salariul minim vor scădea, în loc să crească

Mediafax acum 8 ore
Sindicaliştii cer Ministerului de Finanţe şi Guvernului modificarea urgentă a pragului pentru acordarea deductibilităţii fiscale în cazul celor plătiţi cu salariul minim, în vederea corelării sale cu majorarea care intră în vigoare de la 1 iulie 202

Vremea

București
acum

23°
mie.

21°/33°
joi

19°/34°
vin.

18°/34°
sâm.

21°/35°
Iasi
acum

17°
mie.

17°/29°
joi

17°/30°
vin.

18°/30°
sâm.

19°/32°
Constanta
acum

18°
mie.

18°/25°
joi

20°/25°
vin.

21°/26°
sâm.

21°/26°
Cluj-Napoca
acum

21°
mie.

19°/28°
joi

17°/28°
vin.

18°/28°
sâm.

18°/29°
Timisoara
acum

22°
mie.

20°/32°
joi

18°/31°
vin.

18°/28°
sâm.

19°/31°