Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Evacuări după sezonul rece

Publicat in Ceahlaul, joi 29 august 2013 ·

Deşi așteaptă tot mai multe sentințe de evacuare pentru chiriașii rău-platnici, care au case atribuite din fondul locativ al primăriei, Locativ Serv Piatra Neamț nu va putea să le şi pună în aplicare prea curând. Aceasta, deoarece, odată cu venirea sezonului rece, conform legii, astfel de evacuări sunt interzise. ”Au apărut deja sentințe pentru evacuarea rromilor, care nici măcar nu mai au contracte de închiriere, din blocurile F1 și F3, din cartierul Speranța, dar și pentru alți chiriași din același cartier, care nici măcar nu încercat să-și mai achite din debite. Vom vedea ce vom face, de comun acord cu Primăria, pentru că în sezonul rece legea nu permite să evacuezi oamenii din locuințe, chiar dacă sunt datornici. În același context, am hotărât că nu mai prelungim contactele pentru cei care au debite mai mari de 15 milioane de lei, decât dacă merg la mediator și eșalonează respectivele debite. Chiar și așa, dacă nu plătesc ratele, avem posibilitatea de a cere instanței executarea silită, fără a mai trece printr-un proces, de fapt acesta este rolul acestei medieri. Mai este o posibilitate. Celor care au datorii mai mari de 15 milioane de lei li se poate prelungi contractul, însă trebuie să fie de acord să fie debranșați de la apă, pentru a nu mai aduna datorii”, a declarat Gabriela Tomșa, director Locativ Serv Piatra Neamț. Problema evacuărilor este una dificilă, pentru că sunt foarte multe familii care au copii și nu au unde să se ducă. Odată evacuați, chiriașii respectivi vor ajunge probabil tot în curtea primăriei pentru a cere o nouă locuință, fapt pentru care conducerea Primăriei Piatra Neamț se va găsi, la un moment dat, în impas. (I. CĂLIN) Deşi așteaptă tot mai multe sentințe de evacuare pentru chiriașii rău-platnici, care au case atribuite din fondul locativ al primăriei, Locativ Serv Piatra Neamț nu va putea să le şi pună în aplicare prea curând. Aceasta,

Articolul in Ceahlaul >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Ion Iliescu: Am aflat cu tristeţe că de pe scena vieţii a plecat Ileana Stana-Ionescu, o doamnă a artei teatrale şi cinematografice, un mentor pentru zeci de generaţii de actori şi un om de cultură formidabil

News.ro acum 37 minute
Fostul preşedinte Ion Iliescu scrie, luni, că a aflat cu tristeţe că de pe scena vieţii a plecat Ileana Stana-Ionescu, o doamnă a artei teatrale şi cinematografice, un mentor pentru zeci de generaţii de actori şi un om de cultură formidabil. Românii

Marcel Ilie Şerbuc, acuzat că a ucis-o pe fiica de 12 ani a concubinei sale şi a ascuns cadavrul într-o canapea, condamnat definitiv la 26 de ani de închisoare

News.ro acum o ora
Marcel Ilie Şerbuc, acuzat că a ucis-o pe fiica de 12 ani a concubinei sale, cadavrul copilei fiind găsit în lada canapelei într-un apartament din Sectorul 4 al Capitalei, a fost condamnat definitiv la 26 de ani de închisoare. .

Ciolacu: Şi România resimte pericolele războiului hibrid, care îmbracă diferite forme

Mediafax acum o ora
„Misiunile militarilor români din structurile de informaţii au avut o contribuţie remarcabilă la securitatea României şi la marile proiecte de politică externă ale ţării noastre. În cei 20 de ani de la aderarea la Alianţa Nord-Atlantică, România şi-

Mircea Geoană, acuzat de plagiat la lucrarea sa de doctorat

Ziua Constanta acum o ora
Mircea Geoană, actualul secretar general adjunct al NATO și posibil candidat la alegerile prezidențiale din toamnă, se confruntă cu acuzații de plagiat. Jurnalista Emilia Șercan scrie pe site-ul PressOne că Geoană a preluat în lucrarea sa de doctora

Bacalaureat 2024 Niciun candidat din județul Constanța nu a fost eliminat de la proba scrisă la limba română pentru fraudă

Ziua Constanta acum 2 ore
Azi s-a desfășurat prima probă scrisă de la Bacalaureat 2024. Niciun candidat din județul Constanța nu a fost eleiminat din examen pentru fraudă. „Nu avem elevi eliminați. Față de anii anteriori, prezența precizată de președinții centrelor de exa

Cineaştii francezi Benoît Jacquot şi Jacques Doillon, acuzaţi de violenţe sexuale, reţinuţi la Paris

News.ro acum 2 ore
Cineaştii francezi Benoît Jacquot şi Jacques Doillon, acuzaţi de mai multe actriţe, printre care Judith Godrèche, de violenţe sexuale, au fost reţinuţi luni de Brigada pentru protecţia minorilor, potrivit AFP care citează surse apropiate cazului. Ce

Cum va fi vremea în Dobrogea în următoarele două săptămâni! Când sunt așteptate ploi la malul mării

Ziua Constanta acum 49 minute
Administrația Națională de Meteorologie au publicat astăzi prognoza meteo pentru următoarele două săptămâni. Potrivit ANM, în Dobrogea după o ușoară scădere de temperatură în primele zile din interval, tendința vremii va fi de încălzire treptată pâ

Edi Iordănescu, mesaj războinic înainte de România - Olanda: „E un meci de acum ori niciodată”

Gazeta Sporturilor acum 4 ore
Edi Iordănescu (46 de ani), selecționerul României, a transmis un mesaj de luptă înaintea , din optimile Euro 2024. „Tricolorii” au avut un turneu final de vis până acum. Au câștigat grupa E și au ajuns după 24 de ani în optimile unui Campionat Euro

Aproape toată România, sub cod galben de caniculă. Vremea se strică de marți, când încep ploi torențiale, vijelii și grindină

Ziare.com acum 3 ore
Cea mai mare parte a țării va fi sub cod galben de caniculă, luni, 1 iulie, anunță meteorologii, care avertizează că ziua toridă va fi urmată de vijelii şi grindină în Banat, Oltenia şi sud-vestul Transilvaniei. Marţi, 2 iulie, aproape toată țara va

Zelenski: americanii nu sunt pregătiţi să invite Ucraina în NATO

Mediafax acum 2 ore
SUA nu sunt pregătite să invite Ucraina să adere la NATO, a declarat Volodimir Zelenski în cadrul unui interviu pentru o publicaţie americană. Preşedintele ucrainean a analizat atât poziţia actualului lider SUA, Joe Biden, cât şi pe cea a candidatul

Vremea

București
acum

35°
lun.

21°/36°
mar.

21°/38°
mie.

19°/29°
joi

19°/30°
Iasi
acum

34°
lun.

19°/34°
mar.

17°/31°
mie.

16°/27°
joi

14°/21°
Constanta
acum

33°
lun.

20°/33°
mar.

22°/28°
mie.

20°/27°
joi

20°/26°
Cluj-Napoca
acum

34°
lun.

20°/34°
mar.

17°/21°
mie.

14°/17°
joi

12°/22°
Timisoara
acum

33°
lun.

21°/33°
mar.

18°/25°
mie.

15°/24°
joi

14°/26°