Mesajul a fost trimis. Multumesc!

BAC: Mai schimbați tehnicile de copiere!

Publicat in Ceahlaul, joi 29 august 2013 ·

Nu e o încurajare de copiere, dar candidații care au fost prinși la examenul de Bacalaureat încercând să trișeze stârnesc zâmbete printre reprezentanții ISJ Neamț. Patru la număr au fost cei care au vrut să treacă mai ușor de proba obligatorie a profilului care a avut loc ieri (Matematică sau Istorie). Metoda, deja consacrată, a fost aceea a folosirii telefoanelor. „Ce să vă spun, colegii mei nu cunosc aceste tehnici, pentru că pe vremea noastră nu existau telefoane. Cu toate acestea, îi prindem, pentru că nici măcar nu știu cum să folosească un telefon. Se pare că au lipsit și de la orele de Educație Tehnologică. Dacă au un telefon performant și nu știu să-l folosească, mai bine să-și cumpere unul mai simplu. Nu știu dacă e o metodă clasică, dar e clar că nu e o metodă eficientă. Au fost prinși cu căști, s-au trezit că le bâzâie telefonul. Dacă așa cred ei că pot să treacă Bacalaureatul…”, a spus Gabriela Banu, inspector școlar general adjunct al ISJ Neamț. Cei 4 prinși în fapt de la această probă se alătură altor 4 care au fost depistați la proba scrisă de Limba și Literatura Română. Cu aceleași metehne „telefonistice”. „Ne-au sunat de la Minister să ne întrebe ce s-a întâmplat. Le-am spus că au încercat să copieze cu telefonul. De-acum parcă a devenit un obicei să copieze cu telefonul. Nu și-au dat seama că nu merge, nici măcar nu s-au gândit să schimbe tehnicile de copiere”, a mai precizat adjuncta Banu. Trei dintre cei care au fost prinși cu telefonul sunt din Piatra Neamț, iar unul din Roman. La proba obligatorie a profilului s-au înscris 1.245 de candidați, dintre care 239 nu s-au prezentat, pierzând oportunitatea de a avea în mâini diploma de Bacalaureat… cel puțin anul acesta. (M. TEODOROF) Nu e o încurajare de copiere, dar candidații care au fost prinși la examenul de Bacalaureat încercând să trișeze stârnesc zâmbete printre reprezentanții ISJ Neamț. Patru

Articolul in Ceahlaul >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Wimbledon: Irina Begu, eliminată în două seturi, în primul tur

News.ro acum 56 minute
Jucătoarea de tenis Irina Begu, 126 WTA, a fost eliminată, luni, în primul tur la Wimbledon, al treilea grand slam al anului. Irina Begu a fost învinsă Lin Zhu (China), 61 WTA, scor 6-0, 6-4. Meciul a durat 72 de minute. Tot luni mai joacă la Wimble

Barem Bacalaureat 2024. Ce vor puncta profesorii când vor corecta lucrările la Limba şi Literatura Română

Mediafax acum 11 minute
Subiectele şi baremele la Limba şi Literatura Română au fost publicate de către Ministerul Educaţiei pe edu.ro. Probele scrise din prima sesiune a examenului de Bacalaureat se vor desfăşura în perioada 1 - 5 iulie în 477 de centre.

Ciolacu: Şi România resimte pericolele războiului hibrid, care îmbracă diferite forme

Mediafax acum 2 ore
„Misiunile militarilor români din structurile de informaţii au avut o contribuţie remarcabilă la securitatea României şi la marile proiecte de politică externă ale ţării noastre. În cei 20 de ani de la aderarea la Alianţa Nord-Atlantică, România şi-

Tîlvăr: România continuă să fie un contributor activ la întărirea capacităţilor de apărare ale NATO

Mediafax acum o ora
„În cadrul discuţiilor, au fost abordate subiecte care au vizat, în principal, cooperarea bilaterală în cadrul Parteneriatului Strategic dintre cele două ţări, precum şi aspecte relevante privitoare la situaţia de securitate din regiunea Mării Negre

Mircea Geoană, acuzat de plagiat la lucrarea sa de doctorat

Ziua Constanta acum 2 ore
Mircea Geoană, actualul secretar general adjunct al NATO și posibil candidat la alegerile prezidențiale din toamnă, se confruntă cu acuzații de plagiat. Jurnalista Emilia Șercan scrie pe site-ul PressOne că Geoană a preluat în lucrarea sa de doctora

Cum va fi vremea în Dobrogea în următoarele două săptămâni! Când sunt așteptate ploi la malul mării

Ziua Constanta acum o ora
Administrația Națională de Meteorologie au publicat astăzi prognoza meteo pentru următoarele două săptămâni. Potrivit ANM, în Dobrogea după o ușoară scădere de temperatură în primele zile din interval, tendința vremii va fi de încălzire treptată pâ

Ion Iliescu: Am aflat cu tristeţe că de pe scena vieţii a plecat Ileana Stana-Ionescu, o doamnă a artei teatrale şi cinematografice, un mentor pentru zeci de generaţii de actori şi un om de cultură formidabil

News.ro acum 56 minute
Fostul preşedinte Ion Iliescu scrie, luni, că a aflat cu tristeţe că de pe scena vieţii a plecat Ileana Stana-Ionescu, o doamnă a artei teatrale şi cinematografice, un mentor pentru zeci de generaţii de actori şi un om de cultură formidabil. Românii

Marcel Ilie Şerbuc, acuzat că a ucis-o pe fiica de 12 ani a concubinei sale şi a ascuns cadavrul într-o canapea, condamnat definitiv la 26 de ani de închisoare

News.ro acum o ora
Marcel Ilie Şerbuc, acuzat că a ucis-o pe fiica de 12 ani a concubinei sale, cadavrul copilei fiind găsit în lada canapelei într-un apartament din Sectorul 4 al Capitalei, a fost condamnat definitiv la 26 de ani de închisoare. .

Zelenski: americanii nu sunt pregătiţi să invite Ucraina în NATO

Mediafax acum 2 ore
SUA nu sunt pregătite să invite Ucraina să adere la NATO, a declarat Volodimir Zelenski în cadrul unui interviu pentru o publicaţie americană. Preşedintele ucrainean a analizat atât poziţia actualului lider SUA, Joe Biden, cât şi pe cea a candidatul

Horoscop 2 iulie 2024. BALANȚELE se concentrează asupra vieții personale

Gandul acum 17 minute
Ziua va fi calmă și liniștită. Află ce îți rezervă astrele pentru ziua de marți, 2 iulie 2024. Berbec Ești un adevărat maestru al seducției. De ceva timp, reușești să atragi o serie de persoane. Se pare că nimeni nu poate rezista farmecelor tale. Da

Vremea

București
acum

35°
lun.

21°/36°
mar.

21°/38°
mie.

19°/29°
joi

19°/30°
Iasi
acum

34°
lun.

19°/34°
mar.

17°/31°
mie.

16°/27°
joi

14°/21°
Constanta
acum

33°
lun.

20°/33°
mar.

22°/28°
mie.

20°/27°
joi

20°/26°
Cluj-Napoca
acum

34°
lun.

20°/34°
mar.

17°/21°
mie.

14°/17°
joi

12°/22°
Timisoara
acum

33°
lun.

21°/33°
mar.

18°/25°
mie.

15°/24°
joi

14°/26°