Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Ce instrumente are România în dosarul fierbinte Siria

Publicat in Ziua Veche, miercuri 28 august 2013 ·

Ce instrumente are România în dosarul fierbinte Siria? Politic, militar, umanitar sau economic. Ce spun despre subiect Iulian Fota, Dan Dungaciu, Victor Ponta, Traian Băsescu şi Titus Corlăţean.

Consilierul prezidenţial pentru securitate naţională Iulian Fota a afirmat că România ar putea contribui în Siria politic, militar, umanitar sau economic, autorităţile fiind pregătite inclusiv pentru evacuarea românilor din Siria, dacă va fi nevoie. Preşedintele Traian Băsescu a declarat marţi că România are propriile ei analize cu privire la utilizarea gazelor toxice în Siria, dar nu se va poziţiona până când nu se vor pronunţa experţii ONU, punctând faptul că poziţia ţării noastre este legată de prudenţă, dar şi de solidaritate cu aliaţii săi. Premierul Victor Ponta a declarat miercuri, referindu-se la o eventuală intervenţie militară în Siria, că România face parte dintr-o alianţă a ţărilor democratice şi va fi solidară. Victor Ponta a precizat că o decizie în acest sens nu se poate lua decât în CSAT.

Dan Dungaciu, director al Institutului de Ştiinţe Politice şi Relaţii Internaţionale al Academiei Române, susţine că Rusia are tot interesul din lume ca Statele Unite ale Americii (SUA) să fie implicată în cât mai multe războaie. La rândul său, Titus Corlăţean, ministrul Afacerilor Externe, afirmă că folosirea armelor chimice este complet inacceptabilă

Iulian Fota: România are la dispoziţie o paletă largă de instrumente

“Sunt mai multe planuri unde noi putem contribui şi este suficient să vă uitaţi la misiunile la care noi am participat până acum. Putem contribui politic şi solidarizarea în primul rând are o semnificaţie politică. Putem contribui militar, fie prin participare semnificativă la operaţiuni, fie prin sprijin pe care-l putem da acestor operaţiuni militare. Putem contribui umanitar, am făcut-o şi altă dată. Putem contribui economic, asisten

Articolul in Ziua Veche >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Mesaj RO-ALERT în București de vijelii și vânt puternic

Wall-Street.ro acum 19 minute
Autoritățile din Capitală eu transmis către locuitorii Capitalei un mesaj de tip RO-ALERT de vreme rea. Este vorba despre o avertizare meteo de vreme rea care anunță vijelii și vânt puternic. Locuitorii Capitalei au fost informați printr-un mesaj de

Război în Gaza, ziua 245. Patru ostatici israelieni au fost salvaţi de armată

Press Alert acum o ora
< figure id="attachment_514447" style="width: 640px" class="wp-caption alignnone"> Foto: arhivă Forțele israeliene au salvat sâmbătă patru ostatici în viață din centrul Fâșiei Gaza, a declarat armata, potrivit The Guardian. Cei patru ostatici, trei

Proprietarul câinelui care a mușcat o mamă și pe fetița ei într-un parc din București a fost reținut

Ziare.com acum o ora
Proprietarul câinelui care a mușcat, joi, 6 iunie, o mamă și pe fetița ei în parcul Cișmigiu din Capitală a fost reținut de polițiști, susțin surse pentru g4media.ro. Potrivit acestora, suspectul urmează să fie prezentat procurorului pentru luarea m

Cum afli la ce secție de votare poți vota la alegerile locale și europarlamentare din 9 iunie 2024

HotNews acum 49 minute
Românii sunt așteptați la urne duminică, 9 iunie, pentru a vota în cadrul alegerilor locale și europarlamentare. Ei pot merge la secțiile de vot între orele 7 și 22. Sectie de votareFoto: Hotnews Pentru alegerile locale, cetățenii pot vota la secția

Trei moldoveni au fost arestaţi în Franţa sub suspiciunea că au desenat sicrie pe ziduri însoţite de cuvintele „soldaţi francezi în Ucraina”

HotNews acum 2 ore
Trei persoane din Republica Moldova au fost reţinute şi plasate în arest la Paris, fiind suspectate că au aplicat pe ziduri şabloane de tip graffiti ce reprezintă sicrie, însoţite de menţiunea „Soldat francez în Ucraina", potrivit BFMTV, citată de N

Cel mai vârstnic student din România. A absolvit studiile de masterat la aproape 89 de ani

Adevarul acum o ora
Niciodată nu este prea târziu să-ți finalizezi studiile. Acesta lucru este valabil și în cazul lui Aurel Voicu, care, la aproape 89 de ani, a absolvit studiile de masterat la Universitatea „1 Decembrie 1918” Alba Iulia.

Avertizare NOWCASTING cod portocaliu de furtună pentru București și Ilfov

HotNews acum 26 minute
Meteorologii anunță un cod portocaliu de vreme rea pentru București și mai multe localități din Ilfov. Furtună în BucureștiFoto: DreamsTime Potrivit meteorologilor, vor fi descărcări electrice, grindină de dimensiuni mici, averse care local vor acum

Peste 2.800 de angajaţi de la MAI vor asigura, duminică, ordinea şi siguranţa publică la alegerile europarlamentare şi locale

News.ro acum 52 minute
Peste 2.800 de angajaţi ai structurilor MAI vor asigura, duminică, un climat de linişte şi siguranţă publică, pe întreaga durată a desfăşurării alegerilor pentru membrii din România în Parlamentul European şi pentru autorităţile administraţiei publi

Trei muncitori au ajuns în spital, după o explozie pe un șantier din Ibiza. Unul dintre ei este din România

Ziare.com acum 2 ore
Trei bărbaţi, între care unul din România, au fost răniţi, vineri, 7 iunie, într-o explozie care a avut loc în timp ce lucrau într-un şanţ pe un şantier din Ibiza, relatează Periodico de Ibiza y Formentera. Potrivit Departamentului de Sănătate din I

Explozia de la Dedeman din Botoșani. Patru victime sunt în continuare în stare gravă

HotNews acum 3 ore
Opt din 15 persoane care au fost rănite în explozia de la magazinul Dedeman din Botoșani au fost externate. Doi pacienți internați la Spitalul Floreasca din București sunt în continuare în stare gravă, aceștia fiind intubați. Unitate primire urgente

Vremea

București
acum

27°
sâm.

22°/30°
dum.

18°/33°
lun.

21°/37°
mar.

20°/35°
Iasi
acum

29°
sâm.

16°/29°
dum.

16°/29°
lun.

17°/33°
mar.

18°/29°
Constanta
acum

28°
sâm.

19°/28°
dum.

19°/25°
lun.

20°/27°
mar.

20°/27°
Cluj-Napoca
acum

30°
sâm.

15°/30°
dum.

16°/28°
lun.

17°/29°
mar.

15°/25°
Timisoara
acum

31°
sâm.

18°/31°
dum.

19°/31°
lun.

19°/31°
mar.

17°/30°