Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Spune-mi ce mănânci şi-ţi spun cum trăieşti: Gutuile tratează 60 de afecţiuni

Publicat in Click, miercuri 28 august 2013 ·

Gutuile, fructele aromate ale toamnei, sunt apreciate de consumatorii de toate vârstele. Ele au fost răspândite din Grecia Antică în Europa şi în Asia ca "fructe magice".

Chiar Hipocrate le folosea, în scop terapeutic, în tratamentul febrei şi indigestiilor. Mai mult, în Evul Mediu, în Franţa s-a emis o ordonanţă prin care se recomanda plantarea gutuilor în grădinile regale.

Datorită principalelor substanţe active din compoziţie: vitamine (A, B, C, PP), săruri minerale (potasiu, fosfor şi calciu, în procente semnificative), acizi organici, glucide, substanţe mucilaginoase, gutuile sunt apreciate de specialiştii în medicina naturistă pentru efectele lor terapeutice deosebite.

Eugen Giurgiu, doctor în biochimie cu competenţe în fitoterapie şi nutriţie, recomandă bolnavilor de hepatită să beneficieze de virtuţile vindecătoare ale acestor fructe.

„ Aceşti bolnavi este bine să urmeze o cură cu nectar proaspăt de gutui şi să bea zilnic câte un litru din acest elixir, timp de o lună. De asemenea, substanţele conţinute de aromatele fructe de toamnă reduc colesterolul, combat bolile cardiovasculare şi tratează insuficienţa pancreatică. În aceste afecţiuni se recomandă câte o jumătate de pahar de suc proaspăt de trei ori pe zi."

În timp, gutuile au devenit un remediu pentru afecţiuni bucale, pulmonare, digestive, dar şi pentru insuficienţa hepatică, pentru dureri de gât, pentru bronşite, colon iritabil, astm, diabet şi pentru hipertensiune . În acelaşi timp, specialiştii susţin că un consum consecvent de gutui influenţează favorabil psihicul. Şi seminţele fructului au valoare terapeutică.

Macerate în apă, timp de şase-opt ore, acestea sunt un bun laxativ, mai ales pentru copii. Pulpa fructului are proprietăţi antidiareice şi antihemoragice şi, în acest caz, se consumă rasă, câte două linguriţe pe zi. Gutuile pot fi valorificate sub formă

Articolul in Click >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Avertizări de caniculă în aproape toată țara. Cod roșu, sâmbătă și duminică, pentru mai multe județe

Press Alert acum o ora
Avertizările de caniculă pentru ziua de sâmbătă Meteorologii au emis vineri o avertizare Cod roșu de caniculă, care vizează sâmbătă cinci județe, iar duminică opt județe și Capitala. Astfel, sâmbătă, în județele Dolj, Olt, Teleorman și sudul județel

Roberto Baggio, bătut de hoți înarmați de față cu familia sa în propria casă! » Legenda Italiei a ajuns la spital

Gazeta Sporturilor acum 41 minute
Roberto Baggio (57 de ani), legendarul mijlocaș ofensiv al Italiei, a fost victima unui jaf violent alături de familia sa, joi seară, în timp ce urmărea partida de la .

Premierul Marcel Ciolacu „Introducem azi salariul minim european în România în concordanţă cu directiva europeană“

Ziua Constanta acum o ora
Premierul Marcel Ciolacu a anunţat, vineri, că Guvernul va introduce salariul minim european în România. Măsura va fi luată cu scopul de a proteja puterea de cumpărare şi de a ridica salariul mediu brut la "cât mai aproape de 50% din salariul mediu

Ciolacu i-a cerut ministrului de Interne să pregătească proiectul privind alegerile prezidenţiale

Mediafax acum o ora
Premierul Marcel Ciolacu i-a cerut vineri ministrului de Interne să pregătească proiectul de hotărâre privind organizarea alegerilor prezidenţiale. Primul tur ar urma să aibă loc în 15 sau 29 septembrie.

Ultima zi de școală pentru elevi, înainte de vacanță. Calendarul anului școlar 2024-2025

Ziare.com acum 3 ore
Elevii întră în vacanță vineri, 21 iunie, după finalizarea cursurilor. Vor reveni la cursuri luni, 8 septembrie, indiferent dacă alegerile prezidențiale vor avea loc în luna septembrie sau decembrie. Calendarul complet al anului școlar 2024-2025 a f

ASF propune plafonarea tarifelor RCA până la 30 septembrie. Anunţul făcut de Marcel Ciolacu

Mediafax acum o ora
„Mă bucur că Autoritatea de Supraveghere Financiară propune oficial prelungirea plafonării tarifelor RCA până la 30 septembrie 2024. Este o măsură necesară pentru a împiedica apariţia unor dezechilibre în piaţă”, a spus Marcel Ciolacu. Acesta a anun

Ciolacu, despre recalcularea pensiilor: se încearcă specularea de către unele firme de arhivare

Mediafax acum o ora
Premierul Marcel Ciolacu a anunţat că unele firme de arhivare încearcă să speculeze procedura prin care pensionarii vor primi acasă plicurile cu decizia de recalculare a pensiei. Este ilegal şi imoral, cei responsabili trebuie sancţionaţi, a spus Ci

Guvernul majorează bugetul schemei de ajutor de stat „Creditul Fermierului”

Mediafax acum o ora
Guvernul a decis să majoreze bugetul schemei de ajutor de stat „Creditul Fermierului”. Decizia este luată în şedinţa de vineri a Executivului.

Joe Biden l-a depășit pe Trump în preferințele americanilor, arată un sondaj al conservatorilor de la Fox News FOTO

Ziare.com acum 21 minute
Un sondaj de opinie arată că Joe Biden a urcat pe primul loc în preferințele americanilor pentru alegerile prezidențiale SUA din octombrie. Cifrele au fost publicate tocmai de Fox News, canal de știri care este acuzat că face propagandă republicană

Republica Moldova, un pas mai aproape de UE. Maia Sandu a semnat decretul privind iniţierea negocierilor de aderare a ţării la UE

Mediafax acum 46 minute
„Azi am semnat Decretul privind iniţierea negocierilor de aderare a Republicii Moldova la Uniunea Europeană. De asemenea, la şedinţa Comisiei Naţionale pentru Integrare Europeană, am discutat despre poziţia generală de negocieri a ţării noastre, ce

Vremea

București
acum

27°
vin.

21°/32°
sâm.

20°/35°
dum.

20°/36°
lun.

21°/35°
Iasi
acum

24°
vin.

15°/28°
sâm.

18°/32°
dum.

19°/29°
lun.

19°/25°
Constanta
acum

26°
vin.

20°/26°
sâm.

19°/24°
dum.

20°/25°
lun.

20°/26°
Cluj-Napoca
acum

28°
vin.

17°/30°
sâm.

18°/33°
dum.

17°/28°
lun.

18°/26°
Timisoara
acum

31°
vin.

20°/37°
sâm.

21°/39°
dum.

20°/32°
lun.

18°/31°