Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Un film regizat de Toma Enache, realizat în aromână, are premiera în cinematografe în toamnă

Publicat in Romania TV, joi 29 august 2013 ·

Lungmetrajul "Nu sunt faimos, dar sunt aromân/ Nu hiu faimos ama hiu armân", în regia lui Toma Enache, realizat în aromână, va avea premiera în cinematografele româneşti în această toamnă.

În urmă cu câteva zile a fost prezentat afişul filmului, precum şi trailerul, pe reţelele de socializare. Astfel, pagina de Facebook a filmului a avut peste 30.000 de vizualizări în ultima săptămână, în timp ce, pe YouTube, trailerul a avut aproape 10.000 de vizualizări, din 45 de ţări, dovadă a interesului extrem de mare manifestat faţă de acest lungmetraj.

"Sper din tot sufletul ca publicul să vină în număr mare la această premieră, unică în istoria cinematografiei. Un film artistic vorbit în aromână, o limbă veche de peste 2.000 de ani. Filmul este subtitrat în limba română şi are la baza o poveste de dragoste între regizorul Toni Caramuşat şi o fată misterioasă, numită Armânamea. Vorbim despre o dramă romantică", spune regizorul Toma Enache.

El a fost ajutat de o echipă entuziastă de specialişti şi actori. "Aş aminti imaginea deosebită, realizată de Alexander Sachs (Germania), coloana sonoră inspirată, semnată de Marius Leftarache (cu inserţii muzicale din melodiile celor mai importanţi compozitori şi cântăreţi aromâni), grafică excelentă semnată de Călin Bogdacenco, montajul Ruxandrei Mihai, interpretarea actorilor din rolurile principale, Lică Gherghilescu-Tanaşoca, Linda Croitoru, Teodora Calagiu-Garofil, Rudy Rosenfeld. Nu în ultimul rând, aş aminti prospeţimea şi talentul tuturor tinerilor prezenţi în diferite momente, în cele peste 45 de locaţii ale filmului", a mai spus Toma Enache.

Povestea filmului a început cu mai mulţi ani în urmă, când Toma Enache s-a hotărât să realizeze primul lungmetraj în aromână. Filmările au început în 2011, în staţiunea Mamaia. A urmat o perioadă dificilă, în care principala problemă a fost strângerea de fonduri. S-a

Articolul in Romania TV >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Horoscop 2 iunie 2024. ZODIA care primește o veste bună

Gandul acum 28 minute
Ziua poate fi oarecum apăsătoare. Află ce îți rezervă astrele pentru ziua de duminică, 2 iunie 2024. Berbec Latura romantică a vieții tale poate fi zguduită de o furtună de emoții. Este posibil să treci de la furie intensă la extaz într-o clipă. Ziu

Irina Begu, învinsă de Varvara Graceva, în turul trei la Roland Garros

News.ro acum o ora
Jucătoarea de tenis Irina Camelia Begu, locul 127 mondial, a fost eliminată, sâmbătă, în turul trei al turneului de la Roland Garros. Begu a fost învinsă de sportiva franceză Varvara Graceva, locul 88 mondial, scor 7-5, 6-3. Meciul a durat o oră şi

Vești bune pentru șoferii care şi-au pierdut permisul de conducere sau cărora li s-a deteriorat. Cum pot obține duplicatul online

Ziare.com acum 3 ore
Cetăţenii care şi-au pierdut permisul de conducere sau cărora li s-a deteriorat documentul pot solicita, începând din luna iunie, un duplicat direct prin intermediul serviciului online. ”Începând cu luna iunie, cetăţenii care şi-au pierdut permisul

ASE București confirmă plagiatul primarului din Alba-Iulia. Gabriel Pleșa a copiat 40% din teza de doctorat

HotNews acum o ora
Comisia de Etică Universitară din cadrul Academiei de Studii Economice (ASE) Bucureşti confirmă acuzația de plagiat în cazul tezei de doctorat a primarului municipiului Alba Iulia, Gabriel Codru Pleşa, informează abnews.ro, care a publicat decizia c

Zelenski a ajuns în Singapore pentru conferinţa Shangri-La. Liderul ucrainean adună sprijin din regiunea Asia-Pacific pentru un summit de pace

Mediafax acum 36 minute
Într-o declaraţie pe platforma de socializare X, Zelenski a spus că a venit în Singapore pentru a aduna sprijin din regiunea Asia-Pacific pentru un summit de pace planificat pentru 15-16 iunie în Elveţia. „Securitatea globală este imposibilă atunci

Emmanuel Macron merge, luni, la Clairefontaine, pentru a-i încuraja pe jucătorii naţionalei Franţei înainte de Euro-2024

News.ro acum o ora
Preşedintele francez Emmanuel Macron va merge, luni, în cantonamentul echipei naţionale a Franţei de la Clairefontaine, pentru a-i încuraja pe jucătorii lui Didier Deschamps înainte de Euro 2024. Echipa lui Didier Deschamps a început pregătirile cu

Evaziune fiscală: Bere de aproape 800.000 de euro importată şi vândută fără documente

Mediafax acum 2 ore
Un bărbat de 45 de ani din Republica Moldova este cercetat de poliţişti pentru evaziune fiscală cu un prejudiciu de 2,6 milioane de lei. Acesta ar fi importat 44 de transporturi de bere, pe care ulterior a vândut-o, fără documente legale. Potrivit I

Cod galben de furtuni în Maramureş şi Sălaj

Ziarul Financiar acum o ora
Meteorologii au emis o avertizare Cod galben de furtuni pentru mai multe localităţi din judeţele Maramureş şi Sălaj. Potrivit ANM; sunt vizate localităţile Târgu Lăpuş, Şomcuta Mare, Ulmeni, Copalnic-Mănăştur, Mireşu Mare, Satulung, Remetea Chioarul

1 iunie - Ziua internațională a copilului

Ziua Constanta acum 5 ore
Ziua internaţională a copilului este sărbătorită în aproximativ un sfert din mapamond la 1 iunie. Ziua internaţională a copilului este sărbătorită în aproximativ un sfert din mapamond la 1 iunie. Prima „Conferinţă mondială pentru bunăstarea copiilo

MAI: Emiterea duplicatului permisului de conducere este disponibilă şi online

Mediafax acum 2 ore
Emiterea duplicatului permisului de conducere este disponibilă, începând cu luna iunie, şi online, a anunţat sâmbătă Ministerul Afacerilor Interne (MAI). „Începând cu luna iunie, cetăţenii care şi-au pierdut permisul de conducere sau cărora li s-a d

Vremea

București
acum

30°
sâm.

19°/31°
dum.

19°/31°
lun.

19°/33°
mar.

19°/29°
Iasi
acum

29°
sâm.

15°/30°
dum.

17°/31°
lun.

17°/31°
mar.

17°/32°
Constanta
acum

30°
sâm.

18°/30°
dum.

20°/25°
lun.

20°/25°
mar.

19°/25°
Cluj-Napoca
acum

28°
sâm.

14°/28°
dum.

14°/25°
lun.

14°/25°
mar.

13°/21°
Timisoara
acum

29°
sâm.

15°/29°
dum.

14°/28°
lun.

17°/23°
mar.

14°/21°