Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Guvernul aprobă proiectul sancţiunilor penale pentru abandonul de familie

Publicat in Radio Europa Libera, joi 29 august 2013 ·

Liliana Palihovici: „sunt studii care demonstrează că penalizarea, pedeapsa părinţilor ajută la corectarea situaţiei.”

În urma unor dezbateri neobișnuit de îndelungate pentru o ședință de guvern, cabinetul Leancă a dat aviz pozitiv astăzi unei inițiative legislative de luptă cu abandonul. Inițiativa pregătită de vice-spicherița Liliana Palihovici cere pedepse penale pentru părinții sau tutorii găsiți vinovați de abandonarea copiilor. Inițiativa a fost criticată de organizațiile societății civile din Consiliul Național de Participare pe motiv că ar fi prea aspră. Guvernul și-a dat totuși încuviințarea pentru proiect, chiar dacă la început nu toate membrele guvernului erau de acord.

Avizând negativ proiectul de lege Ministra Muncii, Valentina Buliga, a menţionat că sancţiuni pentru neglijenţa părinţilor Ministrul Valentina Buliga x Ministrul Valentina Buliga faţă de minori şi pentru abandonul copiilor sunt prevăzute în mai multe legi. Prin urmare, crede Buliga, ar fi inoportun să se regăsească şi în Codul Penal, chiar dacă ministra recunoaşte că actualele sancţiuni sub formă de amenzi sau privare de drepturi părinteşti nu se aplică:

„Aceste instrumente legislative nu sunt aplicabile. Nu că ar fi nefuncţionale şi ineficiente, dar nu se aplică până la capăt. Pentru a utiliza aceste instrumente pe care le avem, asta a şi fost necesitatea elaborării unei noi Legi cu privire la protecţia specială a copiilor aflaţi în situaţii de dificultate, care va intra în vigoare de la 1 ianuarie 2014, unde sunt foarte clar specificate toate atribuţiile şi responsabilităţile atât a autorităţilor cât şi a părinţilor.”

x O opinie separată a avut-o vice-prim-ministra Tatiana Potâng, care a pledat ]n favoarea acestui proiect de lege: „În momentul în care noi recunoaştem că sancţiunile care sunt prevăzute nu sunt funcţionale şi legea nu se respe

Articolul in Radio Europa Libera >>

Citeste si top 10 stiri de azi

David Popovici a cucerit medalia de aur în proba de 100 m liber la Campionatele Europene de nataţie de la Belgrad

Ziua Constanta acum 3 ore
Înotătorul român David Popovici a cucerit medalia de aur în proba de 100 m liber, miercuri seara, la Campionatele Europene de nataţie de la Belgrad, cu timpul de 46 sec 88/100, conform Agerpres.ro Popovici a încheiat la doar două sutimi de recordul

Vladimir Putin a ajuns în Vietnam pentru o vizită oficială

Adevarul acum 56 minute
Preşedintele rus Vladimir Putin a sosit joi în Vietnam pentru o vizită oficială în această ţară care este un partener al Moscovei încă din perioada sovietică, au informat agenţiile de presă ruse, scrie AFP.

A murit unul dintre cei mai importanţi poeţi români din ultimele decenii. Ioan Es. Pop avea doar 65 de ani

Ziare.com acum 3 ore
Uniunea Scriitorilor din România a anunțat miercuri, 19 iunie, că poetul Ioan Es. Pop a decedat. Numit de Mircea Cărtărescu "unul dintre cei mai importanţi poeţi români din ultimele decenii", Pop a trecut în neființă la vârsta de 65 de ani. "Prin di

Euro 2024: Germania, prima calificată în optimile de finală. Gazdele au câştigat şi al doilea meci, cu Ungaria, scor 2-0

News.ro acum 3 ore
Reprezentativa Germaniei, gazda competiţiei, a învins, miercuri, la Stuttgart, cu scorul de 2-0, echipa Ungariei, în etapa a doua a grupei A de la Euro 2024 şi s-a calificat în optimile de finală. În prima etapă, Germania a învins cu 5-1 Scoţiia. Mi

Un indian a MURIT în Italia după ce proprietarul fermei la care lucra l-a abandonat cu un braț tăiat, în urma unui accident de muncă

Gandul acum 2 ore
Un indian care muncea ca sezonier în agricultură în Italia, în apropiere de Roma, a murit miercuri, la două zile după ce a fost abandonat de către angajatorul său cu un braţ tăiat, în urma unui accident de muncă. „Muncitorul agricol indian, care suf

Deţinutul evadat de la Penitenciarul Poarta Albă a fost prins

Mediafax acum 5 ore
Deţinutul care miercuri a reuşit să fugă din Penitenciarul Poarta Albă a fost prins. El a fost găsit pe un câmp. Pentru a-l opri, poliţiştii au tras cu pistolul.

Euro 2024: Un jurnalist a rămas fără acreditare după ce i-a provocat pe fanii sârbi imitând vulturul albanez - VIDEO

News.ro acum 2 ore
Jurnalistul şi comentatorul sportiv Arlind Sadiku, în vârstă de 34 de ani, a fost exclus de UEFA de pe lista ziariştilor acreditaţi pentru Campionatul European după ce a imitat zâmbind vulturul albanez în faţa unei întregi tribune de suporteri sârbi

Analiză: Bugetul Uniunii Europene atinge 200 de miliarde de euro în 2025, dar pe ce se duc banii

Wall-Street.ro acum 23 minute
Comisia Europeană a propus un buget anual al UE în valoare de 199,7 miliarde de euro pentru 2025. Bugetul va fi completat de plăţi estimate la 72 de miliarde de euro în cadrul NextGenerationEU. Acest pachet financiar substanţial va ajuta UE să îşi î

Gafă cu repetiție. Muncitorii care pun borduri au spart de două ori în două zile o ţeavă de gaze. S-a deschis dosar penal VIDEO

Ziare.com acum o ora
Muncitorii care fac lucrări la borduri în zona centrală a oraşului Alexandria, județul Teleorman, au spart de două ori în două zile o ţeavă de gaze. Poliția locală s-a autosesizat și a deschis un dosar penal pentru distrugere din culpă. "Având în ve

Kievul, aproape de un Acord de Securitate cu Uniunea Europeană. Când se vor semna actele

Ziare.com acum 5 ore
Preşedinţia ucraineană a anunţat miercuri, 19 iunie, că va semna, "într-un viitor apropiat" un Acord de Securitate și cu Uniunea Europeană (UE), ultimul dintr-o serie de acorduri încheiate de Kiev cu aliaţii săi din Occident, relatează AFP. "Echipe

Vremea

București
acum

30°
mie.

22°/36°
joi

23°/39°
vin.

20°/33°
sâm.

20°/35°
Iasi
acum

27°
mie.

19°/32°
joi

17°/27°
vin.

15°/28°
sâm.

18°/31°
Constanta
acum

20°
joi

20°/28°
vin.

20°/23°
sâm.

19°/24°
dum.

20°/25°
Cluj-Napoca
acum

22°
joi

19°/28°
vin.

17°/30°
sâm.

20°/32°
dum.

19°/29°
Timisoara
acum

24°
mie.

19°/36°
joi

22°/34°
vin.

20°/36°
sâm.

22°/39°