Am fost un mic spectator, intre cei peste 50.000 de oameni de miercuri seara, 28 august, in Piata Constitutiei, la “Cel mai bun show facut vreodata. Punct”, asa cum a scris presa de peste ocean, citata in comunicatele Emagic. Plus: “The Wall live este pur si simplu un show perfect! Fiecare om ar trebui sa vada, macar o data in viata, o asemenea productie!”. Este aproape imposibil sa adaugi ceva peste aceste verdicte. Asa ca voi aborda un unghi de vedere subiectiv si voi spune in putine cuvinte cum s-a vazut si s-a auzit acest show din ipostaza de mama, fiindca toate lucrurile se vad si se aud altfel, pentru mine, in ultimii doi ani.
Total coplesitor in plan vizual, auditiv si emotional, show-ul a punctat si a trezit intr-o constiinta ocupata cu probleme cotidiene o serie de revelatii legate de istorie, de trecut si viitor, de viata si moarte care, altfel, poate, nu s-ar fi concretizat, sau nu atat de curand.
Am vazut si mi-am imaginat un viitor, o varianta a viitorului la care nu m-am gandit niciodata. Am proiectat in viata noastra, a micii noastre familii, odata cu "inaltarea" zidului si cu fiecare piesa din album, pericolele exterioare si dramele interioare prin care ar putea sa treaca fiul meu. Am resimtit, timp de doua ore, incarcatura istorica a vietii fragile care il asteapta si frica mea, personala, ca nu il voi putea proteja suficient.
Presiunea problemelor sociale, amenintarea razboaielor, evolutia incerta a civilizatiei umane si a fiecarui individ, intrebari si temeri, toate au fost prezente acolo. Am avut tot timpul sentimentul ca particip la o bucata reala de istorie: istoria muzicii, artei si, de ce nu, a unor fenomene sociale (ma refer aici la fenomenul pe care il reprezinta fanii muzicii rock, dar asta face subiectul unei alte povesti). Nu avem timp sa meditam la aceste lucruri, hai sa recunoastem, in zilele (aproap