de Rareș BIŢU
raresbitu@tribuna.ro
29 august 2013 22:40
1 vizualizare
A-A+ Noroc cu despuietele zilei, că altfel cine să mai scoată ţigănia din agenda zilei, în care abia a mai încăput momentul când Zgonea i-a arătat domnului Waters ciocanul (prilej cu care domnul Waters s-a pozat cu Zgonea). Despuiate de bună voie şi apoi de ziarul Ring, cucuietele au fost paraşutate direct în aoleul neaoş care aoleu ştiţi cum face când îl apucă intriga, nu? Cum să pozeze cu tăngile, şuncile şi chiloţăreala la vedere tocmai nişte distinse doamne şi domnişoare angajate ba pe la Camera Deputaţilor, ba la Administraţia Prezidenţială, ba director în nu-ş ce minister, ba şefe de cabinet pe la mai ştiu eu ce cabinete unde nişte bivoli se joacă de-a parlamentarii! Şi dă-i, şi blamează, şi cum se poate aşa ceva, că duduile reprezintă "Instituţii serioase ale statului", observă un guşter, invitat, dacă tot observă, să observe în direct. Acuma, decât să pozeze Androneasca sau - Doamne fereşte - doamna Paul, rău nu e, ce naiba, dar de când au devenit aceste instituţii unele "serioase", câtă vreme-n ele mişună atâţia neserioşi? Nişte instituţii serioase ar face dracului nişte legi drepte, nu oable, nişte nivel de trai, nişte lucruri bune, nu mârlănii, birocraţii, tunuri şi găinării, aşa cum fac aleşii de când s-au prins că banul public e mai disponibil decât baragladina de la bordel # De pe treptele Tribunalului Bucureşti, Dan Voiculescu zice că se fac presiuni asupra judecătorilor: "Organele domnului Băsescu şi ale doamnei Udrea au dat deja verdictul. Eu nici nu trebuia să mai vin azi". Cred că-i prima oară când organele doamnei Udrea devin subiect într-o propoziţie cu predicatul la vedere!
# "Scandal la Ministerul de Finanţe: 500 milioane de lei, înhăţaţi în 5 minute de firme alese pe sprânceana politică", anunţă Curentul. Păi, şi nu aşa se-ntâmplă de fiecare dată?