Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Nicolăescu: Sper ca din 2014 Institutul Cantacuzino să producă din nou vaccin antirabic

Publicat in Romania TV, joi 29 august 2013 ·

Managerul Spitalului de Boli Infecţioase Constanţa i s-a plâns, joi, ministrului Sănătăţii că au crescut costurile pentru achiziţia vaccinului antirabic, după ce acesta nu mai este produs de Institutul Cantacuzino, ministrul spunând că vrea ca din 2014 vaccinul să poată fi produs din nou de institut.

Managerul Spitalului Clinic de Boli Infecţioase Constanţa, Stela Halichidis, i-a spus, joi, ministrului Sănătăţii, Eugen Nicolăescu, la o dezbatere regională de la Constanţa, că cea mai mare problemă a unităţii medicale este legată de profilaxia antirabică, scrie Mediafax.

"În ultimul timp cea mai mare problemă cu care ne confruntăm ar fi problema profilaxiei antirabice. Până acum, profilaxia antirabică şi antitetanică le procuram din Institutul Cantacuzino, erau preţuri mai mici la vaccinuri. Acum, din cauza creşterii costurilor şi din cauza diminuării bugetului suntem puşi în imposibilitatea de a face faţă valului de pacienţi care vin pentru acest serviciu, mai ales că pentru perioada estivală sunt turiştii care solicită profilaxia antirabică. 10 la sută din bugetul spitalului îl consumăm pentru acest serviciu. Toate spitalele de boli infecţioase se confruntă cu această problemă", a afirmat managerul Spitalului Clinic de Boli Infecţioase Constanţa, Stela Halichidis.

Ministrul Sănătăţii a spus că speră ca de anul viitor Institutul Cantacuzino să fabrice din nou aceste vaccinuri.

"Tot ce pot să vă spun este că dacă toate eforturile noastre se vor încununa de succes, de anul viitor Institutul Cantacuzino o să facă aceste vaccinuri. E o promisiune pe care mi-o fac mie în primul rând, ca să putem reuşi revigorarea institutului. Reluarea procedurii de acreditare este şi anevoiasă, dar durează şi mult", a explicat Eugen Nicolăescu.

În luna mai, ministrul Eugen Nicolăescu a anunţat că Institutul Cantacuzino devine, prin Hotărâre de Guvern, servici

Articolul in Romania TV >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Universitatea Craiova a câştigat la penalty-uri barajul de Conference League cu U Cluj

Mediafax acum o ora
Meciul s-a terminat cu scorul 0-0 în 90 de minute şi 1-1 după 120 de minute. Golurile s-au marcat în minutul 120 (Houri), pentru olteni, şi 120+10 (Nistor), pentru ardeleni. Ambele de la punctul cu var. După ce au deschis scorul, gazdele au majorat

Atac cu cuţitul la Lyon: Patru oameni au fost răniţi, agresorul a fost arestat

News.ro acum 2 ore
Un marocan în vârstă de 27 de ani, care suferă de probleme psihiatrice, a fost arestat şi plasat în custodia poliţiei în urma unui atac cu cuţitul care s-a soldat cu patru răniţi în metroul din Lyon, duminică după-amiază, relatează AFP. Procurorul g

ȘARPE văzut într-un parc din Reșița, în timp ce mai mulți copii se aflau în zonă (VIDEO)

Gandul acum o ora
Un șarpe a fost observat, duminică, în Parcul Copilul din Reșița, județul Caraș-Severin. În acel moment, în zonă se aflau mai mulți copii. Jandarmii din cadrul Inspectoratului de Jandarmi Județean Caraș-Severin au fost chemați să intervină, printr-u

Ciolacu, către românii de peste hotare: Vă cer iertare că nu am fost în stare să vă ţinem acasă

Mediafax acum 5 ore
Premierul Marcel Ciolacu a participat, duminică seara, la ceremonia dedicată Zilei românilor de pretutindeni. Prim-ministrul şi-a amintit de fratele său care imediat după Revoluţie a plecat în Germania, „în căutarea unei vieţi mai bune”. „Simt şi ac

Elena Udrea, reacție din închisoare în cazul Coldea: „Stăpânul Cătușelor iese pe ușa DNA. Sper că va duce și la căderea lui Kovesi"

HotNews acum 3 ore
Elena Udrea, fost ministru al Turismului, a reacționat, după ce foștii generali din SRI Florian Coldea și Dumitru Dumbravă au fost pus sub acuzare pentru trafic de influenţă de către procurorii anticorupție, printr-un mesaj publicat pe pagina ei de

Imediat după meciul de adio al Generației de Aur, Miodrag Belodedici a rămas fără permis: „Vă dați seama cât de beat eram?”

Gazeta Sporturilor acum o ora
După fluierul final al „balului de adio” al Generației de Aur, a rămas fără permis de conducere pentru nouăzeci de zile, după ce a fost prins cu alcoolemie la volan. Florin Răducioiu Florin Prunea

De ce merg PSD și PNL pe liste comune la europarlamentare? Mihai Tudose: Era imposibil ca altfel să nu ne încăierăm. E realitatea, vreţi să vă mint frumos?

HotNews acum 4 ore
Europarlamentarul PSD Mihai Tudose a spus, duminică seară, că, dacă PSD şi PNL candidau pe liste separate, ar fi fost imposibil să nu se „încaiere”: „Asta e realitatea, vreţi să vă mint frumos?”. Mihai TudoseFoto: Inquam Photos - Sabin Cirstoveanu „

Un copil de 12 ani a fost prins de poliţişti în timp ce conducea mașina tatălui într-o comună din Dâmbovița / A fost deschis dosar penal

G4Media acum 3 ore
Un copil în vârstă de 12 ani a fost prins de poliţişti în timp ce conducea o maşină pe o stradă din localitatea Teţcoiu, informează, duminică, Inspectoratul de Poliţie Judeţean (IPJ) Dâmboviţa, transmite Agerpres. Maşina condusă de minor este a tată

Douăsprezece partide din Republica Moldova semnează un pact pro-european

HotNews acum 2 ore
Douăsprezece partide din Republica Moldova au semnat duminică un pact prin care se angajează să susţină aderarea la Uniunea Europeană, în cadrul campaniei pentru referendumul din octombrie privind integrarea europeană, transmite Reuters, potrivit Ag

Campioana din 2021, învinsă în primul tur la Roland Garros

HotNews acum o ora
Barbora Krejcikova a fost eliminată în primul tur la Roland Garros, după ce a fost învinsă în două seturi de Viktorija Golubovic, scor 7-6(3), 6-4. Barbora KrejcikovaFoto: Phamai Techaphan / Shutterstock Editorial / Profimedia Barbora Krejcikova, el

Vremea

București
acum

16°
lun.

12°/19°
mar.

14°/22°
mie.

13°/25°
joi

14°/27°
Iasi
acum

17°
lun.

12°/20°
mar.

13°/22°
mie.

14°/20°
joi

14°/21°
Constanta
acum

11°
lun.

11°/16°
mar.

12°/18°
mie.

14°/20°
joi

15°/21°
Cluj-Napoca
acum

17°
lun.

11°/20°
mar.

11°/20°
mie.

12°/20°
joi

14°/20°
Timisoara
acum

15°
lun.

13°/26°
mar.

11°/24°
mie.

13°/25°
joi

12°/24°