Conducerea societății Vital a făcut astăzi, 29 august, o scurtă informare (așa cum i s-a cerut la precedenta ședință de CL Baia Mare) cu privire la situația stației de epurare din zona Pirita. Mai exact, aleșii locali au dorit să știe de ce încă orașul municipiul reședință de județ miroase a rahat. Reprezentatul Vital, Radu Micle, care este și consilier local, a citit pentru presă întreg materialul care a fost redactat, asta deși aleșii locali îl aveau deja primit pe email, ei așteptând alte explicații decât cele oferite.
Interesant este faptul că societatea Vital a recunoscut că a avut o înțelegere cu cei de la DRUSAL pentru depozitarea acelui nămol urât mirositor, deși DRTUSAL-ul nu avea temei legal pentru a face o astfel de înțelegere.
"În ceea ce privește nămolul nefermentat rezultat din activitatea Stației de Epurare, acesta ar fi urmat să fie depozitat pe rampa ecologică regională de depozitare a reziduurilor menajere. Datorită întârzierilor în realizarea Depozitului ecologic de la Fărcașa, o parte din cantitatea de nămol a fost depozitată pe o perioadă de 16 luni (începând cu luna iunie a anului 2011) cu acordul SC Drusal SA în batalul provizoriu amplasat în vecinătatea Stației de Epurare Baia Mare. Pe rampa de deșeuri menajere a orașului am depozitat partea grosieră reținută în cadrul proceselor tehnologice de epurare, SC Drusal SA interzicându-ne depozitarea unei părți a nămolului pe această rampă.
În aceste împrejurări.... am luat următoarele măsuri: Am anihilat mirosul neplăcut degajat din depozitul de nămol prin tratarea acestuia cu o cantitate de 3,7 tone de var, 34 de tone de tuf vulcanic și 80 m cubi de rumeguș, în prezent aceste mirosuri dispărând aproape în totalitate", a subliniat, printre altele, Radu Micle.