Mesajul a fost trimis. Multumesc!

INS: 30.100 de locuri de muncă vacante în trimestrul al doilea. În ce domenii s-au înregistrat cele mai multe

Publicat in Mediafax, joi 29 august 2013 ·

Numărul locurilor de muncă vacante în trimestrul al doilea a fost de 30.100, în creştere cu 2.100 faţă de trimestrul anterior şi cu 5.400 faţă de perioada similară a anului trecut, a anunţat, joi, Institutul Naţional de Statistică (INS).

Rata locurilor de muncă vacante a fost de 0,70% în trimestrul al doilea, în creştere cu 0,04 puncte procentuale faţă de trimestrul precedent şi cu 0,11 puncte procentuale faţă de perioada similară a anului trecută, a precizat INS.

Cele mai mari rate ale locurilor de muncă vacante s-au înregistrat în activităţile de spectacole, culturale şi recreative (3,43%), alte activităţi de servicii (2,76%), respectiv în administraţie publică (1,61%).

La polul opus, cu cele mai mici valori ale ratei locurilor de muncă vacante s-au regăsit activităţile de învăţământ (0,13%), producţia şi furnizarea de energie electrică şi termică, gaze, apă caldă şi aer condiţionat (0,14%), respectiv cele din industria extractivă (0,15%).

Ca şi în trimestrul precedent, în industria prelucrătoare s-a concentrat mai puţin de o treime (9.800 locuri vacante) din numărul total al locurilor de muncă vacante, fiind înregistrată o rată de 0,94%.

Sectorul bugetar a însumat puţin peste o pătrime din numărul total al locurilor de muncă vacante. Astfel, 3.900 de locuri de muncă vacante au fost în administraţia publică, 3.400 în sănătate şi asistenţă socială, iar 500 în învăţământ.

Angajatorii au prezentat, în trimestrul al doilea, cea mai redusă cerere de forţă de muncă salariată în producţia şi furnizarea de energie electrică şi termică, gaze, apă caldă şi aer condiţionat, tranzacţii imobiliare şi industria extractivă, respectiv o sută de locuri vacante pentru fiecare în parte.

Comparativ cu primul trimestru al anului, cele mai semnificative creşteri ale ratei locurilor de muncă vacante în trimestrul al doilea au fost în activit

Articolul in Mediafax >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Foștii șefi din SRI, Florian Coldea și Dumitru Dumbravă, plasaţi sub control judiciar. La fel și partenerul lor, avocatul Doru Trăilă

Ziare.com acum 27 minute
Fostul prim-adjunct al SRI Florian Coldea, generalul SRI Dumitru Dumbravă şi avocatul Doru Trăilă au fost plasaţi sub control judiciar, după aproape 15 ore de audieri la DNA, ca urmare a plângerii depuse de omul de afaceri Cătălin Hideg. Atât Coldea

VIDEO Un restaurant s-a prăbușit în insula Mallorca. Cel puțin patru morți și zeci de răniți

HotNews acum 32 minute
Cel puţin patru persoane şi-au pierdut viaţa şi 20 au fost rănite în urma prăbuşirii unui restaurant în insula spaniolă Mallorca , a declarat o purtătoare de cuvânt a serviciilor de urgenţă din arhipelagul turistic Baleare, relatează AFP. Restaurant

Florian Coldea – plasat sub control judiciar pe cauţiune

Radio Mures acum 36 minute
Florian Coldea, fost prim adjunct al directorului SRI, a fost plasat sub control judiciar pe cauţiune de procurorii Direcţiei Naţionale Anticorupţie, au precizat, azi, pentru AGERPRES, surse judiciare. Potrivit surselor citate, cauţiunea a fost stab

Incendiu devastator în județul Alba. Arde un atelier de tâmplărie, dar focul s-a extins la o pensiune și o locuință

Ziare.com acum 36 minute
Pompierii intervin vineri dimineaţă pentru stingerea unui incendiu izbucnit la un atelier de tâmplărie din municipiul Aiud, focul extinzându-se la acoperişurile unei locuinţe şi unei pensiuni. Două persoane au ieşit singure din locuinţă, iar 14 pers

SUA pregătesc un pachet de armament în valoare de 275 de milioane de dolari pentru Ucraina

News.ro acum 43 minute
Statele Unite pregătesc un pachet de ajutor militar de 275 de milioane de dolari pentru Ucraina, care va include obuze de artilerie de 155 mm, muniţie aeriană de precizie şi vehicule terestre, au declarat joi trei oficiali americani pentru Reuters.

VIDEO+FOTO Cum au sărbătorit jucătorii celor de la U-BT Cluj-Napoca al patrulea titlu consecutiv? Cu tradiționala baie în Someș!

Gazeta Sporturilor acum 8 ore
Baschetbaliștii de la U-BT Cluj-Napoca au o tradiție atunci când se impun într-o competiție, să facă baie în Someș, indiferent de anotimp.

Corvinul Hunedoara a primit licența de participare în competițiile europene

Press Alert acum 10 ore
< p> UEFA, forul continental al fotbalului european, a comunicat joi Federației Române de Fotbal decizia cu privire la solicitarea clubului Corvinul 1921 Hunedoara de acordare a licenței de participare în competițiile europene. În urma analizării do

Preşedintele ceh a fost rănit în timp ce conducea motocicleta

News.ro acum 2 ore
Preşedintele ceh Petr Pavel, în vârstă de 62 de ani, a fost rănit şi spitalizat în urma unui accident de motocicletă, dar nu este grav, a anunţat joi biroul său, relatează agenţia CTK. "Preşedintele a fost rănit în timp ce se afla pe motocicletă", a

Este oficial: salariul minim pe economie creşte la 3.700 de lei brut de la 1 iulie, adică circa 2.300 de lei net

Ziarul Financiar acum 7 ore
♦ La începutul anului 2024, în România erau 1,5 milioane de contracte de muncă plătite cu salariul minim pe economie. Cele mai multe sunt în comerţ şi în industria prelucrătoare. Salariul minim brut pe economie creşte până la 3.700 de lei brut de la

Marcel CIOLACU, despre audierea generalilor Florin Coldea și Dumitru Dumbravă la DNA: „Să nu mai trăim ce am trăit, trebuie un echilibru”

Gandul acum 9 ore
Marcel Ciolacu, președintele PSD, a comentat, la România TV, chemarea generalilor Coldea și Dumbravă la Direcția Națională Anticorupție, sub acuzația de trafic de influență și spălare de bani. Marcel Ciolacu, președintele PSD și premierul României,

Vremea

București
acum

15°
vin.

14°/26°
sâm.

16°/25°
dum.

12°/24°
lun.

12°/20°
Iasi
acum

14°
vin.

14°/27°
sâm.

14°/25°
dum.

11°/24°
lun.

11°/16°
Constanta
acum

14°
vin.

14°/19°
sâm.

16°/18°
dum.

14°/18°
lun.

10°/18°
Cluj-Napoca
acum

13°
vin.

13°/24°
sâm.

12°/23°
dum.

11°/22°
lun.

11°/19°
Timisoara
acum

15°
vin.

14°/21°
sâm.

13°/26°
dum.

13°/24°
lun.

13°/25°