Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Noutăți din domeniul urologiei, prezentate la Târgu-Mureș

Publicat in Revista MedFarm, vineri 30 august 2013 ·

Ultimele noutăți din domeniul urologiei, tratamente, intervenții chirurgicale, vor fi prezentate medicilor specialiști, medicilor de familie și cadrelor medii din județul Mureș în cadrul Săptămânii Urologice Europene, în perioada 19-21 septembrie. Clinica de Urologie a Spitalului Clinici Județean Mureș și Universitatea de Medicină și Farmacie Târgu-Mureș vor organiza manifestarea regională Simpozion – Zilele urologiei mureşene cu tema ştiinţifică: “Noi tendinţe în managementul patologiei urinare joase”, un eveniment la care sunt invitați să participe urologi, nume sonore din urologia românească.

”Vor fi profesori din Ungaria, va fi profesorul care a făcut prima ablație percutanată în Europa de Est și care la rândul lui a venit în Târgu-Mureș, profesorul Toth Csaba din Debrecen, prof. Radu Boja care este pionierul practic al acestei intervenții, pot să spun cu mândrie ca el este primul urolog care a făcut primul NLP aici, în Târgu-Mureș, în 1986. Și vrem să punctăm acest eveniment. Va fi prof. Bumbu, șeful Clinicii de Urologie din Oradea, prof. Bucuraș șeful Clinicii de Urologie din Timișoara, șeful Compartimentului de Urologie din Institutul Fundeni, conf. Radu Constantiniu și prof. Ioiart șeful Clinicii de Urologie din Arad. Vom expune tot ce înseamnă nou în ultimul an, vizând noutățile în terapia afecțiunilor urologice”, a declarat conf. dr. Martha Orsolya, șeful Clinicii de Urologie a Spitalului Clinic Județean Mureș.

Medicii de familie, actori importanți

Noutățile prezentate de medicii specialiști nu ar avea prea mare răsunet dacă nu ar fi prezenți la eveniment medici de familie, prima verigă a sistemului sanitar unde apelează pacientul atunci când are o problemă de sănătate. ”Fără medici de familie nu putem exista, e clar. Trebuie să avem o colaborare continuă, foarte strânsă, pentru că pacienții sunt trimiși de către ei. Noi îi examin

Articolul in Revista MedFarm >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Prognoza meteo pentru Constanța, vineri, 28 iunie 2024

Ziua Constanta acum 6 ore
Mâine, 28 iunie 2024, în municipiul Constanța, soarele strălucește intens, oferind condiții meteo ideale pentru activități în aer liber. Temperatura este de aproximativ 28°C (82°F), cu o umiditate relativ scăzută de 49%. Vântul suflă cu o viteză de

Un tren care circula de la Praga la Budapesta s-a ciocnit cu un autobuz în Slovacia: cel puţin şase morţi şi cinci răniţi

Mediafax acum 2 ore
Cel puţin şase persoane au fost ucise şi alte cinci rănite după ce un tren de pasageri şi un autobuz s-au ciocnit la o trecere la nivel cu calea ferată din sudul Slovaciei, relatează The Guardian. Accidentul a avut loc imediat după ora 17:00 în apro

Studentul care a încercat să-și incendieze profesorul, reținut 24 de ore. Cap de acuzare: tentativă de omor VIDEO

Ziare.com acum 4 ore
Studentul din Constanţa care şi-a incendiat profesorul, joi, 27 iunie, nemulţumit fiind de nota pe care acesta i-a dat-o la un examen, a fost reţinut pentru tentativă de omor. El va fi prezentat instanţei de judecată cu propunere de arestare prevent

Dosar penal la Gorj, după ce subiectele proba de matematică a Evaluării Naţionale au apărut public

Mediafax acum 7 ore
Poliţişti din cadrul Poliţiei municipiului Târgu Jiu s-au sesizat din oficiu cu privire la faptul că, la o şcoală din Târgu Jiu a avut loc un incident, pe timpul desfăşurării probei scrise la matematică, din cadrul Evaluării Naţionale. „Din primele

UPDATE Coliziune între un autocar cu 20 de călători și o mașină la Hârlești, Bacău. A fost activat planul roșu de intervenție. Cinci persoane rănite

Ziare.com acum 7 ore
Inspectoratul pentru Situaţii de Urgenţă (ISU) Bacău a activat, joi seara, 27 iunie, Planul Roşu de Intervenţie, ca urmare a coliziunii dintre un autocar şi un autoturism în localitatea Hârleşti. UPDATE 21.01 Cinci persoane, dintre care trei sunt in

Copil de un an mort după ce a fost lovit cu mașina de tatăl său. Bărbatul consumase băuturi alcoolice

Ziare.com acum 7 ore
Un copil de un an a murit, joi, 27 iunie, după ce a fost lovit de maşina condusă de tatăl său, a declarat purtătorul de cuvânt al Inspectoratului de Poliţie Judeţean Botoşani, Delia Nenişcu. Potrivit sursei citate, accidentul a avut loc în curtea un

Nicuşor Dan: Îmi doresc ca PNL să facă parte din majoritatea din Consiliul General / Primarul general va începe negocierile după ”o clarificare la nivel naţional a partidelor”

News.ro acum 5 ore
Primarul general al Capitalei, Nicuşor Dan, anunţă, joi seară, că în viitorul mandat îşi doreşte ca PNL să facă parte din majoritatea care se va constitui în cadrul Consiiliului General. El a precizat că nu a început discuţiile cu partidele care au

Hotărârea de Guvern pentru stabilirea datei alegerilor prezidenţiale nu se află pe agenda şedinţei de Guvern de vineri

News.ro acum 5 ore
Guvernul a transmis, joi seară, agenda şedinţei de Guvern de vineri, iar proiectul de Hotărâre de Guvern pentru stabilirea datei alegerilor prezidenţiale nu se află pe ordinea de zi. PSD şi PNL nu s-au înţeles pe această temă şi s-au atacat reciproc

O vacă a ajuns pe Autostrada A3 şi a fost lovită de două maşini; un autoturism s-a răsturnat

Mediafax acum 5 ore
Potrivit Poliţiei Prahova, accidentul rutier a avut loc în comuna Gherghiţa, pe Autostrada A3. Din primele informaţii, o bovină a ieşit pe carosabil, fiind acroşată de două autoturisme. Una dintre maşini s-a răsturnat pe plafon. La sosirea echipajel

CNN: Opt lucruri de urmărit în dezbaterea dintre Biden şi Trump

News.ro acum 4 ore
Preşedintele Joe Biden şi predecesorul său, Donald Trump, se vor întâlni joi seară pentru prima dezbatere înaintea alegerilor prezidenţiale din 2024, un eveniment ce va consemna o premieră: este pentru prima oară când un preşedinte şi un fost preşed

Vremea

București
acum

19°
vin.

19°/33°
sâm.

21°/35°
dum.

21°/36°
lun.

21°/37°
Iasi
acum

20°
vin.

19°/31°
sâm.

21°/31°
dum.

20°/33°
lun.

19°/34°
Constanta
acum

17°
vin.

17°/26°
sâm.

21°/27°
dum.

21°/27°
lun.

21°/28°
Cluj-Napoca
acum

18°
vin.

17°/28°
sâm.

18°/28°
dum.

18°/31°
lun.

19°/32°
Timisoara
acum

18°
vin.

18°/29°
sâm.

19°/32°
dum.

21°/35°
lun.

22°/34°