Ministerul Finanţelor s-a avântat în restructurarea Fiscului, fără vreun plan coerent, pe care să-l bifeze, cu răbdare şi disciplină, ori de câte ori a îndeplinit vreun obiectiv fixat.
E freamăt mare în Ministerul Finanţelor: se schimbă vioi reglementările fiscale, Fiscul se reorganizează, fâlfâie prin birouri listele de concedieri. Ce era valabil la 1 ianuarie se modifică la 1 februarie şi apoi la 1 septembrie. Schimbările astea, care, privite cu luciditate, sunt un semnal de instabilitate fiscală, nu sunt evenimente impuse din afară, de vreun expert al Troikăi finanţatoare, aşa cum uneori suntem îndemnaţi, subtil, să credem. Nici FMI, nici Comisia Europeană şi nici Banca Mondială nu ne bagă pe gât, cu sila, vreo mărire anume de taxe. E treaba noastră. Toată această agitaţie fiscală, toată această incertitudine şi îngrijorare alimentată de fragmente de idei care ţâşnesc din interviurile marilor maeştri ai administraţiei statului arată că nu există o strategie clară, inteligentă şi realistă pentru a umple vistieria statului. De altfel, nu a fost transmis nici mediului de afaceri vreun mesaj coerent, din care acesta să înţeleagă ceva şi să-şi facă planuri pentru următorii ani.
Dezbaterea privind viitorul imediat al birurilor, câtă a existat, a fost oarecum moleşită de arşiţa verii şi acoperită de exotica luptă pentru coroanele şi sceptrele unor regate iluzorii. În paralel, Fiscul se reorganizează, iar din lupta asta au mai răzbătut unele strigăte revoltate ale funcţionarilor, speriaţi că-şi vor pierde locul de muncă, sau ale şefilor, frustraţi că-şi vor diminua importanţa în noua arhitectură a controlului fiscal. Din nou asistăm la o manevră obscură, despre care ştim că va duce la concedierea a 300-400 de funcţionari, într-un proces amplu de reorganizare a instituţiei controlului fiscal. La finalu
