Nokia vrea cu orice preţ să-şi promoveze noile telefoane, iar Lumia 1020 este vârful de lance. Smartphone-ul cu 41 de megapixeli şi cea mai bună cameră foto din lume a fost folosit pentru un fotoreportaj care va fi publicat în revista "National Geographic".
Nokia a colaborat cu "National Geographic" pentru a-şi promova noul telefon şi l-au contactat pe Stephen Alvarez, un fotograf care a fost peste tot în lume şi care a luat telefonul într-o excursie de 10 zile în sud-vestul SUA.
Stephen Alvarez explicând experienţa
"Când m-au sunat şi mi-au zis că-mi vor da un telefon ca să fotografiez pentru National Geographic aproape că mi-a venit să închid", a declarat fotograful pentru cotidianul "The Daily Telegraph". "Primul obstacol a fost cel mintal", a mai spus acesta.
Cu toate acestea, Alvarez consideră că rezultatele au fost uimitoare şi a reuşit să facă imagini la rezoluţie potrivită pentru o revistă de prestigiu ca "National Geographic". El a menţionat că cele mai grele imagini au fost cele făcute de-a lungul râului Colorado, în Arizona, unde voia să-i prindă pe cei care campau, dar erau la 230 de metri sub el.
Avantajele Lumia 1020 într-o asemenea excursie
Sfaturile lui Alvarez pentru fotografia pe smartphoneGândeşte-te la perspectivă şi la ce ai în background. Dacă vrei să schimbi perspectiva nu trebuie să fugi în altă parte, ci să mişti puţin telefonul.Simte lumina. Nu vrei să stai în lumină bună, ci acolo unde vezi lumina bună. Trage des şi nu te opri după prima imagine. Uită-te la subiect nu la ecran
Câteva fotografii făcute de Stephen Alvarez pentru National Geographic
Deşertul Mojave - Arizona
Utah - aşteptând cicliştii să coboare
Lizard Rock, Utah
Page, Arizona