Monseniorul Vladimir Ghika a fost beatificat, sâmbătă, la Romexpo, Bucureşti, în prezenţa a peste 10.000 de credincioşi, trei cardinali, 20 de episcopi şi peste 200 de preoţi.
Printre simpatizanţii noului Fericit s-au numărat şi politicieni români, dar şi oameni de cultură.
Astfel, au fost prezenţi foştii preşedinţi Ion Iliescu şi Emil Constantinescu, potrivit Mediafax.
Au mai venit şi foştii premieri Adrian Năstase şi Călin Popescu Tăriceanu, însoţiţi de soţii, Victor Ciorbea, consilierul prezidenţial Cristian Diaconescu, ambasadorul României pe lângă Sfântul Scaun Bogdan Tătaru-Cazaban, Theodor Paleologu, primarul Sectorului 1 Andrei Chiliman şi primarul Sectorului 2 Neculai Onţanu.
CITIŢI ŞI:O nouă LITURGHIE va avea loc duminică la Catedrala Sfântul Iosif
Neagu Djuvara, care a fost cununat de Vladimir Ghika, academicienii Eugen Simion, Constantin Bălăceanu-Stolnici şi Dan Berindei şi scriitorul Stelian Tănase au putut fi văzuţi de asemenea la ceremonie.
Biserica Ortodoxă Română a fost reprezentată de episcopul vicar patriarhal Varlaam Ploieşteanul, alături de celelate culte religioase.
Monseniorul Vladimir Ghika a fost beatificat, sâmbătă, la Romexpo, Bucureşti, în prezenţa a peste 10.000 de credincioşi, trei cardinali, 20 de episcopi şi peste 200 de preoţi.
Printre simpatizanţii noului Fericit s-au numărat şi politicieni români, dar şi oameni de cultură.
Astfel, au fost prezenţi foştii preşedinţi Ion Iliescu şi Emil Constantinescu, potrivit Mediafax.
Au mai venit şi foştii premieri Adrian Năstase şi Călin Popescu Tăriceanu, însoţiţi de soţii, Victor Ciorbea, consilierul prezidenţial Cristian Diaconescu, ambasadorul României pe lângă Sfântul Scaun Bogdan Tătaru-Cazaban, Theodor Paleologu, primarul Sectorului 1 Andrei Chiliman şi primarul Sectorului 2 Neculai Onţanu.
CITIŢI ŞI:O nouă LITURGHIE va ave