Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Business Report: Grupa mica de lux a Capitalei, afacere de 2 mil. euro pe an; Sistemul penitenciar din Romania: Cat costa un detinut si de ce nu munceste; Afaceri 45 de firme pe zi au intrat in insolventa in primele sapte luni ale acestui an

Publicat in HotNews, sâmbătă 31 august 2013 ·

Elvetia a ingropat securea razboiului fiscal cu SUA cu un acord care impune amenzi grele bancilor. Elvetia a ingropat securea razboiului fiscal cu Statele Unite prin semnarea unui acord care regleaza problema fondurilor nedeclarate depuse de americanii bogati in bancile elvetiene si care prevede amenzi grele pentru institutiile financiare care faciliteaza evaziunea fiscala, relateaza AFP, potrivit Mediafax. Bancile elvetiene trebuie sa declare daca doresc sa ia parte la acest program pentru a scapa de acuzatii penale din SUA. Marimea amenzilor, care pot ajunge pana la 50% din fondurile nedeclarate, nu a fost dezvaluita, dar factura va fi foarte mare, la limita suportabilitatii, potrivit Asociatiei Bancherilor Elvetieni. Elvetia si Statele Unite au negociat aproape trei ani acest acord, care pe parcursul timpului a suferit numeroase intorsaturi, noteaza Bursa.ro

E oficial: Romania poate exporta produse din carne de porc in China. Romania si China au semnat astazi un Memorandum de Intelegere privind sanatatea animala si siguranta alimentelor, care va oferi fermierilor si producatorilor romani posibilitatea de a intra cu carne si produse din carne de porc, dar si cu bovine vii pe o piata de doua miliarde de locuitori, cu o cerere imensa de produse alimentare. 'China este o tara cu o piata imensa si necesarul de produse alimentare este foarte mare. Azi (vineri n.r.) am discutat cu presedintele ANSVSA despre exportul Romanei de carne de porc si de pasare, dar si de vaci pentru reproducere si am semnat Memorandumul de Intelegere pentru cooperarea in domeniul carantinei animalelor, plantelor si sigurantei alimentelor dintre China si Romania. Sunt convins ca, prin eforturile comune ale celor doua institutii veterinare, relatiile dintre Romania si China in ceea ce priveste schimburile comerciale in domeniul alimentelor se vor dezvolta in continuare', a declarat, vi

Articolul in HotNews >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Aur pentru David Popovici în proba de 200 de metri liber de la Europenele de Natație

Wall-Street.ro acum 9 ore
Înotătorul român David Popovici a cucerit medalia de aur în proba de 200 m liber, vineri seara, la Campionatele Europene de nataţie de la Belgrad, relatează Agerpres. Victoria survine la câteva zile după ce Popovici și-a apărat titlul obținut și la

Euro 2024 Polonia - Austria 1-3. Victorie pentru naționala lui Ralf Ragnick!

Ziua Constanta acum 8 ore
Meciul dintre Polonia și Austria s-a încheiat cu scorul de 1-3, azi, 21 iunie 2024. În urma acestui rezultat, Austria a obținut primul succes din Grupa D de la EURO 2024 și ocupă locul 3. Lider este Franța, iar Olanda ocupă locul secund. Austriecii

TAROM, chartere pentru suporterii românii care vor să participe la meciul România - Slovacia

Wall-Street.ro acum 8 ore
TAROM introduce două curse speciale pentru suporterii care vor să participe la meciul România-Slovacia, ce va avea loc pe stadionul din Frankfurt, pe 26 iunie, informează compania printr-un comunicat. Astfel, pe 26 iunie, zborul special TAROM RO1301

Botoșani. Peste 300 de persoane, evacuate dintr-un mall!

Ziua Constanta acum 8 ore
Panică într-un mall din Botoșani, azi, 21 iunie 2024. Sute de persoane au fost evacuate! ”Un bărbat a sunat la 112 şi a anunţat că se simte un puternic miros de gaz. Pompierii din cadrul Detaşamentului Botoşani au ajuns, în cel mai scurt timp, la f

Soluția lui Marine Le Pen pentru ca Macron să scoată Franța din criză. "Preşedintelui nu-i rămâne decât demisia"

Ziare.com acum 6 ore
Marine Le Pen, lidera extremei drepte franceze, a apreciat vineri, 21 iunie, că preşedintelui Emmanuel Macron nu-i va rămâne "decât demisia pentru a ieşi potenţial din criza politică" declanşată prin dizolvarea Adunării Naţionale (camera inferioară)

Mandat european de arestare pentru Mario Iorgulescu în dosarul sechestrării de persoane

Ziua Constanta acum 8 ore
Judecătoria Sectorului 3 din București a emis, vineri, un mandat de executare a pedepsei închisorii și un mandat european de arestare pe numele lui Mario Iorgulescu (29 de ani), pentru săvârșirea infracțiunii de complicitate la lipsire de libertate

Accident feroviar în Maramureș Un copil de trei ani a murit după ce a fost prins sub roțile unui vagon de tren

Ziua Constanta acum 8 ore
Accident feroviar în Maramureș, azi, 21 iunie 2024! "Un copil în vârstă de trei ani a fost surprins sub roata unui vagon. Din păcate, acesta prezintă leziuni incompatibile cu viaţa (...) Se va interveni pentru degajarea corpului de pe liniile de ca

Ambasada SUA: Decizia preşedintelui României Klaus Iohannis de a-şi retrage candidatura pentru funcţia de secretar general al NATO e un exemplu al angajamentului său de a asigura unitatea şi consensul în cadrul Alianţei

News.ro acum 10 ore
Reprezentanţii Ambasadei Statelor Unite au precizat că decizia preşedintelui Klaus Iohannis de a-şi retrage candidatura pentru funcţia de secretar general al NATO este un exemplu al angajamentului său de a asigura unitatea şi consensul în cadrul Ali

Barcelona vrea să elimine închirierea apartamentelor pentru turişti până în 2029

G4Media acum 8 ore
Barcelona vrea să pună capăt închirierii apartamentelor turistice până în 2029 pentru a facilita accesul la locuinţe pentru rezidenţi, a anunţat vineri primarul acestui oraş din nord-estul Spaniei, care găzduieşte anual milioane de turişti, transmit

Atenționare de călătorie pentru români. Cresc timpii de așteptare la granița cu Bulgaria, în minivacanța de Rusalii

Ziare.com acum 7 ore
În perioada 21 - 24 iunie, este aşteptată o creştere a timpilor de aşteptare la trecerea prin punctele de frontieră bulgare, cu precădere pentru data de 21 iunie pe sensul către Republica Bulgaria şi, respectiv, pentru 24 iunie, pe sensul către Româ

Vremea

București
acum

20°
sâm.

20°/35°
dum.

19°/37°
lun.

21°/35°
mar.

19°/32°
Iasi
acum

18°
sâm.

18°/32°
dum.

17°/28°
lun.

19°/25°
mar.

16°/25°
Constanta
acum

16°
sâm.

16°/24°
dum.

20°/25°
lun.

20°/26°
mar.

21°/24°
Cluj-Napoca
acum

18°
sâm.

18°/32°
dum.

18°/27°
lun.

16°/25°
mar.

14°/27°
Timisoara
acum

22°
sâm.

22°/38°
dum.

19°/32°
lun.

19°/31°
mar.

15°/32°