Mesajul a fost trimis. Multumesc!

SUA şi Franţa consideră că este nevoie de UN MESAJ PUTERNIC împotriva regimului sirian

Publicat in Antena 3, sâmbătă 31 august 2013 ·

Francois Hollande şi Barack Obama au îndemnat vineri comunitatea internaţională să transmită un "mesaj puternic" regimului lui Bashar al-Assad, pe care îl consideră "responsabil" de masacrul chimic de la 21 august, a anunţat Palatul Elysée într-un comunicat, relatează AFP, conform Mediafax.

"Cei doi şefi de stat au convenit că membrii comunităţii internaţionale nu pot tolera folosirea armelor chimice, că ei trebuie să considere responsabil regimul sirian şi să transmită un mesaj puternic de denunţare a acestei utilizări" a armamentului chimic, a anunţat preşedinţia franceză într-un comunicat, după câteva ore de la o conversaţie telefonică între cei doi lideri.

Ei "au discutat astăzi (vineri) despre folosirea armelor chimice pe 21 august de către regimul lui Bashar al-Assad", a anunţat preşedinţia franceză, o formulare care sugerează că responsabilitatea regimului nu le mai provoacă vreun dubiu.

"Aliaţi apropiaţi şi prieteni", se subliniază în comunicat, preşedinţa subliniind că "Franţa şi Statele Unite vor continua să se consulte pe tema Siriei şi tuturor celorlalte probleme care pun joc securitatea internaţională".

În urma acestei conversaţii telefonice, care a început spre ora locală 18.15 (19.15, ora României) şi care s-a prelungit trei sferturi de oră, cei doi preşedinţi au ajuns la concluzia că "împărtăşesc aceeaşi certitudine cu privire la natura atacului chimic şi responsabilitatea neîndoielnică a regimului" Bashar al-Assad, a declarat o sursă din anturajul şefului statului francez pentru AFP.

François Hollande, care a "evocat hotărârea Franţei de a reacţiona şi a nu lăsa aceste crime nepedepsite", a "simţit aceeaşi hotărâre de partea lui Obama", a adăugat această sursă.

Cei doi preşedinţi au discutat anterior la telefon pe 25 august despre "răspunsuri" faţă de atacul chimic com

Articolul in Antena 3 >>

Citeste si top 10 stiri de azi

UPDATE - Elena Lasconi a fost aleasă preşedinte al USR în urma votului membrilor partidului: De astăzi, începe reconstrucţia USR / Ce spune despre candidatura la Preşedinţie / Reacţia lui Dominic Fritz - VIDEO

News.ro acum 19 minute
Elena Lasconi a fost votată de membrii USR preşedinte al formaţiunii, în urma unui scrutin care a avut loc pe parcursul a două zile, primind 7.701 voturi. Ea a câştigat cu un procent de 68,14% din voturile exprimate. Lasconi a declarat că de astăzi

NATO: Mark Rutte va fi următor secretar general al organizației

Press Alert acum o ora
Aliații NATO l-au desemnat miercuri pe premierul olandez Mark Rutte să fie următorul șef al NATO. Funcția a fost vizată și de președintele României, Klaus Iohannis, dar acesta s-a retras din cursă în urmă cu câteva zile. Anunțul a fost făcut prin in

Varujan Vosganian a devenit noul președinte al Uniunii Scriitorilor din România, după moartea lui Nicolae Manolescu

Ziare.com acum 31 minute
Scriitorul și politicianul Varujan Vosganian a devenit preşedinte al Uniunii Scriitorilor din România, în urma scrutinului de miercuri, 26 iunie. Vosganian, înscris în organizație ca scriitor de poezie, a obținut la vot o majoritate covârșitoare. De

A cedat sistemul de climatizare de pe Aeroportul Otopeni în plină caniculă. Călătorii se sufocă din cauza căldurii

Ziare.com acum 3 ore
E haos pe aeroportul Otopeni, cea mai mare aerogară din România, după ce sistemul de climatizare a cedat, iar atmosfera a devenit de-a dreptul sufocantă. "Temperaturile caniculare care ajung la 40 de grade Celsius au suprasolicitat sistemul de clima

Meciul România – Slovacia, decisiv pentru calificarea în optimile EURO 2024, se vede în două pieţe din Timişoara

Press Alert acum 3 ore
Jocul România – Slovacia, ultimul din grupa E al „tricolorilor” la EURO 2024, va putea fi vizionat de timişoreni în două pieţe publice din oraş. Partida decisivă va fi redată live pe ecrane atât în Piaţa Libertăţii, într-un nou eveniment organizat d

Știri Constanța O femeie din Mangalia, dată dispărută! Sunați la 112 dacă o vedeți

Ziua Constanta acum o ora
La data de 26 iunie a.c., polițiști din cadrul Poliției Municipiului Mangalia au fost sesizați cu privire la plecarea voluntară a numitei Funieru Cătălina, de 46 de ani, din municipiul Mangalia, județul Constanța. La data de 13 mai a.c., aceasta a

Ziua Drapelului Național, marcată și în Miercurea-Ciuc

Informația Harghitei acum o ora
De peste două decenii – odată cu adoptarea Legii nr. 96 din 1998, Legea Drapelului Național –, data de 26 iunie coincide cu Ziua Drapelului Național. Tricolorul a fost decretat, pentru prima dată ca simbol național, de către Guvernul Revoluționar pr

Cod galben de viituri pe râuri din mai multe județe. Care sunt zonele vizate

Ziare.com acum o ora
Hidrologii avertizează cu privire la posibilitatea producerii, până joi la prânz, 27 iunie, a unor viituri pe râuri din Crişana, Banat, Transilvania şi Oltenia, fiind instituit Cod galben. Specialiştii Institutului Naţional de Hidrologie şi Gospodăr

Louis Vuitton retrage de pe piață bluza inspirată din ia românească: „A fost o greșeală involuntară”

Adevarul acum 2 ore
După uriașul val de controverse iscat în mediul online, brandul francez de modă Louis Vuitton a retras de pe site-ul său bluza din in inspirată din ia românească.

Papa Francisc îi numește pe traficanții de droguri „asasini”. "Nu putem ignora intenţiile şi acţiunile lor malefice”

Ziare.com acum 39 minute
Papa Francisc s-a pronunţat miercuri, 26 iunie, împotriva legalizării drogurilor şi i-a denunţat pe traficanţii de droguri numindu-i "asasini", făcând totodată apel la ajutor şi sprijin pentru persoanele dependente, informează Reuters. Suveranul Pon

Vremea

București
acum

30°
mie.

20°/32°
joi

20°/34°
vin.

18°/34°
sâm.

21°/35°
Iasi
acum

29°
mie.

17°/29°
joi

17°/30°
vin.

19°/32°
sâm.

20°/32°
Constanta
acum

29°
mie.

20°/29°
joi

19°/25°
vin.

21°/26°
sâm.

21°/27°
Cluj-Napoca
acum

27°
mie.

18°/28°
joi

17°/29°
vin.

16°/28°
sâm.

18°/28°
Timisoara
acum

32°
mie.

19°/32°
joi

18°/32°
vin.

18°/29°
sâm.

20°/32°