Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Caricaturistul oltean Gogu Neagoe se iubeşte cu Ancuța Cârcu „Mama natură” a PRM

Publicat in Ziarul Profit - Arges, sâmbătă 31 august 2013 ·

Caricaturistul oltean Gogu Neagoe se iubeşte cu Ancuța Cârcu, botezată și „Mama natură” a PRM, care are cei mai mari sâni din politica românească.

Iubire, mare iubire între un caricaturist oltean şi o bistriţeancă cu ambiţii de a ajunge noua „viperă sexy” a lui Vadim.

Artistul plastic din Olt trăieşte o poveste de dragoste cu Anca Cârcu, femeia cu cei mai mari sâni din politică și din Romania. Astfel că sunt șanse mari să  jucăm la nunta lor chiar la anul.

Între Gogu Neagoe şi Anca Cârcu s-a legat o iubire rapidă, după ce olteanul cu succes, stabilit în Bucureşti, a întâlnit-o pe Anca la câteva evenimente mondene ei vorbesc și la telefon.

Ceva mai discreţi în a-şi face cunoscută relaţia de dragoste, cei doi par să se concentreze în acest moment pe carierele lor.

Anca visează să se mărite cu Neagoe, dar mai mult își dorește o carieră în politică. Eşecul de la alegerile parlamentare din 2012 nu au demoralizat-o.

Fostă „fată de la pagina 5  în anul 2005”, PRM-ista visează la un post de europarlamentar în 2014. Până atunci își împarte timpul între activitatea de moderator tv la un post local din Bistriţa Năsăud şi iubitul din Bucureşti.

Oltean cu suces Gogu Neagoe este membru al Asociaţiei Caricaturiştilor Profesionişti din România din 2006, iar din anul 2008 este membru al Asociaţiei Internaţionale de Arte Plastice din Germania.

A participat la numeroase festivaluri naţionale şi internaţionale de pictură şi caricatură, iar lucrările sale se află în colecţii particulare din România şi din străinătate.

Caricaturile artistului sunt expuse în muzee de artă din Australia, SUA, Los Angeles, Iran, Franţa, Italia, Germania, China, Japonia, Bulgaria, Belgia, Grecia.

0 comentarii   | 27 vizualizari

  Carusel stiri in top Bucharest International Air Show, cel ma

Articolul in Ziarul Profit - Arges >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Formula 1: George Russell, în pole position la Marele Premiu al Canadei

News.ro acum 2 ore
George Russell (Mercedes) va porni de pe prima poziţie a grilei în Marele Premiu al Canadei, a noua etapă a Campionatului Mondial de Formula 1. Pentru Russell este primul pole position din acest sezon. "Este extraordinar, mă simt atât de bine. Atât

Lumea presei este în doliu. A murit Christophe Deloire, directorul general al organizaţiei Reporteri fără frontiere

Ziare.com acum 3 ore
Christophe Deloire, directorul general al organizaţiei Reporteri fără frontiere (Reporters Sans Frontieres, RSF), a murit sâmbătă, 8 iumie, la vârsta de 53 de ani, a anunţat organizaţia care apără libertatea presei în lume, informează AFP. Francezul

Punctele temporare de trecere a frontierei din vestul ţării, deschise şi duminică

Press Alert acum 4 ore
Foto: arhivă Punctele temporare de trecere a frontierei vor fi deschise duminică, la cererea autorităților maghiare, în contextul desfășurării alegerilor, a anunțat Poliția de frontieră. „La solicitarea autorităților maghiare, în cursul zilei de dum

A murit Lazăr Vlăsceanu, cel mai mare sociolog al educației din România

G4Media acum 4 ore
Astăzi a murit Lazăr Vlăsceanu, cel mai mare sociolog al educației din România. Intelectual de anvergură, cu doctoratul obținut la London University, Institute of Education, în 1976, autor a numeroase volume și cercetări în domeniul educației și cel

UPDATE - Armata israeliană a salvat în viaţă patru ostatici din Gaza. Hamas spune că raidul în zonă s-a soldat cu cel puţin 200 de morţi/ Aripa armată a Hamas afirmă că Israelul a ucis o parte dintre ostatici în timpul operaţiunii

News.ro acum 2 ore
Patru ostatici israelieni - o femeie şi trei bărbaţi - au fost salvaţi în viaţă de trupele israeliene din captivitatea Hamas într-o operaţiune îndrăzneaţă desfăşurată în centrul Fâşiei Gaza în cursul zilei de sâmbătă, a anunţat armata israeliană (ID

Iga Swiatek câştigă al treilea trofeu consecutiv la Roland Garros

Mediafax acum 8 ore
Swiatek, principala favorită, a fost condusă cu 2-1 la începutul meciului de pe Court Philippe Chatrier, înainte de a câştiga următoarele 10 game-uri pentru a-şi adjudeca setul inaugural şi a conduce cu 5-0 în cel de-al doilea. Partida a durat doar

Bihor - Doi tineri aflaţi într-o barcă gonflabilă prinsă într-un vârtej, pe Crişul Repede, în zona Podului Dacia din Oradea, salvaţi de pompierii militari

News.ro acum 3 ore
Doi tineri aflaţi într-o barcă gonflabilă prinsă într-un vârtej, pe Crişul Repede, în zona Podului Dacia din Oradea au fost salvaţi sâmbătă seară de pompierii militari

Hunedoara: Dosar penal pentru coruperea alegătorilor, după ce un bărbat i-a oferit unei bătrâne o sumă de bani pentru a o determina să îl voteze la alegerile locale de duminică

News.ro acum 4 ore
Poliţiştii din oraşul Haţeg, judeţul Hunedoara, s-au autosesizat din oficiu, după ce pe o reţea de socializare un bărbat dezvăluia că o bătrână din comuna Pui a primit o sumă de bani de la un bărbat pentru a o determina pe aceasta să îl voteze la al

ANM a emis, sâmbătă, o avertizare de cod portocaliu pentru Capitală şi judeţul Ilfov / Vor fi semnalate descărcări electrice, averse, grindină de dimensiuni medii şi vijelie

News.ro acum 9 ore
Administraţia Naţională de Meteorologie a emis o avertizare meteorologică cod portocaliu, pentru Municipiul Bucureşti şi judeţul Ilfov, valabil sâmbătă, în intervalul orar 15.42 - 16.30. De asemenea, a fost remis şi un mesaj de avertizare prin siste

Arest preventiv pentru bărbatul care a atacat-o pe Mette Frederiksen, premierul danez

Mediafax acum 7 ore
„Având în vedere faptul că acuzatul nu are nicio legătură cu Danemarca, există riscul de evadare”, a declarat judecătorul de la tribunalul oraşului Copenhaga ca fiind unul dintre motivele pentru sentinţa privativă de libertate, potrivit radiodifuzor

Vremea

București
acum

20°
dum.

19°/33°
lun.

22°/37°
mar.

20°/36°
mie.

23°/38°
Iasi
acum

18°
dum.

17°/30°
lun.

18°/33°
mar.

18°/32°
mie.

17°/26°
Constanta
acum

17°
dum.

17°/25°
lun.

20°/26°
mar.

20°/26°
mie.

21°/25°
Cluj-Napoca
acum

17°
dum.

16°/28°
lun.

17°/29°
mar.

15°/28°
mie.

14°/22°
Timisoara
acum

19°
dum.

19°/31°
lun.

19°/31°
mar.

17°/30°
mie.

15°/24°