La două săptămâni de la moartea “regelui” Cioabă, şi “împăratul” Iulian are mari probleme de sănătate. Acesta a fost internat duminică la Spitalul Județean din Pitești.
Împăratul romilor, Iulian Rădulescu, a ajuns, duminică, cu o ambulanţă, la Spitalul Judeţean de Urgenţă din Piteşti pentru investigaţii medicale, după ce a acuzat o stare de rău cauzată de probleme cardiace, în prezent starea sa fiind stabilă.
Dan Stănescu, regele internaţional al tuturor romilor creştini de pretutindeni, a declarat că Iulian Rădulescu s-a prezentat la control la spitalul din Costeşti, judeţul Argeş, dar pentru că la această unitate medicală nu există doctor cardiolog a fost dus cu salvarea la Piteşti.
”Împăratul nostru nu s-a simţit prea bine şi s-a dus la spital pentru un control, el a venit de ieri (n.r. – sâmbătă) aici, la Costeşti, la Casa Regală, unde a participat la stabor, iar azi dimineaţă (n.r. duminică) a acuzat o stare de rău şi de oboseală, gândiţi-vă că are o vârstă înaintată, 75 de ani, iar ieri a venit cu maşina conducând de la Sibiu până în Argeş. Am fost cu dânsul la spitalul de aici, de la noi, de la Costeşti, dar unitatea nu are medic cardiolog, de gardă era un doctor pediatru, şi în acest condiţii a fost dus cu salvarea la Spitalul Judeţean de Urgenţă din Piteşti, unde va fi consultat de către un medic cardiolog”, a declarat Dan Stănescu.
Primele date medicale arată că Iulian Rădulescu ar fi suferit un simptom de sindrom coronarian acut.
Iulian Rădulescu (cunoscut ca “Rex Mundi” in cadrul lojii masonice “Curcubeul de Cupru”) s-a născut în anul 1938.
A absolvit la seral cursurile Grupului Școlar Agricol din cadrul penitenciarului Aiud, promovându-și examenul de bacalaureat în anul 1999 la un liceu seral din Sibiu, după ce încercase inutil cu un an în urmă să promoveze doi ani de studiu într-unul singu