MELOMAN. Duminică a debutat în Bucureşti cea de-a XXI-a ediţie a Festivalului „George Enescu“, iar timp de aproape o lună, România va fi Capitala mondială a muzicii clasice. „Adevărul“ vă spune povestea celui mai mare fan al festivalului, profesorul ploieştean Alexandru Bădulescu
Festivalul Internaţional „George Enescu“ este cel mai important eveniment cultural organizat în România. Ediţia a XXI-a a festivalului se desfăşoară între 1 şi 28 septembrie şi va transforma Bucureştiul într-o capitală a creativităţii.
„Bucureştiul creativ“ este un proiect original, care se va derula în timpul festivalului cu scopul de a arăta patrimoniul cultural şi spiritul creativ al românilor. În total, sunt programate peste 150 de evenimente, care vor avea loc în Bucureşti şi în mai multe oraşe din ţară: Arad, Bacău, Braşov, Craiova, Cluj, Dorohoi, Iaşi, Oradea, Sibiu şi Timişoara.
Comoara
Cea mai bogată colecţie de documente, programe şi publicaţii dedicate ediţiilor Festivalului „George Enescu“ o deţine profesorul ploieştean Alexandru Bădulescu, în vârstă de 84 de ani. Absolvent de Conservator, doctor în muzicologie şi încă director al Muzeului „Paul Constantinescu“ din Ploieşti, profesorul Bădulescu este o istorie a culturii româneşti, domeniu în care a lucrat neîntrerupt 60 de ani.
Fascinat de personalitatea lui George Enescu, a adunat o adevărată comoară, demnă de un muzeu al muzicii clasice româneşti. Întreaga istorie a Festivalului „George Enescu“, cu cele 20 de ediţii de până acum, este recompusă prin sute de documente, de la programe de festival, bilete de intrare, buletine informative şi publicaţii dedicate personalităţilor care au concertat de-a lungul anilor la Bucureşti. Singura ediţie la care nu a reuşit să ajungă, dar pe care a ascultat-o integral la radio, a fost prima, cea din 1958.
Două bijuterii
Pe multe dintre filele îngălben