Peste 400 de candidaţi au lipsit de la ultima probă scrisă din cea de-a doua sesiune de bacalaureat, dintre cei 1611 absolvenţi de liceu înscrişi fiind prezenţi 1233.
Cei mai mulţi candidaţi au lipsit de la proba de biologie – 176 absenţi din cei 522 înscrişi, şi la geografie – 138 absenţi din cei 529 înscrişi. Nu a lipsit nimeni de la economie – 4 înscrişi şi tot atâţia participanţi, şi filosofie, unde singurul candidat înscris la probă a şi participat.
Prima afişare a rezultatelor va avea loc pe data de 2 septembrie, până la ora 12, iar contestaţiile vor putea fi depuse, în aceeaşi zi, în intervalul orar 12-16.
Soluţionarea contestaţiilor este programată între 3 şi 4 septembrie, iar rezultatele finale vor fi făcute publice joi, 5 septembrie.
Evaluarea lucrărilor are loc în cele două centre zonale, organizate la Colegiul Tehnic „Samuil Isopescu” şi Colegiul Economic „Dimitrie Cantemir”.
La cea de-a doua sesiune de bacalaureat, desfăşurată la Suceava în 8 centre de examen, s-au înscris 2599 de candidaţi, unii dintre ei având probe echivalate întrucât le-au promovat în sesiuni anterioare.
Doi candidaţi au fost eliminaţi de la proba scrisă de română, după ce au încercat să copieze.