Poliţia municipiului Suceava a fost sesizată pe 29 august a.c., că, pe str. Aurora din municipiu, a avut loc un eveniment rutier în care a fost implicat un minor.
În urma efectuării verificărilor, aflăm de la poliţie, s-a stabilit că, în jurul orei 18.10, Ioan G., de 34 de ani, localnic, posesor al permisului de conducere categoria „B” din anul 2003, în timp ce îşi conducea autoturismul pe str. Aurora, a acroşat un minor în vârstă de aproximativ 10-11 ani, care, nesupravegheat, a pătruns în fugă pe carosabil şi s-a lovit de partea laterală stângă a maşinii.
Conducătorul auto a apelat „S.N.U.A.U. 112”, a anunţat evenimentul şi a declarat faptul că, imediat după producere, la faţa locului au apărut şi două persoane adulte, care au pretins că sunt părinţii minorului. Împreună, au plecat de la locul faptei, înainte de sosirea ambulanţei şi a echipajului de poliţie, motivul declarat la poliţie fiind acela că minorul nu a suferit vătămări corporale.
Conducătorul auto a fost testat cu aparatul etilotest, rezultatul fiind negativ.
Cercetările continuă pentru identificarea copilului, după care se va dispune procedural.