Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Damascul a îndemnat Congresul SUA să blocheze o acţiune militară

Publicat in Ziarul Financiar, duminică 1 septembrie 2013 ·

Damascul a îndemnat duminică membrii Congresului american să "dea dovadă de înţelepciune" şi să blocheze acţiuni pe teritoriul sirian, calificându-l totodată pe preşedintele Barack Obama drept "ezitant şi confuz", relatează AFP.

Pe de altă parte, Damascul a acuzat Parisul, care a trecut în prima linie alături de Washington în susţinerea unor atacuri aeriene împotriva unor ţinte aparţinând regimului sirian, că este "iresponsabil" şi că "susţine" Al-Qaida.

Duminică, într-o primă reacţie oficială faţă de decizia preşedintelui american de a solicita autorizarea Congresului în vederea unei acţiuni în Siria, Fayçal Moqdad le-a spus unor jurnalişti că "preşedintele Obama era în mod clar ezitant, dezamăgit şi confuz în momentul în care vorbea ieri (sâmbătă). Nimeni, indiferent că este vorba despre preşedintele Statelor Unite sau alt preşedinte, nu poate justifica o agresiune nejustificabilă".

"Există un Guvern responsabil în Siria, dar Guvernul de la Paris este iresponsabil (...). Politicienii francezi au înşelat poporul francez şi s-au comportat în mod iresponsabil. Ei au falsificat faptele şi susţin organizaţii ca Al-Qaida", a adăugat acesta.

Preşedintele francez François Hollande "şi ministrul său de Externe înşală poporul francez, cu scopul de a-şi justifica politica eronată în Siria. Ei vor eşua", în opinia sa.

"Acuzaţiile (americane) privind folosirea de către Siria a unor asemenea arme nu au niciun fundament", a continuat Moqdad. "Arme chimice au fost utilizate de către Al-Qaida şi cei aflaţi în solda sa, cu ajutorul a ceea ce oferă Turcia, Arabia Saudită şi alte ţări acestor terorişti", a subliniat el.

În schimb, la Beirut, opoziţia siriană a îndemnat duminică membrii Congresului american să "opteze corect" şi să autorizeze o acţiune împotriva regimului de la Damasc, aşa cum le-a cerut preşedintele Obama.

Coaliţia

Articolul in Ziarul Financiar >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Un avion de mici dimensiuni s-a prăbușit la Gura Portiței. Două persoane au murit

HotNews acum o ora
Un avion de mici dimensiuni cu două persoane la bord s-a prăbuşit, duminică seară, în zona Gura Portiţei din Delta Dunării. Victimele nu au putut fi salvate, anunță Departamentul pentru Situații de Urgență. Accidentul aviatic a avut loc în jurul ore

Atenţionare de călătorie pentru românii care merg în vacanță în Italia. Cod roşu de incendii de vegetaţie pentru mai multe provincii din Sicilia

HotNews acum o ora
Ministerul Afacerilor Externe informează românii care se află, tranzitează sau vor să călătorească în regiunea Sicilia din Italia că autoritățile au emis un buletin de alertă care vizează pericolul de producere a incendiilor de vegetaţie luni, 21 iu

Două persoane, căzute într-o prăpastie pe Defileul Jiului! Pompierii, chemați în ajutor

Ziua Constanta acum 46 minute
Intervenție de urgență în această seară pentru salvarea a două persoane căzute într-o prăpastie pe Defileul Jiului. Potrivit IGSU, în urma unui apel la 112, care anunța faptul că o persoană a căzut într-o prăpastie, pe Defileul Jiului, salvatorii s-

Irina Begu a câștigat turneul UniCredit Iași Open

Ziua Constanta acum 2 ore
Jucătoarea română de tenis Irina Begu a câștigat turneul UniCredit Iași Open (WTA 250), dotat cu premii totale de 239.212 euro, duminică, după ce a învins-o în finală pe elvețianca Jil Teichmann, cu 6-0, 7-5. Irina Begu (34 ani, 110 WTA), cap de ser

Accident grav cu mai multe motociclete pe Transalpina. Traficul este oprit, intervin elicoptere SMURD

HotNews acum 4 ore
Trei motociclete au fost implicate, duminică, într-un accident rutier produs pe Transalpina. În urma accidentului, traficul rutier a fost blocat, fiind alertate două elicoptere SMURD pentru preluarea victimelor, anunță ISU Alba și Centrul Infotrafic

Marius Tucă Show începe luni, 21 iulie, de la ora 20.00, LIVE pe Gândul. Invitat: Gheorghe Piperea

Gandul acum 49 minute
Marius Tucă Show începe luni, 21 iulie, de la ora 20.00, live pe Gândul. Invitatul zilei este Gheorghe Piperea, europarlamentar. Emisiunea poate fi urmărită live pe Facebook și pe canalul de YouTube Gandul. „Tineți aproape!”…

Un șofer a blocat autostrada A1 cu un camion, pe sensul Pitești – București. Ce a urmat apoi

Cancan acum o ora
Scene neobișnuite duminică după-amiază pe Autostrada A1, pe sensul Pitești – București, unde traficul a fost complet blocat în urma unui protest neașteptat. Un șofer de camion a oprit vehiculul de mare tonaj de-a latul carosabilului, s-a urcat pe ca

Bărbat arestat preventiv, după ce şi-a agresat cu un cuţit soţia în tren, de față cu călătorii, în Mureș

HotNews acum 2 ore
Bărbatul a fost prins de polițiști după ce unul dintre călători a sunat la 112, iar în următoarea gară poliţiştii au urcat în vagon, preluând atât victima, cât şi agresorul. Ulterior, acesta a fost arestat pentru 30 de zile. Incidentul a avut loc pe

Zeci de magistrați, unii pensionari, plătesc chirie între 60 și 197 de lei în locuințe din centrul Capitalei puse la dispoziție de Ministerul Justiției

HotNews acum 3 ore
81 de persoane – foști sau actuali magistrați, avocați sau notari – stau în locuințe de serviciu ale Ministerului de Justiție. Printre ei, foști șefi ai instanței supreme. Chiriașii plătesc între 60 și 197 de lei. 36 dintre ei sunt pensionari „speci

FOTO VIDEO Îmbrânceli cu jandarmii la un protest în Piața Victoriei / Manifestanții scandează „Florin Georgescu președinte”

HotNews acum 9 ore
În Piața Victoriei din fața Guvernului au avut loc duminică mai multe îmbrânceli cu jandarmii ale celor veniti la un protest de susținere a lui Florin Georgescu. Sute de persoane, cu steaguri tricolore, au venit duminică înn jurul orelor prânzului,

Vremea

București
acum

26°
dum.

18°/33°
lun.

20°/37°
mar.

25°/41°
mie.

23°/37°
Iasi
acum

24°
dum.

17°/31°
lun.

19°/33°
mar.

20°/38°
mie.

18°/33°
Constanta
acum

23°
dum.

19°/30°
lun.

20°/35°
mar.

24°/30°
mie.

23°/27°
Cluj-Napoca
acum

24°
dum.

17°/28°
lun.

17°/32°
mar.

20°/32°
mie.

18°/31°
Timisoara
acum

26°
dum.

19°/33°
lun.

18°/39°
mar.

20°/33°
mie.

20°/36°