Mesajul a fost trimis. Multumesc!

CRIZA SIRIA. Oficial iranian la Damasc: Americanii nu pot ameninţa fără să se aştepte ca interesele lor să nu fie ameninţate

Publicat in Romania Libera, luni 2 septembrie 2013 ·

Un responsabil iranian aflat în vizită la Damasc, a prevenit duminică Washingtonul că interesele americane vor fi "ameninţate" dacă vor lansa un atac asupra regimului sirian, aliat al Teheranului, informează Mediafax.

"Sper că Statele Unite nu vor realiza o astfel de acţiune precipitată şi iraţională, dată fiind situaţia sensibilă din regiune", a afirmat Allaeddine Borujerdi, preşedinte al Comisiei de Afaceri externe a parlamentului iranian aflat în vizită de sâmbătă în capitala siriană.

"Problemele securităţii din regiune sunt intim legate, americanii nu pot ameninţa statele din zonă şi să se aştepte ca interesele lor să nu fie ameninţate", a adăugat el în cursul unei conferinţe de presă la ambasada iraniană de la Damasc.

"Dacă Statele Unite vor comite o prostie, răspunsul nostru va fi decisiv", a prevenit el, fără a face alte precizări, conform traducerii în arabă a interpretului său.

"Noi în Iran vom face faţă cu forţă oricărei agresiuni şi ne vom apăra interesele naţionale", a adăugat Borujerdi, întrebat de jurnalişti în legătură cu reacţia Teheranului în cazul unui atac asupra ţintelor siriene.

Acesta făcea referire la axa strategică care leagă ţara sa de regimul sirian şi Hezbollahul libanez, care luptă alături de armata siriană contra rebelilor.

Mai mulţi responsabili iranieni politici şi militari au lansat avertizări la adresa Washingtonului în cazul unor lovituri împotriva regimului sirian, acuzat că a ucis civili cu arme chimice.

Conducătorul suprem iranian, Ali Khamenei a declarat că o intervenţie militară împotriva Siriei "ar fi un dezastru pentru regiune".

Preşedintele american Barack Obama a cerut sâmbătă seară Congresului autorizaţia de a ataca regimul sirian şi a amânat perspectiva unei intervenţii care părea iminentă.

Un responsabil iranian aflat în vizită la Damasc, a prevenit duminică Washi

Articolul in Romania Libera >>

Citeste si top 10 stiri de azi

MAE Șase cetăţeni români care solicitaseră sprijin pentru evacuare au părăsit Noua Caledonie

Ziua Constanta acum 27 minute
Ministerul Afacerilor Externe (MAE) informează că în urma demersurilor complexe derulate prin intermediul Consulatului General al României la Paris și al Ambasadei României la Canberra, în colaborare cu autorităţile franceze și australiene, toţi cei

Instanța a suspendat recuperarea prejudiciului în dosarul Voiculescu - Institutul de Cercetări Alimentare

Ziua Constanta acum 57 minute
Tribunalul Bucureşti a dispus suspendarea executării sentinţei prin care instanţa a decis recuperarea prejudiciului în dosarul în care Dan Voiculescu a fost condamnat la 10 de ani de închisoare pentru corupţie pentru privatizarea Institutului de Cer

Modul în care companiile aeriene stabilesc preţurile biletelor de avion, analizat de Consiliul Concurenței

HotNews acum 2 ore
Consiliul Concurenţei a declanşat o analiză care vizează modul în care companiile aeriene stabilesc nivelul preţurilor biletelor de avion pentru rutele care au plecare din România. Pe AeroportFoto: HotNews.ro / Victor Cozmei „Consiliul Concurenţei a

UPDATE - Fetiţa de 8 ani dispărută dintr-o localitate din judeţul Botoşani a fost găsită decedată, cu urme de sânge, într-o lizieră de salcâmi / Unchiul ei, suspectat că a violat-o şi a ucis-o a fost prins / S-au tras focuri de armă

News.ro acum 4 ore
Fetiţa de 8 ani dispărută dintr-o localitate din judeţul Botoşani a fost găsită decedată, în noaptea de vineri spre sâmbătă, într-o lizieră de salcâmi de la marginea satului. Se presupune că a fost violată şi apoi ucisă de către unchiul său, Acesta

Monica Niculescu a câştigat turneul de la Strasbourg la dublu

News.ro acum o ora
Perechea Monica Niculescu/Cristina Bucşa (România/Spania) a câştigat, sâmbătă, proba de dublu din cadrul turneului de categorie WTA 500 de la Strasbourg. Niculescu şi Bucşa au învins în finală echipa Asia Muhammad/Aldila Sutjiadi (SUA/Indonezia), sc

Ciolacu: Ţara noastră e o ţară foarte sigură. Rusia nu va ataca România

HotNews acum 5 ore
Premierul Marcel Ciolacu a dat asigurări, sâmbătă, că România este o ţară sigură şi că Rusia nu va ataca România, chiar dacă la graniţele ţării este un război. Marcel CiolacuFoto: Inquam Photos / George Călin „Ţara noastră e o ţară foarte sigură. Su

Fost lider de sindicat la o instituţie de stat, cercetat pentru lipsa a 350.000 de lei din cotizaţii

HotNews acum 2 ore
Fostul preşedinte al Sindicatului Lucrătorilor Poştali din România, filiala Constanţa, este acuzat de delapidare. Acesta nu ar fi putut prezenta documente justificative pentru 350.000 de lei, bani proveniţi din cotizaţii. Vineri, poliţiştii şi procu

Marcel Ciolacu: Lugojul este unul dintre oraşele care depăşesc Guvernul României, în direcţie greşită/ În 10 ani am fost conduşi cu ură/ În USR nu sunt altceva decât nişte ipocriţi, nişte mincinoşi

News.ro acum o ora
Premierul Marcel Ciolacu, care a participat, sâmbătă, la Lugoj, la lansarea candidaţilor PSD pentru alegerile locale, a subliniat că Lugojul a stagnat în lipsa unui plan administrativ. El s-a referit şi la conducerile guvernelor din ultimii 10 ani ş

Nicolae Ciucă: Tinerii vor schimbarea, oameni buni, şi când vă spun chestiunea asta mă trec fiorii

HotNews acum 3 ore
Liderul PNL, Nicolae Ciucă, a declarat, sâmbătă, la Dăbuleni, în judeţul Dolj, că îl „trec fiorii” când vede tinerii implicaţi în politică, ce vor schimbare. Liderul PNL, Nicolae CiucaFoto: Inquam Photos / Saul Pop El a spus că în zona Olteniei nime

Sociologul Vasile Dîncu: În momentul acesta, sondajele arată că Mircea Geoană are o candidatură credibilă / Ar putea să fie în finala prezidenţială

News.ro acum 5 ore
Sociologul Vasile Dîncu (PSD) a explicat, sâmbătă, că Mircea Geoană este, în acest moment, un personaj credibil, având în vedere că ocupă cea mai înaltă funcţie deţinută de un român în sistemul internaţional. Dîncu a precizat că Geoană este apreciat

Vremea

București
acum

27°
sâm.

15°/27°
dum.

13°/25°
lun.

12°/17°
mar.

13°/19°
Iasi
acum

27°
sâm.

15°/27°
dum.

12°/24°
lun.

12°/22°
mar.

13°/23°
Constanta
acum

22°
sâm.

16°/22°
dum.

15°/19°
lun.

12°/16°
mar.

14°/19°
Cluj-Napoca
acum

23°
sâm.

12°/23°
dum.

10°/23°
lun.

11°/19°
mar.

10°/20°
Timisoara
acum

23°
sâm.

12°/25°
dum.

13°/25°
lun.

13°/25°
mar.

11°/24°