Dacă îţi mai aduci aminte de Alcatel drept companie producătoare de telefoane, atunci trebuie să ştii că are doi noi modele. Şi nu doar că sunt noi, dar sunt şi smartphone-uri. Pe lângă acestea, producătorul are, dacă poate fi numit astfel, un rival la iPad mini.
Alcatel a prezentat încă de la CES 2013 o viziune nouă, vrea să joace în liga producătorilor mari si face asta prin noi smartphone-uri. Alcatel Idol S şi Idol Mini sunt cele două noi modele. Ambele rulează Android 4.2, suportă card microSD şi sunt compatibile cu reţelele 3G, notează Engadget.
Idol S are un ecran de 4,7 inci la rezoluţie HD, un procesor dual-core la 1,2GHz, o cameră principală de 13 megapixeli, cu una secundară de 1,3 MP, şi 1GB de memorie RAM. Idol Mini, cum îi spune şi numele, pică pe locul doi, are un ecran de 4,3 inci la o rezoluţie de 854x480 pixeli, cu 8GB spaţiu de stocare şi o memorie RAM de 512MB, iar camera principală are 5 megapixeli.
Tableta e oarecum nereuşită, are ecran de 8 inci, se numeşte One Touch Evo 8 HD, are un procesor dual-core la 1,6GHz, doar 4GB de stocare internă şi suportă card microSD. Compania încă nu a informat cu privire la preţ sau data de lansare, dar e clar că aceste dispozitive vor fi destinate pieţei medii.
Hai să discutăm pe pagina de Facebook a „Tech Adevărul“