Un român a murit şi alţi doi au fost răniţi în urma unui alt accident rutier produs pe autostrada M7 din Ungaria, în direcţia Budapesta – Slovenia după ce autoturismul în care se aflau a intrat într-un camion care circula regulamentar.
„Consulatul General al României la Szeged a fost informat cu privire la producerea unui accident grav pe teritoriul Ungariei, pe raza localităţii Siofok, judeţul Somogy, în ziua de 1 septembrie 2013, în care au fost implicaţi 4 cetăţeni români. Oficiul consular a întreprins demersurile necesare pe lângă autorităţile ungare în vederea obţinerii unor informaţii suplimentare referitoare la incident”, se arată într-un comunicat emis de Ministerul Afacerilor Externe (MAE).
Potrivit datelor transmise, autoturismul condus de un cetăţean român circula pe autostrada M7, în direcţia Budapesta – Slovenia, când a intrat frontal într-un camion care circula regulamentar.
„Şoferul nu a fost rănit însă în autoturism se mai aflau trei cetăţeni români, dintre care unul a decedat iar ceilalţi doi au fost răniţi. Oficiul consular păstrează permanent legătura atât cu cetăţenii români implicaţi în accident şi familiile acestora, cât şi cu autorităţile locale, şi este pregătit să acorde asistenţă consulară în limita competenţelor”, se mai arată în comunicatul MAE.
Tot duminică, MAE informa că patru români au fost implicaţi într-un accident grav de circulaţie pe autostrada M43 din Ungaria, în noaptea de sâmbătă spre duminică, după ce şoferul a adormit la volan, trei dintre români aflându-se internaţi la spital, cu leziuni foarte grave.
Trei români au murit şi 18 au fost răniţi într-un accident produs vineri dimineaţă, în Ungaria, după ce microbuzul în care se aflau a fost implicat într-un accident pe autostrada M5, pe sensul spre Budapesta.