Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Balacaureat 2013, sesiunea a doua: numai 103 elevi tulceni au obţinut note de trecere

Publicat in Adevarul, luni 2 septembrie 2013 ·

Cei care sunt nemulţumiţi de notele obţinute, pot depune constataţii luni, de la ora 12.00 până la ora 16.00. Acestea vor fi soluţionate marţi şi miercuri, urmând ca joi, 5 septembrie, să fie afişate rezultatele finale ale examenului de bacalaureat pe anul 2013.

Procentul de promovare a examenului de bacalaureat, sesiunea august-septemrie 2013, este, la Tulcea, de 30,97%. În ceea ce priveşte promoţia curentă, procentul de promovare esre de 25,94%, iar în cazul promoţiilor anterioare, procentul este de 38,08%.

Bacalaureat 2013, sesiunea a doua, în cifre: din cei 481 de elevi înscrişi, numai 397 absolvenţi de liceu s-au prezentat la examenele din august-septembrie 2013. 84 de elevi nu s-au prezentat la examen, iar unul a fost eliminat după ce a fost prins cu un telefon mobil asupra sa.

Numai 103 elevi au obţinut medii de trecere, cei mai mulţi terminând examenul cu medii între 5 şi 6: 86 de absolvenţi tulceni sunt în această situaţie. Un număr de 12 elevi au obţinut medii între 7 şi 8, trei elevi au avut medii între 8 şi 9 şi doi elevi au avut medii mai mari de 9.

În ceea ce priveşte numărul elevilor care au picat, 293, cei mai mulţi au avut medii sunt 5: 238 de absolvenţi au obţinut note mai mici de 5, iar 55 de absolvenţi au picat bacul cu medii între 5 şi 6.

„Nu am avut cazuri de şcoli în care procentul de promovare să fie zero. La Mahmudia, spre exemplu, ar fi trebuit să se prezinte trei elevi, dar nu a venit la examen niciunul“, a explicat prof. Dumitru Damian, inspector general al Inspectoratului Şcolar Judeţean Tulcea.

Mai citiţi şi:

REZULTATE BACALAUREAT 2013 Notele finale din Tulcea sunt afişate pe edu.ro UPDATE

BAC 2013 Elevi de nota 1: peste 140 de absolvenţi tulceni au obţinute note între 1 şi 2 la probele din această vară

Articolul in Adevarul >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Reacția Ambasadei SUA la retragerea lui Klaus Iohannis din cursa pentru șefia NATO

Adevarul acum 39 minute
Ambasada SUA a afirmat, vineri, că decizia preşedintelui Klaus Iohannis de a-şi retrage candidatura pentru funcţia de secretar general al NATO este „un exemplu al angajamentului său de a asigura unitatea şi consensul în cadrul Alianţei”.

Pană majoră de curent în Europa. Mai multe țări, afectate de întreruperea energiei electrice pe fondul caniculei

Ziare.com acum o ora
O pană de curent afectează vineri, 21 iunie, mai multe din estul Europei, pe fondul unor temperaturi de aproape 40 de grade Celsius. „O perturbare internațională care a afectat mai multe țări” a dus la întreruperea furnizării de energie electrică în

Diana Șoșoacă își anunță candidatura pentru alegerile prezidențiale: „M-am săturat de mizeria la care am asistat”

Adevarul acum 51 minute
Ajunsă la Bruxelles alături de Luis Lazarus, grație câștigului de la alegerile europarlamentare, Diana Șoșoacă s-a filmat spunând că „va aduce aici (n.r. în Parlamentul European) toate mizeriile din Parlamentul României” și a dat de înțeles că numel

Avocatul din Iași care și-a aruncat iubita de la etajul 6 a fost condamnat la 23 de ani de închisoare. Despăgubirile stabilite de instanță

Ziare.com acum 3 ore
Avocatul ieșean Sebastian Felecanu a fost condamnat de către Curtea de Apel Iași la 23 de ani de închisoare și o despăgubire de 210.000 euro cu titlu de despăgubiri. Acesta a fost găsit vinovat de omor calificat săvârșit asupra iubitei sale. Soluția

Ucraina şi Republica Moldova vor începe negocierile de aderare la UE săptămâna viitoare

Mediafax acum 45 minute
Ţările UE aprobă deschiderea discuţiilor de extindere a uniunii cu Ucraina şi Republica Moldova. Acestea vor începe săptămâna viitoare. Împreună cu Moldova vom face UE mai puternică, a spus preşedintele Volodimir Zelenski.

Avertizări de caniculă în aproape toată țara. Cod roșu, sâmbătă și duminică, pentru mai multe județe

Press Alert acum 6 ore
Avertizările de caniculă pentru ziua de sâmbătă Meteorologii au emis vineri o avertizare Cod roșu de caniculă, care vizează sâmbătă cinci județe, iar duminică opt județe și Capitala. Astfel, sâmbătă, în județele Dolj, Olt, Teleorman și sudul județel

Persoanele neasigurate vor avea acces la serviciile necesare depistării precoce a afecţiunilor oncologice, după ce Executivul a adoptat o hotărâre în acest sens

News.ro acum 51 minute
Executivul a adoptat, vineri, o hotărâre de Guvern prin care persoanele neasigurate vor avea acces la servicii necesare pentru depistarea precoce a afecţiunilor oncologice şi la servicii de confirmare a diagnosticului. Odată diagnosticaţi cu o formă

Aderarea Republicii Moldova la UE , o chestiune suverană, dar mulţi cetăţeni moldoveni doresc apropierea de Rusia, consideră Kremlinul

G4Media acum 59 minute
Kremlinul a apreciat vineri că potenţiala aderare a Republicii Moldova la UE este o chestiune suverană a acestei foste republici sovietice, adăugând însă că mulţi cetăţeni ai Republicii Moldova doresc de asemenea legături apropiate cu Rusia, relatea

România trece oficial la salariul minim european. Ce este și cum se calculează acesta

Wall-Street.ro acum 3 ore
Salariul minim brut este, în prezent de 3.300 de lei și va crește, de la 1 iulie 2024 la valoarea de 3.700 de lei. Însă, tot în această perioadă, România trece oficial la salariul minim european, prin care se asigură transpunerea în legislația națio

Klaus Iohannis a promulgat legea prin care toţi taţii care au calitatea de salariat, în baza unui contract sau raport de muncă, vor primi concediu paternal

News.ro acum 4 ore
Preşedintele Klaus Iohannis a promulgat, vineri, legea privind aprobarea Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 117/2022 pentru modificarea şi completarea Legii concediului paternal nr. 210/1999. Actul normativ prevede acordarea concediul paternal t

Vremea

București
acum

33°
vin.

21°/33°
sâm.

20°/36°
dum.

20°/37°
lun.

21°/37°
Iasi
acum

28°
vin.

15°/28°
sâm.

18°/33°
dum.

19°/29°
lun.

19°/27°
Constanta
acum

26°
vin.

20°/26°
sâm.

19°/24°
dum.

20°/25°
lun.

20°/26°
Cluj-Napoca
acum

31°
vin.

17°/31°
sâm.

20°/32°
dum.

18°/28°
lun.

19°/27°
Timisoara
acum

35°
vin.

20°/35°
sâm.

20°/39°
dum.

19°/31°
lun.

19°/31°