Mesajul a fost trimis. Multumesc!

FOTO: FESTIVALUL ENESCU - decorurile spaţiilor destinate jurnaliştilor şi invitaţilor VIP realizate de tineri designeri români

Publicat in Romania Libera, luni 2 septembrie 2013 ·

Un centru de presă modern, cu un spaţiu de primire a jurnaliştilor, proaspăt şi contemporan, după modelele centrelor de presă amenajate în cadrul marilor evenimente internaţionale, un salon destinat invitaţilor VIP, personalizat cu o selecţie de obiecte-concept ale designerilor români de produs, şi două spaţii pline de personalitate, destinate interviurilor televizate cu marii artişti ai lumii prezenţi la Bucureşti în luna septembrie – acestea sunt câteva dintre surprizele pregătite cu sprijinul UniCredit Ţiriac Bank pentru ediţia din 2013 a Festivalului Internaţional George Enescu.

Spaţiile, conceptualizate şi realizate de BUCHAREST DESIGN CENTER, sunt poziţionate la etajul 1 al Sălii Palatului din Bucureşti şi se vor regăsi pe traseul oficial al festivalului, funcţionale până la data de 28 septembrie 2013.

“În acest an, în premieră pentru un eveniment românesc, amenajarea centrului de presă al Festivalului Internaţional George Enescu a fost conceptualizată de designerii români de produs [prin BUCHAREST DESIGN CENTER], sprijiniţi de UniCredit Ţiriac Bank.

Prin această componentă inedită, parte a campaniei “Bucureştiul Creativ” din cadrul Festivalului, încercăm să atragem şi mai mult atenţia asupra faptului că Bucureştiul este o capitală europeană vie iar Festivalul este unul contemporan, care reuşeşte să creeze spectacol şi dincolo de sala de concert, declară Mihai Constantinescu, directorul executiv al Festivalului Internaţional George Enescu.

Pornind de la conceptul vizual al festivalului şi de la sloganul „Magia Există”, designerii români au realizat un concept de amenajare inedit, care continuă magia muzicală, creată în sălile de concerte, în spaţii de utilitate imediată. Este pentru prima dată în România când un centru de presă al unui eveniment internaţional poartă semnătura unor designeri.

”UniCredit Ţiriac Bank este partener principa

Articolul in Romania Libera >>

Citeste si top 10 stiri de azi

ALEGERI EUROPARLAMENTARE 2024. Cine a câştigat, cine a pierdut şi cine a dat-o în bară la alegerile europene

News.ro acum 10 ore
Un lucru este sigur după alegerile de duminică pentru Parlamentul European: nu toată lumea sărbătoreşte. Extrema dreaptă a avut o noapte bună, dar alţii nu prea. În timp ce dreapta a câştigat în forţă, verzii şi liberalii au avut o noapte grea. Iar

Niciun român în Consiliul Local Sfântu Gheorghe, din Covasna. Primarul UDMR propune un consiliu consultativ

HotNews acum 7 ore
Uniunea Democrată a Maghiarilor din România (UDMR) a obţinut toate cele 21 de locuri în Consiliul Local Sfântu Gheorghe, niciuna dintre celelalte şase formaţiuni politice participante la alegerile de duminică neîntrunind numărul necesar de voturi pe

Aeronava în care se afla vicepreşedintele statului Malawi a dispărut

Mediafax acum 9 ore
O aeronavă în care se afla vicepreşedintele Saulos Chilima din Malawi a dispărut. La bord se aflau şi alte nouă persoane, se arată într-un comunicat al biroului preşedintelui. Avionul a dispărut luni în apropierea capitalei statului african.

Cod roșu de furtuni în trei județe din vestul țării

Press Alert acum 11 ore
< p> Meteorologii au emis luni după-amiaza o avertizare Cod roșu de furtuni valabilă în mai multe localități din județele Arad, Timiș și Caraș-Severin. Sunt vizate localitățile Caransebeș, Oțelu Roșu, Zăvoi, Berzovia, Turnu Ruieni, Obreja, Băuțar, C

Noi tensiuni în administraţia de la Kiev. Şeful agenţiei de reconstrucţie din Ucraina demisionează cu o zi înainte de o conferinţă internaţională

HotNews acum 4 ore
Şeful agenţiei de reconstrucţie a Ucrainei, Mustafa Nayyem, a demisionat cu o zi înainte de o conferinţă internaţională privind reconstrucţia pe termen lung a ţării, spunând că a fost împiedicat să participe după ce a fost sistematic subminat de guv

Rareş Bogdan: Domnul Stănescu încearcă să îl împringă pe scări pe domnul Ciolacu / Cel mai potrivit la preşedinţia României este Nicolae Ciucă / Vom sta de vorbă cu PSD mâine, vom avea poziţia domniior lor, exprimată prin viu grai, nu prin presă

News.ro acum 9 ore
Prim-vicepreşedintele PNL, Rareş Bogdan, a declarat luni, după anunţul secretarului general al PSD, Paul Stănescu, că PSD va organiza Congres săptămânile viitoare pentru stabilirea prezidenţiabilului, că acesta încearcă să îl împringă pe scări pe li

ALEGERI 2024 - Dacian Cioloş: Scorul naţional este un eşec / Este un mesaj şi un duş rece pe care îl primesc cu toată responsabilitatea / Eu îmi voi lua un timp de reflecţie asumându-mi neîndeplinirea unui obiectiv ambiţios

News.ro acum 7 ore
Preşedintele REPER, Dacian Cioloş, afirmă, luni seară, că scorul naţional obinut de partid este ”un eşec”. ”Este un mesaj şi un duş rece pe care îl primesc cu toată responsabilitatea”, a transmis politicianul care anunţă că va reflecta în perioad au

Primele rezultate oficiale de la BEC pentru Alegerile Europarlamentare: Alianţa PSD-PNL – 48,7%, AUR – 14,95%. Procentele obţinute de celelalte partide

Mediafax acum 7 ore
Biroul Electoral Central (BEC) a centralizat şi comunicat primele rezultatele oficiale pentru alegerile europarlamentare 2024. Alianţa PSD-PNL şi partidul AUR sunt pe primele două locuri, pe locul trei poziţionându-se Alianţa Dreapta Unită. Nicu Şte

Incident la graniţa NATO. Un avion militar rus a încălcat spaţiul aerian al Finlandei

Mediafax acum 7 ore
Incidentul a avut loc estul Golfului Finlandei şi a durat aproximativ două minute, a precizat ministerul. Avionul militar rus a pătruns mai mult de doi kilometri în spaţiul aerian finlandez, potrivit Reuters. "Luăm în serios suspiciunea de încălcare

Anchetă în Bucureşti, după ce doi copii ar fi fost agresaţi sexual într-o grădiniţă din Sectorul 1

HotNews acum 7 ore
Poliţiştii din Bucureşti au declanşat o anchetă, după ce au fost sesizaţi de directoarea unei grădiniţe din Sectorul 1 cu privire la faptul că doi copii ar fi fost agresaţi sexual de un educator. Copiii au 5 ani, iar faptele s-ar fi petrecut atât în

Vremea

București
acum

22°
mar.

21°/34°
mie.

21°/32°
joi

19°/30°
vin.

18°/25°
Iasi
acum

18°
mar.

18°/31°
mie.

16°/23°
joi

15°/22°
vin.

13°/24°
Constanta
acum

21°
mar.

21°/26°
mie.

20°/24°
joi

20°/24°
vin.

19°/22°
Cluj-Napoca
acum

18°
mar.

16°/25°
mie.

14°/22°
joi

13°/20°
vin.

13°/22°
Timisoara
acum

20°
mar.

18°/25°
mie.

15°/22°
joi

12°/24°
vin.

14°/25°